Profesorul Stylianos Papadopoulos

Trecut la Domnul în zorii zilei de duminică, 15 ianuarie 2012, cunoscutul patrolog grec Stylianos Papadopoulos a fost unul dintre cei mai mari teologi ortodocşi ai vremurilor noastre și un mare prieten al Bisericii Ortodoxe Române şi al teologiei româneşti.

Profesorul Papadopoulos, alături de doamna Sotiria, soţia sa, care îl însoţea la toate întrunirile teologice

Timp de peste 40 de ani a întreţinut o vie şi plină de conţinut relaţie cu teologia românească şi cu teologii români. A conferenţiat, a participat cu contribuţii ştiinţifice remarcabile la nenumărate congrese internaţionale de teologie organizate în multe centre universitare din România, a vizitat mare parte din eparhiile şi mănăstirile româneşti. A fost un apropiat al multor teologi români, începând cu părintele Dumitru Stăniloae, Ioan G. Coman, Ene Branişte, Ştefan Alexe şi terminând cu generaţiile tinere de astăzi. Datorită activităţii sale bisericeşti, profesorul Papadopoulos este în egală măsură cunoscut şi apropiat multor ierarhi români. În plus, cărţile sale, traduse în limba română, precum cele de mare succes Vulturul rănit (Viaţa Sfântului Grigorie Teologul) sau Viaţa Sfântului Vasile cel Mare, ca şi primele două volume din Patrologie, l-au făcut cunoscut pe scară largă clerului şi credincioşilor români. De aceea, putem spune, fără teama de a greşi, că momentul părăsirii lumii acesteia şi al trecerii sale în veşnicie va fi marcat aproape ca în ţara sa, Grecia, şi în ţara şi în Biserica noastră. De altfel, acelaşi lucru putem spune, cu îndreptăţire, despre prezenţa profesorului Papadopoulos în lumea ortodoxă şi în lumea creştină în general. Puţini sunt teologii ortodocşi care au călătorit atât de mult şi care s-au aflat în miezul vieţii bisericeşti şi teologice ca dânsul. O scurtă privire asupra itinerariilor sale bisericeşti şi teologice ni-l arată prezent în Rusia, Serbia, Bulgaria, Liban, Egipt, Italia, Anglia, Franţa, Polonia, Cehia, Slovacia etc.

A fost un om dăruit de Dumnezeu cu mare putere de a iubi. Din această mare putere de iubire au izvorât puterea sa creatoare teologică şi capacitatea sa slujitoare bisericească, greu de egalat. De altfel, încercând să creionez personalitatea profesorului Papadopoulos, îmi întăresc convingerea că cea mai importantă caracteristică a vieţii şi activităţii sale a fost etosul său profund bisericesc, care a marcat atât opera, cât şi activitatea sa, capacitatea sa extraordinară de cuprindere şi de îmbrăţişare a tuturor, perspectiva integratoare care nu lăsa în afara interesului său nimic din creaţia lui Dumnezeu. Profesorul Papadopoulos, cu darul lui Dumnezeu, a fost ceea ce putem numi o personalitate bisericească şi teologică completă.

Personal, dacă mulţumesc în chip deosebit lui Dumnezeu pentru câţiva oameni pe care i-am cunoscut, între aceştia se numără fără îndoială, în primele locuri, profesorul Stylianos Papadopoulos, de a cărui apropiere, colaborare şi prietenie m-am bucurat timp de peste 30 de ani şi de la care am învăţat multe lucruri. Liniştea sa, pacea cu care îşi ţinea prelegerile, conferinţele sau referatele ştiinţifice, colocvialitatea sa, zâmbetul său, deschiderea cu prietenie spre toţi, dar şi fermitatea şi angajamentul cu care discuta cele mai delicate aspecte teologice şi cu care-şi apăra ortodoxia credinţei sale l-au făcut iubit de toată lumea care l-a cunoscut. Ne va lipsi profesorul Papadopoulos, tuturor.

Născut în anul 1933 în localitatea Archaies Kleones din apropierea Corintului, Stylianos Papadopoulos a studiat teologia la Universitatea din Atena, apoi patrologia şi bizantinologia la Universitatea Sorbona din Paris, şi teologia bizantină şi istoria filozofiei la Universitatea din München. În 1967 obţinea titlul de doctor în teologie al Universităţii din Atena, iar în 1972 îşi începea o strălucită carieră universitară la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena, pe care avea să o încheie la vârsta pensionării, în anul 2000.

Profesorul Papadopoulos a iubit cu multă pasiune pe Sfinţii Părinţi şi teologia patristică, de aceea toată viaţă lui a consacrat-o acestora. Începuturile sale teologice se leagă de colaborarea la Marea Enciclopedie Greacă Teologică şi Morală, pentru care a redactat cea mai mare parte a articolelor privind Sfinţii Părinţi şi Patrologia. Un volum de muncă impresionant care avea să-i formeze capacitatea extraordinară de documentare şi elaborare a lucrărilor ştiinţifice, care a făcut din Stylianos Papadopoulos unul dintre cei mai prolifici teologi ortodocşi contemporani.

Activitatea sa teologică avea să fie încununată de un monumental tratat de patrologie în trei volume, care însumează aproximativ 2.200 de pagini, tratat scris pe parcursul a peste trei decenii (Volumul I. Secolele II şi III, Atena, 1977 – 504 pag.; Volumul II. Secolul IV. Răsărit şi Apus, Atena, 1990 – 767 pagini; Volumul III. Secolul V. Răsărit şi Apus, Atena 2010 – 923 pag.). Anul trecut, profesorul Papadopoulos a publicat şi o formă scurtă a acestui tratat, sub titlul Mari popasuri ale teologiei. Părinţii Bisericii. Introducere, Secolele II, III, IV, Atena 2011 (600 pagini). S-a ocupat de marii Părinţi şi Învăţători ai Bisericii, publicând următoarele monografii: Sfântul Vasile Cel Mare, Viaţa şi teologia (Atena, 1989), Sfântul Grigorie Teologul. Studiul vieţii şi operei, (Atena, 1991), Sfântul Ioan Gură de Aur, Vol. I – Viaţa, activitatea şi opera şi Vol. II – Gândirea, contribuţiile şi măreţia sa (Atena, 1999); Sfântul Grigorie de Nyssa. Duh şi Cuvânt (Atena, 1997), Atanasie cel Mare. Teologia şi Viaţa (Atena, 1987); Sfântul Chiril al Alexandriei. Viaţa, teologia, hristologia, hermeneutica (Atena, 2004). Pentru doi dintre aceştia a transpus viaţa şi teologia lor într-un gen de roman istoric accesibil publicului larg (Vulturul rănit. Sf. Grigorie Teologul, Atena, 1992) şi Viaţa unui mare om. Vasile al Cezareei (Atena, 1998). Profesorul Papadopoulos a cultivat şi genul literar aghiologic, preocupat fiind şi de sfinţii mai noi ai Bisericii, publicând: Cuviosul Patapie (Atena, 1992); Fericitul Iakovos Tsalikis (Atena, 2000); Sfântul Sava cel Nou (Atena, 2010); Episcopul Gherasimos Papadopoulos (Atena, 1996).

Profesorul Papadopoulos a slujit Biserica continuu şi cu multă jertfelnicie. A participat la evenimente bisericeşti internaţionale, panortodoxe şi naţionale. A organizat el însuşi numeroase congrese internaţionale teologice. A fost reprezentantul Bisericii Greciei şi al Patriarhiei Alexandriei în dialogurile teologice cu diferite Biserici. A iubit mult unitatea Bisericii şi a depus mult suflet pentru dialogurile teologice şi relaţiile interbisericeşti şi intercreştine.

A fost dăruit de Dumnezeu cu o familie frumoasă. A iubit familia şi a promovat-o. Împreună cu doamna Sotiria, de care era nedespărţit chiar şi la întrunirile teologice internaţionale, au crescut trei copii, care slujesc la rândul lor împreună cu familiile Bisericii lui Hristos, în buna tradiţie moştenită de la părinţi: unicul băiat este călugăr la Mănăstirea Dohiariu din Sfântul Munte, un ginere este preot, celălalt ginere este binecunoscutul pictor bisericesc şi profesor de teologie a icoanei, Georgios Kordis, şi unul dintre numeroşii nepoţi a îmbrăţişat de asemenea monahismul. Profesorul Papadopoulos însuşi a ales să-şi doarmă somnul de veci în cimitirul Mănăstirii Dohiariu din Sfântul Munte.

Cred că profesorul Stylianos Papadopoulos candidează cu mari şanse la unul din primele locuri, dacă nu chiar la primul, din ierarhia marilor teologi ortodocşi ai veacului nostru. Este deja acceptat în cercuri foarte largi ca fiind cel mai mare patrolog ortodox şi unul dintre cei mai mari patrologi din lumea întreagă. Încercând această evaluare, aplic un criteriu pe care dânsul îl aplica făcând evaluarea în urma căreia l-a proclamat pe părintele Dumitru Stăniloae drept cel mai mare gânditor creştin al veacului al XX-lea: capacitatea de cuprindere, de perspectivă teologică integratoare, holistică, cea care studiază resorturile care unesc şi nu pe cele care despart.

Meritul incontestabil al profesorului Stylianos Papadopoulos este acela de a fi emancipat studiile patrologice de captivitatea babilonică a scolasticismului şi a istoricismului. Prin monumentalul tratat de patrologie, profesorul Papadopoulos reuşeşte îmbinarea perspectivei teologice academice cu perspectiva bisericească, liturgică-funcţională, duhovnicească. De aici, duhul liber, viu, dinamic, curajos, lipsit de orice inhibiţii, frustrări, complexe sau temeri în scrisul său. Personal, aşez tratatul său de patrologie alături de tratatul de teologie dogmatică ortodoxă (în trei volume) al părintelui Dumitru Stăniloae şi cel de teologie morală (în două volume) al profesorului grec Georgios Mantzaridis, toate trei detaşându-se cu multă claritate înspre poziţia de lucrări clasice ale teologiei academice ortodoxe.

Fie ca Bunul Dumnezeu, Cel închinat în Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, pentru rugăciunile tuturor Sfinţilor Părinţi, să-i aşeze sufletul în ceata drepţilor!

Veşnică pomenire, iubite domnule profesor Stylianos!