Mozaicuri ale Mănăstirii Vatopedi

30 November 2011

În biserica principală (katholikonul) mănăstirii se păstrează singurele mozaicuri murale din Muntele Athos. Ele alcătuiesc în total patru teme. Acest număr limitat trebuie să fie atribuit naturii materialului care era folosit pentru fabricarea mozaicurilor şi tehnicii lui costisitoare de obținere. Este vorba de următoarele reprezentări:

1. În naos, pe piloni, sub cupolă e prezentată scena Buneivestiri, scenă care datează de la începutul secolului al XI-lea – începutul secolului al XII-lea. Scena a fost așezată la vedere tocmai pentru a sublinia închinarea bisericii praznicului Buneivestiri.

Bunăvestirea Născătoarei de Dumnezeu, mozaic din biserica principală (katholikon)

Bunavestire, mozaic din katholikon

2. În pronaos, deasupra intrării care duce către pronaos, domină scena Deisis, realizată aproximativ în aceeaşi perioadă. Tehnica ireproşabilă a acestor două scene de mai sus şi numărul mare de bucăţi de mozaic din aur care au fost folosite la realizarea lor, ne fac să credem că lucrările aparțin unui artist din Constantinopol.

Icoana Deisis

Hristos din scena Deisis. Detaliu.

Maica Domnului din mozaicul Deisis. Detaliu

Înaintemergătorul (Sf. Ioan Botezătorul) din icoana Deisis. Detaliu

3. O a doua reprezentare a  Buneivestiri, care datează de la sfârşitul secolului al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea, se află lângă mozaicul icoanei Deisis. Este o lucrare de înaltă calitate şi este atribuită unui atelier înrudit sau poate chiar atelierului Sfinţilor Apostoli din Tesalonic.

Bunăvestirea Născătoarei de Dumnezeu, mozaic din pronaos

Bunavestire, mozaic din pronaos

4. Din secolele XIII-XIV sau, conform unei alte păreri, de pe la sfârşitul secolului al XI-lea – începutul secolului al XII-lea, este datat şi un portret (bust) mozaic al Sfântului Nicolae, aşezat deasupra intrării care duce la paraclisul de sud-vest a katholikonului, paraclis închinat aceluiaşi sfânt.

Sfântul Nicolae

Conform Proskynitarion-ului lui Ioan Comnenul, în naos au existat şi alte mozaicuri, printre care şi unele reprezentări ale unor împărați și ctitori ai mănăstirii, care astăzi nu se mai păstrează. Nu este exclus ca bucățile de mozaic care se păstrează în muzeul mănăstirii să provină de la acele vechi compoziții mozaicale.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB