Sfântul Mucenic Trifon din Apameea

Astăzi, 1 februarie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Mucenic Trifon.

Acesta s-a născut în satul Lampsac din Frigia (Asia Mică), sat aşezat în apropierea oraşului Apameea. Părinţii lui au fost creştini şi l-au crescut cu dragoste de Dumnezeu. Tânărul Trifon a fost binecuvântat din copilărie cu darul minunilor. La vârsta de 17 ani a tămăduit pe Gordiana, fiica împăratului Gordie (238-244). Reîntors acasă de la Roma, Trifon a început să propovăduiască învăţătura Mântuitorului Hristos prin satele Frigiei, vindecând bolnavii în chip minunat.

Sfântul Mucenic Trifon, frescă, Mănăstirea Sopocani, sec. al XIII-lea

În anul 250, în timpul persecuţiilor creştinilor din porunca împăratului Decius (249-251), Trifon a fost prins cu alţi tineri creştini şi întemniţaţi din porunca lui Aquilin, prefectul Orientului. Toate încercările lui Aquilin de a-l face pe Sfântul Trifon să renunţe la credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos şi să aducă jertfă zeilor au rămas zadarnice. În cele din urmă, Aquilin a poruncit moartea Sfântului Trifon prin sabie. Dus de ostaşi la locul de osândă, Sfântul Trifon s-a rugat şi îndată şi-a dat sufletul său Domnului Iisus Hristos, înainte ca sabia călăului să cadă asupra gâtului său.

Martiriul Sfântului Trifon, frescă, Mănăstirea Dionysiou, 1547

În Molitfelnic, la rânduiala ce se face la ţarini (holde), la vii şi la grădini, când se întâmplă să fie stricate de sălbăticiuni sau de alte vietăţi ca lăcuste, gândaci şi altele, este adăugată şi Rugăciunea Sfântului Mucenic Trifon pentru păzirea grădinilor, a viilor şi pentru toate holdele. În Tradiţia Ortodoxă, Sfântul Mare Mucenic este cinstit ca ocrotitorul ogoarelor, deoarece într-o primăvară, semănăturile locuitorilor din Campsada erau puse în pericol de o mulţime de lăcuste. Trifon s-a rugat lui Dumnezeu să scape ogoarele de pierderea lor, lucru care s-a şi întâmplat.

În ziua de pomenire a Sfântului Trifon se practică o serie de rituri, cu scopul de a asigura protecţia şi rodirea livezilor şi a viilor. În vechime, viticultorii şi pomicultorii ţineau post în această zi şi chemau preotul să le stropească cu aghiasmă livezile şi via, ca acestea să fie ferite de nerodire şi de secetă sau grindină.

În sudul Olteniei există un ritual complex de pregătire a viei pentru noul sezon, cunoscut sub numele de Arezeanul (Tăiatul) viilor. Pe lângă acest obicei de tăiere a corzilor de viţa-de-vie, viticultorii aprindeau focuri la marginea plantaţiilor şi afumau via cu o cârpă aprinsă, spre a feri via de pătrunderea dăunătorilor.

În zonele Banatului şi ale Transilvaniei, în ziua de 1 februarie bărbaţii ieşeau în livezi şi după ce curăţau pomii îi stropeau cu apa luată în zori din izvoare şi sfinţită de preot.

Un alt obicei întâlnit în această zi era „scuturatul pomilor”. Cu topoarele în mâini, bărbaţii loveau pomii la rădăcină, mimând tăierea acestora:
„- Măi, pomule, face-i roade, ca de nu, eu te tai”.
Răspunsul era dat de un copil în vârstă de 7-8 care simboliza „sufletul” pomului:
„- Lasă-mă, iartă-mă, nu mă lovi, nu mă tăia, c-oi înflori şi-oi rodi, când vremea mi-a veni şi de noroc ţi-oi fi”.

Odată ce ritualul de la vie era încheiat, viticultorii se îndreptau în alai spre casă. Veneau spre casă purtând pe cap cununi făcute din primele corzi tăiate din vie. Acasă, viticultorii erau aşteptaţi cu masă îmbelşugată, semn că astfel trebuia să fie şi rodul vieii.

O cană cu vin era închinată Sfântului Trifon spre a câştiga bunăvoinţa sa spre a apăra viile şi a obţine recolte bogate de struguri.

În Banat a existat un obicei ca din vârful dealurilor cu vii să se rostogolească o roată aprinsă. Acest obicei se practica pentru rodirea viei şi îndepărtarea nerodirii.

Ziua de 1 februarie este numită în unele zone „Ziua omizilor”. În această zi, unele gospodine stropeau cu aghiasmă grâul şi porumbul pe care îl aveau spre a fi semănat. Alte gospodine mergeau cu turte la muşuroiul furnicilor şi le spuneau: „Cum vă dau eu de mâncare, aşa voi să nu-mi mâncaţi recolta!”.

Pentru poporul rus, Trifon este considerat ocrotitorul păsărilor, pornind de la o întâmplare minunată din timpul ţarului Ivan cel Groaznic. Îngrijitorul şoimului ţarului, pe nume Trifon Patrikeiev, a scăpat pasărea, din neatenţie. Țarul i-a dat ca termen de găsire a şoimului trei zile, altfel urmând să fie condamnat la moarte. După trei zile de căutări zadarnice, îngrijitorul Trifon s-a rugat Sfântului său ocrotitor, după care s-a întins ostenit în crângul Marinaia. L-a visat pe Sfântul Trifon călare, aducându-i şoimul. Trezindu-se, a găsit pasărea lângă el şi a fugit la ţar. După aceasta, îngrijitorul a ridicat un paraclis pe locul întâlnirii sale cu Sfântul şi o biserică tot în cinstea Sfântului Trifon, la Moscova. De aceea, în multe icoane ruseşti, Sfântul Trifon este reprezentat cu un şoim pe umăr sau călare.

În icoanele greceşti, el apare mai mult cu o crenguţă verde în mâini, ca ocrotitor al grădinilor şi livezilor.