Cel mai bine conservat manuscris al Decalogului este expus la New York

19 December 2011

O bucată de pergament din piele conţinând cele Zece Porunci datând din urmă cu 2000 de ani este expus la New York de vineri, 16 decembrie.

Incredibilul artefact este expus pentru prima dată în Galeria Discovery din Times Square, New York, Statele Unite, ca parte a expoziţiei sale Manuscrisele de la Marea Moartă: viaţă şi credinţă în timpurile biblice.

Muzeul descrie manuscrisul, alcătuit din patru coloane întregi şi două deteriorate, ca fiind „cel mai vechi pergament din lume cu cele Zece Porunci”.

Risa Levitt Kohn, profesor de Biblie ebraică şi Iudaism la Universitatea San Diego a spus pentru Discovery News: „Poţi vedea de aproape cel mai vechi pergament de legi care au influenţat atât de mult religiile occidentale şi cultura seculară. Într-adevăr acest text are cea mai mare influenţă în legile civile şi penale”.

“Într-adevăr, acest text a avut o astfel de influenţă mare şi de durată asupra legislatiei americane civilă şi penală.”

Manuscrisul „Cele Zece Porunci” face parte din Manuscrisele de la Marea Moartă, un grup de 900 manuscrise care au fost descoperite de păstorii beduini între 1947 şi 1956, într-u complex de peşteri din partea de nord a mării.

Sursa manuscriselor este încă în dezbatere, deşi cei mai mulţi cercetători cred că au aparţinut unei secte religioase iudaice numite esenieni. Manuscrisul expus zilele acestea la New York a fost descoperit în 1952 şi datează din perioada cuprinsă între anii 50 î.Hr. şi 1 d.Hr..

Textul este în limba ebraică şi este extras din Deuteronom, fiind folosit ca un obiect de rugăciune.

Cel mai bine conservat manuscris ale Decalogului, nu este totuşi şi cel mai vechi. Cel mai vechi manuscris cu Poruncile dumnezeieşti este numit Papirus-ul Nash, ce a fost descoperit în Egipt şi expus la Universitatea din Cambridge, fiind datat în anul 150 î.Hr..

Pergamentul expus la New York măsoară doar 45 de centimetri lungime pe trei centimetri lăţime, este făcut din piele de animal şi este extrem de fragil. El poate fi afectat de lumină şi temperatură, aşa încât vizitatorii nu vor avea permisiunea să-l atingă.

Manuscrisul va fi expus la New York până pe 2 ianuarie 2012.

sursa: Daily Mail

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB