Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!

Oricât de departe aş fi de a îndrăzni către cinstea de a putea sprijini, măcar câtuşi de puţin, pe un om de talia duhovnicească a părintelui Efrem, nu pot să tac! Două mii de ani după Răstignirea care ne este nouă, tuturor, atât de cunoscută, a privi cu indiferenţă astăzi, iată, la unul mai curat decât atâţia şi atâţia de astăzi, retras din lume tocmai pentru a fi de folos lumii care trăieşte confuzia actuală, să-l privesc cum este dus la răstignire pentru că cineva trebuie să răspundă pentru mizeria lumii în care trăim, mulţumim iubită Eladă a atâtor sfinţi şi mărturisitori care au înnobilat pământul tău pentru spectacolul jalnic pe care astăzi ni-l oferi!

Mărturisesc ca sunt unul care iubeşte Grecia şi care se străduieşte în fiecare an, cel puţin o dată, dacă nu mai mult, să o viziteze pentru a putea primi binecuvântarea dumnezeiască a unui astfel de loc unic în lume care este „Aghion Oros”, loc pe care nu pierd ocazia să-l fac cunoscut public în Franţa[i] de câte ori am ocazia, dând în acest fel mărturie despre frumuseţea Greciei de azi. Nu pot grăi cuvintele evlavia pe care o am pentru Grecia profundă, Grecia care produce sfinţenie la ora actuală (a se vedea pleiada de chipuri ale sfinţeniei contemporane ca părintele Paisie, Porfirie, Sofronie, etc) în lumea aceasta aflată în atâta nevoie de a contempla chipuri contemporane înnobilate de viaţa curată, de a înţelege posibilităţile reale ale vieţuirii umane la măsurile pe care numai harul lui Dumnezeu le poate oferi. Nu numai eu vin anual în Grecia, ci aduc cu mine mulţime de oameni care o descoperă. Sfântul Munte, şi în contextul acestuia mănăstirea Vatoped, oferă o faţă a Greciei fără de care lumea de azi este infinit suferindă. Privind de aici din Occident la durerea lumii actuale vedem corupţie, manevre politice osânditoare pentru conştiinţe, abilitate păcătos-exersată de a eluda fiscul de către oameni mai mult sau mai puţin bogaţi, dar deseori extrem de bogaţi, fără scrupule, în timp ce alţii sunt împinşi actualmente spre sinucidere prin degradarea condiţiilor de viaţă, vedem lăcomie care duce la dezintegrare umană. Faţa luminoasă, ca să nu spun adevărata schimbare la faţă a Greciei, este, o spun cu tărie, cea provenind din această unicitate a sa de a mărturisi prin oamenii săi de virtute şi de nobleţe duhovnicească un chip de vieţuire care îl arată pe Dumnezeu pe pământ. Este Grecia splendidă de care avem atâta nevoie!

Plâng însă astăzi acest popor care este capabil să îşi trimită sfinţii în închisori! Care îi poartă ca jertfă pentru amarul de mizerie pe care îl produc alţii din umbră pentru interese străine de bunul simţ şi care produc înstrăinare de Domnul! Experienţa românească din anii comunismului, în care frumoşii la chipul cel lăuntric erau jertfiţi în chingile unui sistem care promova oroarea şi degradarea umană, îmi sunt încă proaspete ca fiu ce sunt al acestui popor trecut printr-o revoluţie recentă în care s-a strigat „vom muri şi vom fi liberi!”. Cu atât mai mult indignarea mea creşte trăind astăzi într-o Franţă, ţară prin excelenţă a drepturilor omului, în care, deşi departe de a se mai legitima astăzi majoritar ortodox ca în trecut (a se vedea primul mileniu şi sfinţii pe care i-a produs), îndrăznesc să cred că dreptul juridic al cetăţeanului „gheronda Efrem” nu ar fi fost terfelit şi călcat în picioare printr-o reţinere abuzivă ca şi cum avem de-a face cu un infractor dovedit, stăruitor în faptele sale necurate! Părinte Efrem, Franţa ortodoxă, prin vocea celor mici ca mine, dar deopotrivă spun prin vocea celor obişnuiti cu aceste drepturi pe care le avem cu toţii într-o Europă comună, şi pe care propria dumneavoastră ţară le tratează discreţionar în ceea ce vă priveşte într-un mod care stârneşte indignare, vă este alături! Simţim că în spate se ascunde o condamnare făţişă a unui mod de viaţă şi de simţire cum este cel monahal aghiorit, sau în sens larg creştin ortodox, lucru care nu cred că s-ar putea întâmpla în Franţa, respectuoasă juridic faţă de convingerea religioasă a fiecăruia.

Părinte Efrem, purtaţi către noi prin monahismul aghioritic ceea ce pentru mulţi reprezintă summum-ul pe care îl oferă Grecia lumii actuale! Pentru trăirea dumneavoastră şi pentru modul de vieţuire athonit batem atâta drum ca să cunoaştem Grecia şi pe poporul său, până şi turismul cel atât de îmbietor din ţara dumneavostră este departe de a ne atrage cu atâta insistenţă. Departe de a considera că rânduiala financiară a mănăstirilor athonite ar fi contribuit cu ceva la spolierea Greciei, cum sună acuzaţiile mai mult sau mai puţin spuse cu voce tare, consider dimpotrivă ca modul duhovnicesc în care aţi pus în lucrare refacerea corpurilor mănăstirii, aflate iniţial în avansată stare de degradare, şi primirea atâtor mii de pelerini anual, modul în care ştiţi cu atâta dragoste să întâmpinaţi pe tot omul căutător de Adevăr şi de orice fel de sprijin, fie el şi financiar mai ales în aceste vremuri de criză, îmi stârneşte admiraţia şi mă îndeamnă să mă rog la Dumnezeu să nu se primejduiască veşnic sufletele celor care, iată, nu vă îngăduie lucrarea şi mărturisirea, şi vă propun ca răsplată pentru bunătatea şi competenţă arătate pedepsire. Prin cele ce se petrec acum, îmi pare că o dată în plus în lume Taina lui Dumnezeu este chemată să se manifeste: răstignirea în Hristos este cale sigură către Înviere!