Perioada bizantină

Data exactă a înfiinţării Mănăstirii Vatoped nu este cunoscută. O tradiţie menţionează ca fondator al ei pe Constantin cel Mare (361-363) şi apoi pe Teodosie cel Mare (379-395). Cu toate acestea, datele istorice vorbesc de o reînfiinţare a ei de către nobilii din Adrianopol, Atanasie, Nicolae şi Antonie, la îndemnul sfântului Atanasie Athonitul. Într-adevăr, în anul 985 se cunoaşte ca stareţ al ei un anumit Nicolae, în timp ce între anii 1020 -1048 se vorbeşte de un succesor al lui cu numele Atanasie şi în 1142 de Antonie. Plecând de la aceste date istorice reînfiinţarea ei este fixată între anii 972 (anul editării Tipicului lui Ioan Tzimiskis) şi 985.

Mormântul ctitorilor din biserica centrală.

Placa de plumb inscripţionată cu «blestemul/anatema» stareţului Atanasie, care a fost găsită în mormântul ctitorilor.

Inscripţia plăcii.

După fondarea Vatopedului, ea va rămâne pentru scurtă vreme o mănăstire mică, însă în curând va avea parte de o dezvoltare rapidă, ce va continua pe durata întregului veac al XI-lea. Această creştere se datorează poate originii aristocratice a fondatorilor ei, care a favorizat progresul Mănăstirii în veacul al X-XI-lea, o epocă în care aristocraţia în Bizanţ a luat amploare. Nu după multă vreme a venit şi un sprijin împărătesc ce s-a continuat şi în veacurile următoare. Semnificativ pentru legăturile Mănăstirii cu palatele domnești, este privilegiul  ca urcarea în scaun al stareţului să fie făcută prin ordin împărătesc, fapt dobândit în veacului al XI-lea. În paralel însă Mănăstirea a păstrat legături strânse şi cu aristocraţia bizantină, legături care nu au încetat niciodată.

Din secolul al XII-lea cunoaştem puţine lucruri în legătură cu Vatoped, din pricina lipsei izvoarelor. La sfârşitul acestei perioade, Mănăstirea este legată în mod indirect de întemeierea de către Sfinţii – domnitori Simeon şi Sava (monahi vatopedini) a Mănăstirii Hilandar (1199). În veacul al XIII-lea, adăugarea la numele Mănăstirii a titlului Împărătească (1287 aprox.) constituie un indiciu al sprijinului împărătesc ce va urma, fiind legat în mod vădit de preluarea puterii de către dinastia Paleologilor. De atunci, fapt de netăgăduit, acest titlu însoţeşte permanent numele ei.

Veacul al XIV-lea constituie epoca de aur a Mănăstirii, timp în care a fost ajutată prin donaţii importante venite de la diferiţi membrii ai aristocraţiei bizantine şi a dobândit un mare prestigiu. În această perioadă a apărut şi aşa numita chestiune isihastă, faţă de care Mănăstirea a avut o poziţie corectă, apărând tradiţia patristică isihastă, în timp ce egumenul Ioanichie a semnat Tomul Aghiorit, conceput de marele apărător al isihasmului şi luminător al Ortodoxiei, Sfântul Grigorie Palama. În paralel, Sfântul Sava, nebunul după Hristos, monah vatopedin, ia parte la misiunea de pace din Constantinopol, alcătuită din părinţi aghioriţi, pentru a se pune capăt războiului civil din 1341-1347.

Aproximativ în aceeaşi perioadă, stareţul de atunci al Vatopedului a reuşit să atenueze consecinţele care în mod firesc urma să le pricinuiască războiul civil asupra Mănăstirii, beneficiind chiar de sprijin din partea împăratului Ioan VI-lea Cantacuzino, şi de la domnitorul sârb Ştefan Duşan.

În 1403, pentru Sfântul Munte se încheie prima perioadă a turcocraţiei. În continuare Vatopedul, se va mişca între puterea Constantinopolui şi aceea a domnitorului de la Salonic, izbutind să aibă foloase din ambele părţi. În 1423-4 Sfântul Munte şi Vatoped intră pentru aproape cinci veacuri în mâinile otomanilor.

*Săpături recente care au început în partea de nord-est a bisericii centrale în decembrie 2000, au adus la lumină descoperiri de o importantă valoare istorică. Coloanele şi alte elemente arhitecturale dispuse într-o ordine proporţională relevă existenţa în acest spaţiu a unei biserici creştine timpurii (probabil de tip bazilical). Constituie o realitate faptul că, prin această descoperire, a fost confirmată tradiţia înfiinţării Mănăstirii înainte de veacul al 10-lea, din moment ce în locul bisericii centrale de astăzi s-a descoperit o biserică paleocreştină. Aceasta înseamnă că viaţa monahicească a existat în Vatoped dintr-o epocă creştină timpurie, şi nu o dată cu venirea noilor ctitori Nicolae, Atanasie şi Antonie din Adrianopol, care în mod evident nu au înfiinţat Mănăstirea, ci au reconstruit-o.

Săpături.

Săpături.