Cuvânt al Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei (16 Noiembrie)

„VINO DUPĂ MINE!”

„Şi trecând Iisus pe acolo a văzut un om şezând la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis: Vino după Mine. Şi sculându-se a mers după Dânsul” (Matei 9, 9).

Iubiţii mei creştini, dacă cineva v-ar zice că un cărbune s-a transformat în diamant, că un vierme s-a transformat în vultur, că un lup s-a transformat în miel, veţi crede? Cu siguranţă, nu. Deoarece cărbunele, precum iese din cele mai dinăuntru ale pământului, rămâne cărbune, viermele rămâne vierme şi lupul rămâne lup. Nu-şi schimbă firea.

Dar ceea ce nu se poate în lumea firească, se întâmplă în lumea morală şi duhovnicească, în lumea harului dumnezeiesc. În această lume au loc prefaceri morale care provoacă uimire. O vedem în persoana Sfântului Matei Evanghelistul, a cărui pomenire Sfânta noastră Biserică o sărbătoreşte astăzi.

 Ce era Matei înainte de a deveni ucenicul lui Hristos? Era un păcătos, ca şi cărbunele care este întreg numai negreală. Era ca şi viermele care se târăşte prin noroi şi murdărie. Era ca lupul care sfâşie mieii. Şi iată acum marea lui transformare. Acest cărbune s-a transformat în diamant strălucitor. Acest vierme s-a transformat în vultur, în vultur de aur care zboară pe înălţimile cerului. Acest lup a devenit miel al lui Hristos, păcătosul a devenit sfânt. Cum? Să fim atenţi la Evanghelia care ne-o spune.

Ce meserie avea Matei – Levi, cum se numea mai înainte? Există meserii pe care nimeni nu poate să le condamne binecuvântat, precum sunt meseriile plugarului, păstorului, pescarului, meşteşugarului. Aceştia prin sudoarea feţei lor îşi câştigă pâinea. Dar există şi meserii, care prin natura lor, sunt cu desăvârşire păcătoase şi nu trebuie să le practice cineva, şi nici măcar meserii nu ar trebui să se numească, cum ar fi ca cineva să lucreze în cluburile de noapte păcătoase, şi cele numite „skyladika” („căţelandre”). Există şi meserii cu multe oportunităţi pentru păcat şi dacă cineva nu este atent, practicându-le, poate să vatăme societatea şi el însuşi să se distrugă.

Matei era vameş. Vameş nu ca sărmanii funcţionari ai serviciului nostru vamal, care colectează impozitele statului. Desigur că şi ei, dacă nu au frică de Dumnezeu şi conştiinţă, pot să cadă cu uşurinţă în ispita banului şi să facă abuz de funcţia lor.

Dar vameşul din epoca lui Hristos se deosebea mult de vameşul de astăzi. Exploata impozitele publice şi pentru că avea înlesnirea să facă tot ce voia, profitând de simplitatea oamenilor, care tremurau sub stăpânirea romană. De pildă, în loc de 100 de drahme strângea 200, 300, 500 de drahme! În felul acesta, iubitorii de argint, lacomii şi oamenii fără de conştiinţă, vameşii din acele timpuri, ca nişte lipitori sugeau sângele poporului, adunau bani mulţi, se îmbogăţeau şi învistiereau. Câţi astfel de profitori, adevăraţi tâlhari, nu există şi în societatea noastră!?…

Matei era vameş. Lumea îl ura şi îl ocolea. Dar unul singur nu l-a urât şi nu l-a lepădat ca om. Şi acest unul a fost Hristos. Hristos, ca Dumnezeu ce era, a privit nu numai la exteriorul omului, ci şi în interior. Hristos, cunoscătorul de inimi, a privit şi priveşte adâncurile inimii omeneşti. În cazul lui Matei a văzut că în adâncul inimii lui, sub stratul gros al răutăţii şi al stricăciunii, exista o dispoziţie bună, care ca şi o scânteie aştepta clipa potrivită să se aprindă şi să devină un sfânt incendiu, care să ardă tot răul.

Şi clipa potrivită a sosit. O clipă binecuvântată, care valorează o veşnicie. Era clipa în care Hristos l-a văzut pe Matei că stătea în afara vămii, pregătit ca un păianjen să-şi apuce victimele. Hristos a aruncat o privire şi şi-a dat seama că acest om putea să se schimbe esenţial. Se adresează către Matei şi îi spune: „Vino după Mine” (Matei 9, 9). Adică: Matei, lasă vama, vino cu Mine ca să devii ucenicul Meu. Şi Matei, fără a se împotrivi, fără ezitare, fără întârziere, a părăsit vama şi I-a urmat lui Hristos. A lăsat aurul şi L-a urmat pe Hristos.

Ziua în care Matei s-a hotărât să-L urmeze pe Hristos a fost cea mai fericită zi din viaţa sa. Alţii consideră cele mai fericite zile din viaţa lor zilele în care li se întâmplă diferite evenimente mulţumitoare. Pentru Matei, dar şi pentru fiecare credincios, cea mai fericită zi din viaţă este ziua în care s-a învrednicit să-L cunoască pe Hristos. Să-L cunoască nu formal, ci substanţial, duhovniceşte, să-L creadă drept Mântuitorul sufletului său.

Matei, pentru a-şi exprima bucuria, a oferit o masă. L-a chemat pe Hristos. Mulţi vameşi şi păcătoşi au stat la masă.

Hristos împreună cu vameşii şi cu păcătoşii! Lucrul acesta i-a scandalizat pe farisei, care se considerau sfinţi. Dar Hristos le-a răspuns. – Cuvintele Lui sunt mustrare pentru farisei şi în acelaşi timp mângâiere pentru păcătoşii din toate timpurile – Iată ce a spus Hristos: „Nu au nevoie de doctori cei ce se consideră pe ei sfinţi, ci aceia care se consideră păcătoşi”. „Căci n-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă” (Matei 9, 12-13).

De atunci Matei I-a urmat lui Hristos împreună cu ceilalţi ucenici. A fost în foişor, atunci când Hristos înviat a venit şi a spus „Pace vouă” (Luca 24, 36). A fost în ziua în care Hristos S-a înălţat la ceruri. A fost în ziua Cincizecimii, când a venit Duhul Sfânt şi i-a luminat pe ucenici.

Matei, plin de credinţă, de nădejde şi de iubire, s-a dus şi el în călătorie misionară. S-a dus în multe ţări, a ajuns până în Etiopia. L-a propovăduit cu înflăcărare pe Hristos, a atras prin învăţătura şi prin minunile sale o mulţime de popor. Şi în cele din urmă a primit moarte martirică.

Însă ceea ce a făcut cunoscut numele lui în toate veacurile este Evanghelia pe care a scris-o, prima în rândul celor patru Evanghelii. În Evanghelia lui Matei există şi înfricoşătoarea pericopă despre Judecata viitoare (a se vedea Matei 25, 31-46).

Iubiţii mei! Astăzi când se sărbătoreşte sfânta pomenire a Evanghelistului Matei, să ascultăm şi noi mântuitoarea chemare a lui Hristos: „Vino după Mine”. Există şi astăzi suflete, care ascultă acest glas şi cu lepădare de sine urmează Celui Răstignit. Sunt persoanele misionare, care se află împrăştiate în întreaga lume şi continuă propovăduirea lui Hristos. Dar şi către toţi creştinii în general se adresează cuvântul: „Vino după Mine!”. Pe aceştia Hristos nu îi cheamă să meargă în locurile sălbatice ale junglei ca să-L propovăduiască. Îi cheamă să-şi părăsească patimile păcătoase şi să-L urmeze pe drumul suitor şi greu al credinţei şi al virtuţii. În acest fel, cu toţii, în măsură diferită, putem să-l imităm pe Apostolul Matei.

+ Episcopul Augustin

Traducere din elină de monahul Leontie