Introducere despre icoanele mobile post-bizantine ale Mănăstirii

Nenumăratele icoane post-bizantine ale Mănăstirii Vatoped oferă o imagine reprezentativă a tendințelor și curentelor artistice care au dominat în Sfântul Munte începând cu a doua jumătate a secolului al XV-lea până la mijlocul secolului al XIX-lea. În prima perioadă a artei post-bizantine în Sfântul Munte (1423-1535) – cand s-a observat o scădere a producţiei artistice – au fost aduse la Mănăstire anumite lucrări de înaltă calitate ale artei cretane, precum și icoane din atelierele Greciei de Nord – care este posibil să fi fost athonite. Lucrările din cea de a doua perioadă reprezintă producția atelierelor locale, puternic influențate  de școala cretană, sau constituie lucrări ale artiștilor anonimi și a atelierelor din nord-vestul Greciei și în special ale Macedoniei. În paralel, sunt aduse lucrări ale marilor pictori cretani – precum o icoană ce poartă înscrisul lui Constantin Tsane.

Sfântul Teodor Bizantinul cu scene din viața sa (46, 5 X 34, 5 cm). Mijlocul secolului al XIX-lea

Produce impresie lipsa lucrărilor celebrului pictor cretan Teofan, cel care a lucrat în al doilea sfert al secolului al XVI-lea în multe alte mănăstiri ale Sfântului Munte. În cea de a treia și ultima perioadă (1711 – a doua jumătate a secolului al XIX-lea) lucrează exponenții mișcării artistice de întoarcere la pictura lui Panselin la Protaton (circa 1290), exponenți care au marcat arta athonită până la începutul secolului a XIX-lea, în vreme ce în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea activează pictori cu duh mai laic, monahi sau mireni, care proveneau îndeosebi din Epir și Macedonia. La sfârșitul secolului al XVIII-lea se distinge atelierul athonit al ieromonahului Macarie din Galatista și al nepoților săi, Veniamin și Zaharia. În această perioadă, pictura icoanelor mobile primește influențe din lucrările de gravură, dar și din arta laică lumească.