Introducere în arta miniaturală post-bizantină a Mănăstirii

Nenumărate sunt obiectele de artă miniaturală ce se păstrează în muzeul Mănăstirii Vatoped fiind datate aproximativ începând  cu mijlocul secolului al XVII-lea până în secolul al XIX-lea.  Primele secole post-bizantine (al XV-lea şi al XVI-lea) însă,  se arată a fi deosebit de sărace (în obiecte de artă miniaturală-nota trad.) din motive necunoscute ce nu trebuie puse în legătură doar cu tulburarea provocată de cucerirea otomană. Cam din aceeaşi perioadă, şi mai concret din veacurile XIV-XVI, se păstrează foarte puţine lucrări ale tehnicii apusene sau răsăritene ale unor cunoscuţi aurari sau ateliere celebre. Dintre cele mai importante exemple ale miniaturii post-bizantine a secolului al XVII-lea sunt crucile pentru sfeştanie şi binecuvântare sculptate în lemn şi cu legătură frumos lucrată, cruci care, conform tradiţiei, sunt considerate creaţii ale monahilor aghioriţi, şi, pe de altă parte, sunt aşa numitele bijuterii constantinopolitane. Cât priveşte tehnicile aplicate, cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea este perioada în care se propagă în argintărie folosirea smaltului în diferite tehnici. Obiectele de patrimoniu din secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea au o provenienţă diversă, reflectând astfel strălucirea Mănăstirii şi arătând creşterea economică a comunităţilor greceşti, în principal din Grecia, Asia Mică şi Balcani, în Imperiul Otoman târziu. De la începutul secolului al XIX-lea există mărturii despre monahi care se ocupă cu argintăria, în timp ce cele mai importante lucrări sunt date aurarilor mireni care lucrau, în unele perioade, în Sfântul Munte. În general, aceste podoabe ale artei miniaturale post-bizantine furnizează un număr mare de inscripţii care dezvăluie nume de meşteşugari şi de donatori şi atelierele locale, şi urmăresc fluctuaţiile artistice ale timpului.

Vas de agiasmă - anul 1860.