Cuvânt la Duminica a II-a a lui Luca (sau a XIX-a după Rusalii)

Arhim. IOIL Konstantaros, Predicator al Sfintei Mitropolii de Driinoupolis, Pogoniani şi Koniţa

Dacă într-adevăr oamenii ar vrea să studieze şi să aplice Sfânta Evanghlie, atunci nu doar societatea noastră ar fi deosebită şi cu adevărat umană, ci ne-am fi apropiat şi de virtuţile pe care le are Însuşi Părintele nostru cel Ceresc.

Exact acest adevăr ne învaţă şi pericopa evanghelică pe care o vom auzi duminică în sfintele noastre biserici. Prin deosebita sa harismă literară şi prin darul excepţional al dumnezeieştii insuflări de care a dispus, Sfântul Evanghelist Luca descrie cuvintele pe care Domnul nostru Iisus Hristos le dezvăluie în Predica de pe Munte.

Fără doar şi poate nu trebuie să existe credincios care să ignore aceste cuvinte din „Predica de pe Munte”, care rezumă Revelaţia evanghelică şi-l povăţuiesc pe om în a deveni copil adevărat al lui Dumnezeu.

Acum, să ne oprim înaintea unui diamant ceresc şi să încercăm să aruncăm câteva priviri asupra lui, însă cu hotărârea statornică să împlinim în viaţa noastră îndrumările pe care ni le dăruieşte. „După cum voiţi să vă facă vouă oamenii, şi voi faceţi lor asemenea” (Luca 6:31).

Nu ştiu, fraţii mei – chiar dacă noi vrem să ne numim creştini credincioşi – nu dacă împlinim acest cuvânt, ci dacă măcar am conştientizat înălţimea şi adâncimea lui…

Evident că nu! Cel puţin nu la dimensiunea la care ar trebui. Din nefericire, şi acest text face parte dintre acele cuvinte ale Domnului pe care noi le-am dispreţuit.

Şi nu este rupt de realitate şi nici exagerat cuvântul unui sfânt contemporan că: „Dacă oamenii ar împlini acest cuvânt ceresc, nu numai înfricoşătoarele războaie (cel puţin dintre „creştinii” civilizaţi) ar înceta această acţiune distructivă a lor, ci chiar şi scările tribunalelor ar fi înverzit (în sensul de a creşte verdeaţă pe ele), deoarece nimeni (cel puţin dintre credincioşi) nu ar fi trecut porţile lor pentru a calomnia sau a păgubi pe fratele său”.

Ce aţi vrea, iubiţii mei? Este un mare adevăr expresia înţelepţilor noştri strămoşi: „Unde sunt multe legi, acolo e şi multă fărădelege!”.

Căutaţi să aflaţi numărul mare al celei din urmă legi care a fost promulgată în ţara noastră şi vă veţi îngrozi de miile de legi care au fost promovate şi există, desigur, constituind în realitate un nesfârşit imperiu de hârtii, în care ele însele îşi pierd cursul lor logic!

Şi toate acestea, desigur, pentru a înlesni pe om, pe cetăţean, societatea…

Într-adevăr, când va înţelege în sfârşit omul, cu o simplitate de copil mic, că bucuria şi fericirea sa le va găsi doar lângă Dumnezeu, împlinind sfânta şi mântuitoarea Lui Lege?

Să vorbim acum despre ce au câştigat societăţile noastre, în mod oficial atee şi, în plus, satanice, atunci când ajung să voteze (sub o mantie democratică) legi care se împotrivesc direct poruncilor promulgate de Dumnezeu? De unde să începem şi unde să ne oprim? Divorţuri, înţelegeri de liberă convieţuire, avorturi şi culmea stricăciunii şi a apostaziei, legalizarea homosexualităţii cu toate cele asociate acesteia, care provoacă sărmanului om dezgust şi scârbă, iar în cele din urmă îl dovedesc şi mai rău chiar decât animalele necuvântătoare, care, în cele din urmă, rămân şi se mişcă în limitele firii lor. Dar acestea sunt o altă realitate tragică a societăţilor îndepărtate de Dumnezeu, realitate care răneşte profund şi aduce dreapta urgie şi pedeapsă a lui Dumnezeu.

Să încheiem acum prin cuvântul : „După cum voiţi să vă facă vouă oamenii, şi voi să faceţi lor asemenea”; acesta trebuie să constituie pentru credincioşi o regulă de viaţă şi de comportament, regulă pe care o înţelege şi cel mai simplu om, o consideră corectă şi o poate împlini cu uşurinţă.

Împlinirea acestei porunci ne va conduce la toate celelate pe care le menţionează pericopa evanghelică şi în cele din urmă ne va duce spre gustarea dulceţii îndurărilor. Este foarte important că Domnul Iisus încheie acest canon (regulă) al comportamentului social perfect printr-un îndemn de o mare importanţă:”Fiţi dar voi milostivi, precum şi Tatăl vostru Cel ceresc milostiv este” (Luca 6:36). Adică: Fiţi îndurători faţă de aproapele vostru, compătimitori în necazurile lui, oricine ar fi acesta, ca şi Dumnezeu, Tatăl vostru Cel ceresc, să fie îndurător faţă de toţi şi faţă de voi înşivă.

Există într-adevăr vreo îndoială că dacă societatea noastră ar fi împlinit această regulă şi dacă oamenii şi-ar fi ritmat comportamentul lor cu acest desăvârşit criteriu, cu cuvintele lui Hristos, viaţa noastră ar fi fost armonioasă, paşnică şi în toate binecuvântată?