Cel dintâi cuvânt către tineri – Chemare

Motto: „Cuvântul cel dintâi l-am făcut, o, Teofile, despre toate cete ce a început Iisus a face şi a învăţa,” (Faptele Apostolilor 1:1)

A venit acum vremea, tinere, să auzi un glas care te cheamă. Un glas pe care nu l-ai mai auzit; sau poate da, dar pe care nu l-ai înţeles şi nu l-ai ascultat.

Este glasul lui Iisus!

Nu tresări, nu te mira şi nu zâmbi neîncrezător, tânărul meu prieten! Glasul care te cheamă nu este al unui mort, ci al unui înviat. El nu te strigă din istorie, ci din adâncul propriei tale fiinţe. Cuvintele acestea, rostite şi scrise aici, sunt din străfundurile tale, pe care nu ţi le cunoşti. Ţi-a fost poate ruşine sau teamă să cobori în adâncul tău şi să le descoperi. Ai crezut că în tine zace o fiară, un mormânt al instinctelor din care se ridică strigoii înspăimântători ai patimilor, şi nu ţi-ai văzut faţa de înger, căci tu înger eşti. Dacă nu ţi-a spus-o nimeni până acum, ţi-o spune Iisus şi mărturia Lui este adevărată, căci nimeni nu L-a dovedit vreodată de minciună.

Ce ştii tu, tinere, despre Hristos?

Dacă tot ceea ce ştii ai învăţat la şcoală, la orele de ateism, ai fost frustrat cu rea-credinţă de un adevăr – de singurul adevăr care te poate face liber.

Ce ştii tu despre Biserica lui Hristos?

Dacă tot ceea ce ştii se reduce la [cazul lui] Giordano Bruno, despre care ţi s-a vorbit la educaţia aşa-zis „ateist-ştiinţifică”, ai fost privat în mod neo-menos de lumina adevăratei culturi, de strălucirea spiritualităţii, care este garanţia libertăţii tale de om.

Unde ai auzit, prietene, cuvintele acestea: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” ? [Matei 5:44] Dacă nu le-ai auzit niciodată, cine şi cu ce drept ţi le-a interzis? Cine ţi-a interzis să ştii că există o cale mai bună, mai dreaptă şi mai simplă decât cea pe care rătăceşti orbecăind acum? Cine ţi-a pus vălul peste ochi, ca să nu poţi vedea lumina cea minunată a dragostei, propovăduită şi trăită de Iisus până la ultimele ei consecinţe ?

Te văd pe stradă, prietene, tânăr şi frumos; şi, deodată, totul se schimbă în tine, faţa ta se schimo­noseşte, instinctele îţi răbufnesc în afară, răvăşindu-ţi fiinţa ca o dezlănţuire de stihii, şi devii violent… De unde ai învăţat violenţa, tinere? De la cine?

Ţi-am văzut mama blândă şi cu ochii în lacrimi, ţi-am văzut tatăl cu faţa împietrită de durere şi am ştiut că nu de la ei ai învăţat-o… Atunci, de unde?

Pleacă-ţi urechea şi ascultă chemarea lui Iisus, chemarea Bisericii Lui. Afară, pentru violenţa ta nesăbuită, te aşteaptă tribunalele şi închisoarea, unde sufletul tău poate fi iremediabil ucis.

Te-am văzut cu durere înaintea tribunalelor, unde faptele tale căpătau dimensiuni de oroare. Te-am văzut speriat, sau cinic, sau bravând – şi toate aceste atitudini ale tale îmi arătau cât de aproape de marginea prăpastiei te aflai; şi m-am întrebat, încă o dată, cine este vinovat de căderea ta.

Vino la Biserica lui Hristos! Numai aici vei găsi consolare pentru fiinţa ta răvăşită, numai în ea vei afla certitudinea, fiindcă numai în Biserică vei auzi glasul lui Iisus spunându-ţi cu blândeţe: „Fiule, iertate îţi sunt ţie greşelile tale, pentru că mult ai su­ferit. Iată, te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai greşeşti!”…

Nimeni nu ţi-a spus vreodată cuvintele acestea, dar acum le auzi. Ti s-a vorbit de ura de clasă, de ura politică, de ură şi mereu de ură. Cuvântul „iubire” ti-a sunat străin, dar acum Biserica lui Hristos îţi arată o cale mai bună, o cale a dragostei [Pasaj citat de M. Eliade în protestul pe care l-a semnat, la 21 mai 1979, în numele „Comitetului pentru Apărarea Preotului Calciu” constituit la New York].

Ai fost până acum sclavul instinctelor tale, trupul tău a fost un simplu instrument prin care ele s-au exteriorizat. Şi acum poţi să auzi acest glas al lui Iisus, Care grăieşte prin gura Apostolului Său: „Au nu ştii că tu eşti templul lui Dumnezeu, că în tine locuieşte Duhul lui Dumnezeu ?” (cf. I Corinteni 3:16).

Ţi s-a spus că descinzi din maimuţă, că eşti o fiară care trebuie dresată, iar acum afli un lucru uluitor: [că] tu eşti templul lui Dumnezeu, [că] în tine sălăşluieşte Duhul lui Dumnezeu. Eşti rechemat, tinere, la demnitatea ta de om metafizic, eşti ridicat de acolo de unde educaţia greşită te-a coborât din sacrul oficiu de a fi templu în care să locuiască Dumnezeu.

Noi te chemăm la puritate. Dacă nu ai uitat cuvântul „inocenţă”, dacă au mai rămas zone de copilărie neîntinată în tine, nu vei rezista acestei chemări.

Vino în Biserica lui Hristos! Ca să înveţi ce este inocenţa şi puritatea, ce este blândeţea şi ce este iubirea. Vei afla care este rostul tău în lume, care este sensul existenţei noastre. Spre stupoarea ta, vei afla că viaţa noastră nu sfârşeşte în moarte, ci în înviere; că existenţa noastră este spre Hristos şi că lumea nu este doar un moment gol, în care să stăpânească neantul.

Vei avea o nădejde şi nădejdea te va face tare.

Vei avea o credinţă şi credinţa te va mântui.

Vei avea o dragoste şi dragostea te va face bun.

Acesta este, tânărul meu prieten, cel dintâi cuvânt pe care Iisus ţi-l adresează prin tumultul lu­mii, prin desişul patimilor cu care nimeni nu te-a învăţat să te lupţi, prin transparenţa viselor tale de inocenţă, care te mai bântuie din când în când.

Iisus te caută, Iisus te-a aflat!

Cuvânt rostit în Biserica Radu-Vodă, în miercurea din Săptămâna brânzei, la 8 martie 1978.