Mărturie pentru Părintele Stareţ Efrem şi pentru Mânăstirea Vatoped

Părintele Efrem, stareţul Mânăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, a fost trimis preventiv la închisoare prin hotărârea unei curţi de apel din Atena. Lucrul acesta se întâmpla în ajunul Crăciunului. Măsura a indignat o lume întreagă. Cauza acestei măsuri este chestiunea foarte nebuloasă a unui schimb de terenuri între Mânăstirea Vatoped şi Statul grec.

Îl cunosc pe Părintele Stareţ Efrem şi obştea vatopedină de aproximativ cincisprezece ani şi sunt cu dânşii într-o foarte frumoasă relaţie. Mai mult, am desfăşurat împreună cu Părintele Stareţ Efrem şi cu Mânăstirea Vatoped mai multe proiecte care au avut drept scop recuperarea normalităţii în relaţiile noastre, ale românilor, cu Sfântul Munte, după o perioadă de peste 150 de ani de îngheţare a dialogului reciproc şi de cultivare a reproşurilor şi suspiciunilor, generate de istoria mai veche a acestor relaţii (vezi: mânăstirile închinate şi secularizarea averilor mănăstireşti).

Întrucât am trecut personal prin momente grele, când s-au vehiculat pe seama mea calomnii de tot felul, şi am simţit, atunci, nevoia mărturiilor celor care m-au cunoscut îndeaproape şi ele nu au venit, am hotărât să depun public mărturia mea privitoare la persona Părintelui Stareţ Efrem şi a Mânăstirii Vatoped. O fac cu gândul de a-mi declara solidaritatea mea cu Mânăstirea Vatoped şi cu Părintele Efrem, în aceste momente de grea încercare pentru dânşii, dar şi cu speranţa de a contribui la o cât mai corectă receptare a evenimentelor din partea conaţionalilor mei români.

Pentru mine – şi cred că nu sunt singurul român care are această convingere – Mânăstirea Vatoped este fără îndoială cea mai mare şi mai bine organizată mănăstire ortodoxă în acest moment. A ajuns la acest nivel în douăzeci de ani sub conducerea duhovnicească a Părintelui Efrem, primul stareţ al mânăstirii, după ce obştea de 20 de fraţi a Părintelui Iosif Vatopedinul se instala în Mânăstirea Vatoped în jurul anului 1990. Preluau în ruine cel mai mare complex mănăstiresc din Sfântul Munte. Astăzi acest complex este aproape în întregime restaurat şi găzduieşte o obşte de 120 de monahi. Mânăstirea şi-a recâştigat strălucirea de altă dată, recuperând funcţionarea desăvârşită a vieţii de obşte. Moştenitori ai duhului şi ai practicii isihaste a lui Gheron Iosif, bunicul duhovnicesc al obştii, vatopedinii împletesc pravila isihastă cu viaţa liturgică comună, având un program zilnic riguros şi disciplinat, care oferă mediul cel mai prielnic pentru lucrarea duhovnicească dar şi pentru lucrarea darurilor specifice. Zilnic se slujeşte Dumnezeiasca Liturghie în aproape toate paraclisele mânăstirii. În mănăstire funcţionează, prin contribuţia exclusivă a monahilor, o adevărată şcoală de cântare bisericească bizantină, unul dintre cele mai bune ateliere de icoane din Sfântul Munte, una dintre cele mai bine organizate biblioteci, precum şi o bogată activitate editorială. Am să amintesc în acest context ediţia bilingvă a Everghetinos-ului (text original în ediţie critică şi traducere românească), din care au apărut deja două volume, care confirmă naşterea unei şcoli redutabile de traducători.  Toate, însă, subsumate programului liturgic care deţine prioritatea absolută  şi unanimă.

Văd în Mânăstirea Vatoped, fără nici o rezervă, echivalentul contemporan al marilor mânăstiri care au marcat istoria Răsăritului Ortodox (Sfântul Sava, Sfânta Ecaterina din Sinai, Studionul etc.) şi ale căror tradiţii au ecouri până astăzi în viaţa Bisericii, iar în Părintele Stareţ Efrem una din cele mai mari personalităţi bisericeşti ale momentului. Nu mă îndoiesc de faptul că Mănăstirea şi Părintele Efrem vor depăşi această încercare şi că vor mai avea multe de spus istoriei contemporane a monahismului şi a Bisericii în general.

Obştea Vatopedului are câteva caracteristici. Întâi de toate este compusă din monahi provenind din foarte multe ţări (Cipru, Grecia, România, Rusia, Georgia, Franţa, Anglia, Australia, America, Brazilia, …), care trăiesc în deplină frăţietate, în ciuda tensiunilor etnice care marchează deseori relaţiile dintre mânăstirile atonite. Mi-a plăcut să cred că această componentă multietnică a obştii vatopedine este motivată eshatologic, monahismul însuşi constituind perpetuarea orientării preponderent eshatologice a Bisericii primare. În obştea mânăstirii vieţuiesc şi peste zece monahi români, despre care, deseori, am fost ispitit de speranţa că într-o bună zi, măcar parte din ei, vor reveni în ţară şi vor pune umărul la întărirea monahismului românesc. Vieţuirea lor monahală este exemplară.

În al doilea rând, deschiderea Mânăstirii Vatoped spre lumea din afara Athosului este o caracteristică ce o deosebeşte de toate celelalte mânăstiri atonite, care rămân dedicate vieţii şi activităţii interne. Această deschidere s-a manifestat în contactele realizate cu diferite Bisericii Ortodoxe, cum este cea a Greciei, Ciprului, României, Bielorusiei şi Rusiei, într-o intensă activitate editorială, precum şi în organizarea unor congrese internaţionale dedicate unor mari personalităţi bisericeşti şi teologice (Sf. Grigorie Palama, Gheron Iosif, Arhim. Sofronie Zaharov). Cu un efort uriaş al părinţilor şi cu o continuă şi jertfelnică nevoinţă, mânăstirea este deschisă permanent pelerinilor şi monahilor veniţi să petreacă diferite stagii pentru folosul duhovnicesc sau familiarizarea cu rânduiala mânăstirii. Este cea mai primitoare dintre mânăstirile Sfântului Munte, zilnic aflându-se în mănăstire, găzduiţi gratuit, zeci de pelerini, iar în perioadele de vârf, 100-150 de pelerini. Prezenţa pelerinilor români este numeroasă şi continuă. Ar fi poate momentul ca miile de români care au trecut prin Mânăstirea Vatoped să depună mărturia lor în sprijinul acesteia şi a părintelui stareţ.

Am stat în Mânăstirea Vatoped în două rânduri câte trei săptămâni şi am reuşit să cunosc bine rânduiala vieţii de obşte şi datorită faptului că toţi închinătorii, fără excepţie, odată intraţi pe poarta mânăstirii, participă integral la programul mânăstirii.

Am avut o colaborarea foarte bogată cu Mânăstirea Vatoped şi cu Părintele Stareţ Efrem. Am agreat şi am ajutat cât mi-a stat în putere la buna desfăşurarea a vizitelor sale în România. Eram în conducerea Facultăţii de Teologie la vremea aceea şi am organizat câteva vizite, cu slujbe, conferinţe şi concerte de muzică bisericească în facultate şi în săli din Bucureşti.  Am pus bazele unei foarte fructuoase colaborării între Facultatea de teologie din Bucureşti şi Mânăstirea Vatoped. În cadrul acestei colaborări, peste 200 de studenţi au făcut stagii de trei săptămâni la Mânăstirea Vatoped. Se născuse un foarte original parteneriat între o facultate academică şi o „universitate a deşertului”, care pentru moment a fost întrerupt de factori ce nu ţin de voinţa noastră. Personal credeam şi cred în continuare că renaşterea teologiei ortodoxe va veni dinspre mânăstiri, de aceea am militat pentru realizarea unei colaborări strânse cu o mănăstire ce poate fi socotită model pentru vremurile noastre şi care şi-a arătat disponibilitatea unei astfel de colaborări. Părintele Efrem a vizitat, de asemenea, mai multe centre eparhiale şi mânăstiri din Oltenia şi Transilvania. După ştiinţa mea, de data aceasta monahii atoniţii au venit să dăruiască şi au şi făcut-o cu generozitate, oriunde au fost, exprimându-şi recunoştinţa faţă de ajutoarele pe care românii le-au dat Sfântului Munte secole de-a rândul.

Pe seama Părintelui Efrem au circulat şi în România suspiciuni privind dorinţa de a recupera mânăstirile româneşti închinate Vatopedului până la reforma lui Cuza. L-am întrebat direct cu privire la această chestiune şi mi-a răspuns fără ezitare că singurul lucru care-l interesează în această chestiune este recuperarea istoriei adevărate. Arhiva bine organizată a mânăstirii păstrează peste 12.000 de documente ce privesc relaţiile Ţărilor Române cu Vatopedul. Aceasta îşi aşteaptă încă iniţiativa şi programul care să permită cercetarea ştiinţifică şi valorificarea ei istorică. S-a tot spus că mânăstirile atonite refuză accesul cercetătorilor români în arhive. Nu ştiu cât de adevărat este acest lucru, dar personal nu cunosc nici o iniţiativă serioasă în acest sens din partea română. Am propus unui ierarh român iniţierea unui astfel de program de cercetare prin intermediul facultăţii de teologie din eparhia dânsului dar s-a considerat că nu este oportună avansarea lui deocamdată. Oricum, dacă au existat rezerve serioase între cele două părţi, în timpul stăreţiei Părintelui Efrem a existat cea mai mare apropiere şi deschidere faţă de români a unei mânăstiri atonite, după momentul Cuza.

Recapitulând, aş sublinia punctual, motivele pentru care consider că Mânăstirea Vatoped reprezintă, la ora aceasta, un vârf al spiritualităţii monahale ortodoxe şi al spiritualităţii creştin-ortodoxe în general, un model care se oferă nu numai monahismului ci şi Bisericii în general de realizare a evenimentului eclesial, adică al vieţuirii prezente cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi: asumarea declarată a practicii isihaste, îndrăzneala orientării eshatologice, respectarea cu rigoare a vieţii de obşte, prioritatea absolută şi unanimă a vieţii liturgice, ascultarea desăvârşită faţă de stareţ, cultivarea iubirii faţă de stareţ şi a iubirii monahilor întreolaltă, măsura deplinătăţii cu care sunt făcute lucrurile şi deschiderea misionară faţă de lume.

Ce se întâmplă Vatopedului şi stareţului Efrem în aceste zile are o explicaţie duhovnicească foarte clară, aceea despre care vorbeşte Mântuitorul Hristos, vestind ucenicilor şi tuturor celor care-i vor urma că vor fi prigoniţi pentru Numele Lui. Tensiunea care s-a creat între Mânăstirea Vatoped şi puterea lumească este un indiciu în plus al curajului şi al măsurii cu care obştea vatopedină şi stareţul ei mărturisesc Evanghelia lui Hristos. Progresul duhovnicesc stârneşte multă furie celor lumeşti, celor care judecă lumeşte, indiferent unde se află ei, în cercurile puterii lumeşti sau în jurul nostru.

Tot din încredinţarea Mântuitorului Hristos, nu suntem îngrijoraţi în legătură cu ceea ce va urma. Cu siguranţă şi părintele stareţ şi obştea vor ieşi mai întăriţi din această încercare, iar cei care le-au fost potrivnici şi cei care au simpatizat cu aceia şi s-au bucurat în vreun fel sau altul de acest eveniment neplăcut se vor ruşina.

Până la momentul adevărului, suntem alături de Părintele Stareţ Efrem şi de obştea vatopedină cu dragostea noastră neîmpuţinată şi cu rugăciunea noastră smerită.

Bucureşti, 30 decembrie 2011

Pomenirea Sf. Mucenice Anisia

Prof. univ. dr. preot Constantin COMAN