Cuvântul Mitropolitului de Limasol, Atanasie, la manifestaţia de protest care a avut loc în Cipru, pe 28 decembrie 2011, în faţa Ambasadei Greciei

Este adevărat că niciodată nu m-am gândit că vom ajunge în acest ceas, în acest ceas atât de greu, atât de trist şi atât de plin de ruşine prin acest act de închidere a lui Gheronda Efrem. Şi totuşi nimic din toate acestea nu se găseşte [în afara] Proniei iubirii lui Dumnezeu faţă de noi toţi şi, cu siguranţă, Dumnezeu urmăreşte fiecare amănunt al vieţii noastre şi nu lasă pe nici un om. El Însuşi, personal, sprijină pe tot omul încercat, pe tot omul nedreptăţit, pe tot omul care I se aseamănă, pentru că tot omul nedreptăţit, aşa cum spunea Gheronda Paisie [Aghioritul] se aseamănă lui Hristos Celui nedreptăţit şi Hristos intră în inima acestui om şi rămâne cu el. Şi inima lui devine cu adevărat Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.

Am cântat în aceste zile, fraţii mei, în zilele Crăciunului, lăudând Naşterii Naşterea Domnului nostru: „Veniţi, credincioşilor, să vedem unde S-a născut Hristos”. Ne îndeamnă Biserica noastră din trăirea ei să alergăm să vedem unde S-a născut Hristos, pentru că acest lucru are mare însemnătate pentru noi toţi. Şi, desigur, Naşterea lui Hristos nu este un simplu eveniment istoric care a avut loc în urmă cu 2000 de ani, ci un eveniment zilnic pe care îl trăieşte fiecare suflet care vrea să-L urmeze şi să-L întâlnească. La fel şi noi putem să spunem că auzim înlăuntrul nostru acest îndemn al Bisericii şi vrem să-L vedem pe Hristos, vrem să-L întâlnim, vrem să vedem unde Se naşte şi unde Se găseşte. Şi dacă în acest ceas vrem să căutăm unde este Hristos, cu siguranţă nu-L vom găsi în palatele oamenilor lumii acesteia, nici printre oamenii care se bucură de o fericire lumească, după închipuirea lumească. Dar cu siguranţă Hristos Se naşte în inimile oamenilor smeriţi care Îl iubesc, în aceste inimi care Îl caută. Şi, mai ales azi, Hristos Se naşte la [închisoarea din] Korydalló, unde Gheronda Efrem se află închis, întemniţat, pentru că a vrut să apere drepturile mănăstirii sale, pentru că prin prezenţa sa a adus Ortodoxia la mari înălţimi duhovniceşti, pentru că a promovat Biserica Ortodoxă până la marginile lumii.

Din nefericire, nu este neobişnuit că ne comportăm în acest mod, istoria neamului omenesc are multe asemenea exemple. Însuşi Hristos a spus compatrioţilor Săi după trup: „Pe care dintre proroci nu i-au prigonit Părinţii voştri?”. Aceasta este calea Sfinţilor, aceasta este calea celor care-L urmează pe Hristos, aceasta este calea tuturor celor care vor să I se asemene şi, desigur, atunci când cineva pune mâna pe plug, ştie că trebuie să păşească pe acest drum până la sfârşit, fără să se întoarcă deloc înapoi, fără să se teamă sau să se gândească la interesul său, sau la gândul său ascuns, sau la orice altceva priveşte interesul său personal. De aceea, orice om care iubeşte pe Dumnezeu păşeşte pe drumul său cu răbdare, cu multe necazuri, cu multe greutăţi. Iar acest lucru devine pentru el izvor de har.

Pot să vă mărturisesc că sunt convins că pentru Gheronda Efrem acest necaz este un mare dar al harului lui Dumnezeu, aşa cum un mare dar a fost şi Răstignirea lui Hristos pentru întreaga lume. Hristos, prin Răstignirea Sa a mântuit pe om, însă aceia care L-au răstignit s-au pierdut. Nero, împăratul Romei şi toţi acei împăraţi care au umplut raiul de mucenici, cu milioanele de mucenici, au dat Bisericii o bogăţie incontestabilă: mulţimea sfinţilor mucenici, sângiuirile sfinţilor mucenici pe care s-a întemeiat şi s-a întărit Biserica. Dar ei înşişi, acei împăraţi, s-au pierdut, s-au pierdut, pentru că au făcut acest lucru mişcaţi de patimile lor, mişcaţi de întunericul idolatriei în care se aflau. Şi Gheronda va ieşi din această încercare – când Dumnezeu va socoti să se încheie acest răstimp al încercării – va ieşi cu siguranţă mai puternic şi cu siguranţă mai sfânt. Se va umple acolo în celulă, în celula grea a închisorii, de prezenţa lui Hristos şi va înţelege cât de mare este harul pe care îl primeşte sufletul omului în mijlocul a multe necazuri. Dar cei ce nedreptăţesc şi judecă acest fapt, cu siguranţă nu vor gusta această bucurie, ci mai degrabă, în loc de bucurie se vor umple de întunericul propriei lor stări, de întunericul faptelor lor.

Noi ne-am adunat azi aici nu ca să judecăm pe cineva, nici ca să facem acte de violenţă sau orice altceva caracterizează oamenii care simt că sunt nedreptăţiţi. Ne-am adunat aici, azi, în această seară, ca să ne exprimăm paşnic protestul într-un regim democratic, să spunem că nu acceptăm acest fapt care s-a întâmplat, să spunem că acest fapt nu ne exprimă. Cu acest fapt nu putem să consimţim în sufletul nostru. Pentru că nici cei care judecă nu sunt infailibili, pentru că şi ei, la rândul lor, va trebui să fie judecaţi, pentru că şi pe ei, în fond, poporul i-a pus pe aceste locuri, poporul îi plăteşte, poporul îi ţine acolo, ca să facă dreptate în mod imparţial faţă de toţi oamenii, fără excepţie. Nu să găsească pe cel mai nevinovat, pe cel care nu se poate apăra, un smerit monah aghiorit şi să-l arunce în puşcărie, ca să arate că au făcut şi ei ceva. Unde sunt toţi aceia care au distrus Grecia, care au distrus bogăţia publică? Toţi aceşti oameni unde se află acum? Şi dacă au avut loc infracţiuni, pe acestea le-a săvârşit Gheronda singur? Toţi ceilalţi unde se găsesc? În palate şi castele! Războiţi de griji cu toţii, ţinând fiecare de averea lui şi trăgând foloase de pe urma acesteia.

Desigur, fapta aceasta o lăsăm în mâinile lui Dumnezeu. Nu suntem noi cei care vom lua dreptatea în mâinile noastre, dar să nu creadă ei că nu avem măcar logica bunului simţ ca să înţelegem ce se întâmplă, să înţelegem că vor să scoată ţapi ispăşitori. Să nu creadă că nu înţelegem că aceia care l-au băgat în puşcărie pe Gheronda au făcut-o ca să îndrepte atenţia poporului grec spre altceva, să-l facă să uite problemele lui reale şi să-i orienteze atenţia în altă parte.

Nici noi nu suntem proşti, înţelegem foarte bine ce-au făcut, dar Domnul va da fiecăruia după faptele lui. Justiţiei omeneşti se pot sustrage şi pot fi protejaţi de diferitele legi pe care ei singuri le-au dat, ca să se protejeze. Însă dreptăţii lui Dumnezeu nimeni nu i se poate sustrage şi va veni ceasul când fiecare dintre noi va da răspuns Dreptului Judecător pentru toate faptele pe care le-a săvârşit. Acolo ţintim şi doar către Dumnezeu îndreptăm nădejdea noastră.

Şi Gheronda Efrem este un om care ştie să umble pe drumul martiriului. Pentru că, Slavă lui Dumnezeu, de atunci de când am început viaţa noastră monahală, din tinereţea noastră, nu am cunoscut nimic altceva decât calomnii, prigoane, necazuri şi nedreptăţi. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Şi toţi aceşti părinţi pe care i-am cunoscut şi am văzut pe chipul lor pe Hristos, au fost martirizaţi pentru harul lui Iisus Hristos. Nu erau oameni care să aibă înfăţişare lumească, ci oameni smeriţi, care au gustat nedreptatea, calomnia, prigoanele. Dar Dumnezeu le-a făcut dreptate după cum El Însuşi ne-a promis: „Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”. Asemenea, şi Părintele nostru [Iosif Vatopedinul] întreaga lui viaţă a plâns pentru toată lumea şi la moartea sa a zâmbit. Moaştele sale au vădit acest cuvânt nemincinos al lui Hristos, că într-adevăr cuvântul lui Dumnezeu este adevărat.

Vorbind şi eu către Gheronda Efrem ca unui frate duhovnicesc, i-am spus să-şi amintească de drumul Părintelui nostru duhovnicesc Iosif şi drumul tuturor oamenilor pe care i-am cunoscut. De câte ori nu am văzut noi clipe grele în viaţa noastră! Dar acolo unde era greutatea, acolo era şi Dumnezeu. Acolo, în marele ceas al greutăţii, acolo era Dumnezeu prezent. Noi n-am venit aici să îl plângem pe Gheronda, pe noi înşine ne plângem, pentru că ne guvernează aceşti oameni care conduc patria noastră la catastrofă. Plângem pentru halul în care a ajuns Grecia, plângem că patria noastră se află cu bună ştiinţă în mâinile unor oameni care nu sunt capabili să o guverneze. Dar totuşi nădăjduim în tradiţia elenă, nădăjduim în prezenţa sfinţilor, în rugăciunile tuturor acestor oameni care se roagă zi de zi.

Grecia se sprijină pe Sfinţii ei, pe istoria ei, pe faptul că de-a lungul veacurilor a fost prezentă în istorie. Şi oricâte greutăţi am întâmpina ca greci creştini ortodocşi, vom păşi pe drumul nostru gândindu-ne la această grea moştenire pe care ne-au dat-o părinţii noştri şi rugăciunile sfinţilor noştri şi prezenţa Bisericii noastre ortodoxe. Nu ne scapă însă faptul că această faptă nu se îndreaptă atât împotriva lui Gheronda Efrem, cât împotriva Bisericii, împotriva Sfântului Munte, împotriva Ortodoxiei şi a monahismului.

De ce se tem şi îl păzesc atât de bine? Ar fugi Gheronda? Dacă vroia să fugă, fugea demult! Ar fi putut să plece oriunde vroia, aţi văzut ce primire a avut în Rusia, vedeţi cât îl simpatizează şi îl sprijină atâţia străini! Dar nu a vrut să fugă, pentru că nu a vrut să coboare de pe crucea pe care pronia lui Dumnezeu i-a rezervat-o din dragostea pentru el, pentru mănăstire şi pentru întreaga Biserică.

[…]

 Să fie auzită rugăciunea noastră către Dumnezeul dragostei: să-i lumineze pe cei care guvernează, să conducă până la urmă spre bine patria noastră, să privească la adevăratele lor probleme, să înceteze să facă de bună voie pe orbii, găsind ţapi ispăşitori. Altundeva sunt problemele lor, nu la părintele Efrem, nu de acesta sunt puşi ei în pericol, nu sunt puşi în pericol de un simplu monah, nu sunt puşi în pericol de nimeni. Noi suntem puşi  în pericol chiar de cei care ne guvernează, ţara este pusă în pericol chiar de cei care o guvernează.  Am ajuns în asemenea hal, încât nu avem om care să guverneze ţara aceasta, căutăm un om capabil să ne stea înainte, să ia hăţurile ţării ăsteia şi să o tragă înainte.

Ce să facem? Fiecare la locul lui, la postul lui, acolo unde Pronia lui Dumnezeu ne-a pus pe fiecare, ca să ne luptăm, să stăm puternici, neclintiţi, având în sufletele noastre convingerea sigură că Dumnezeu nu părăseşte pe nimeni, nici ţara noastră, nici Biserica, nici pe Gheronda, nici obştea mănăstirii, nici Sfântul Munte, pe nimeni.

Şi noi ştim foarte bine, suntem martori oculari ai sfinţeniei şi ai adevărului Părinţilor din Sfântului Munte. Nu avem nevoie să ne spuna o femeie ce e bine şi ce-i rău, una dintre cele care nu ştiu ce înseamnă Sfântul Munte, nici nu i-a văzut vreodată pe oamenii lui Dumnezeu, nici nu poate să înţeleagă ce se petrece zi de zi în aceste locuri sfinte.

Doresc, fraţii mei, ca harul Hristosului nostru Care S-a născut în peşteră să ne dea curaj în viaţa noastră, să ne întărească să păşim în lupta noastră, să Se nască Hristos în inimile întregii lumi, să călăuzească toată lumea pe căile păcii şi să dea dragostea Sa în sufletele oamenilor, aşa încât toată lumea să cunoască pe Domnul şi să înţelegem că asta ne lipseşte şi nimic altceva. De asta avem nevoie, avem nevoie de Hristos, de pacea lui Hristos, de odihna pe care o dă Hristos şi nu de lucruri  şi lucrări mincinoase.

Vă mulţumesc că în aceste zile sfinte, zile de familie, zile de iarnă, v-aţi adunat aici ca să vă manifestaţi dragostea faţă de Gheronda, faţă de Sfântul Munte, faţă de credinţa Ortodoxă şi faţă de Biserică şi doresc ca harul Domnului, în scurt timp, să ne dea bucuria să îl avem pe Gheronda alături de noi şi să ne bucure cu prezenţa lui. Amin.