Denia Acatistului Bunei Vestiri

În sâmbăta din săptămâna a cincea a Postului Mare, se prăznuieşte imnul Acatist al Preasfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria. Slujba deniei se săvârşeşte de vineri seara în toate bisericile ortodoxe.

Pe timpul domniei lui Heraclie, împăratul Bizanţului, Cosroe, împăratul perşilor, a văzut că împărăţia bizantinilor este prea slăbită în urma domniei împăratului Foca, tiranul. De aceea a trimis pe unul din satrapii săi, Sarvar cu numele, cu multe mii de ostaşi, ca să-i supună lui Răsăritul. Cosroe şi mai înainte dusese la pieire ca la o sută de mii de creştini. Cucerind deci satrapul Sarvar tot Răsăritul, a ajuns chiar până la Hrisopole, numit azi Scutari.

Împăratul Heraclie, pentru că avea lipsă de bani în vistieria statului, a topit vasele sfinte ale bisericilor, cu făgăduinţa că va da înapoi mai multe şi mai scumpe sfinte vase. Heraclie porneşte deci cu corăbiile prin Marea Neagră şi intră în ţinuturile Persiei; nimiceşte Persia; iar Cosroe, împreună cu întreaga sa oaste, este bătut cumplit. Nu după multă vreme, Sirois, fiul lui Cosroe, s-a răsculat împotriva tatălui său, a luat conducerea împărăţiei, omorând pe Cosroe, tatăl lui, şi a făcui pace cu Heraclie.

Hagan, conducătorul misienilor şi al sciţilor, când a aflat că împăratul Heraclie străbătea Marea Neagră spre a se duce în Persia, a rupt pacea cu bizantinii. A strâns nenumărate oşti şi a năvălit din părţile de miazănoapte asupra Constantinopolului, scoţând strigăte de hulă împotriva lui Dumnezeu. Marea s-a umplut îndată de corăbii şi uscatul de pedeştri şi călăreţi. Patriarhul Serghie îndemna poporul Constantinopolului să nu-şi piardă curajul, ci să-şi pună din tot sufletul întreaga nădejde în Dumnezeu şi în Preacurata Maică, Născătoarea de Dumnezeu. La fel şi Bonos patriciul, care era pe atunci în fruntea cetăţii, pregătea tot ce trebuia pentru izgonirea vrăjmaşilor. „Trebuie, spunea el, ca împreună cu ajutorul cel de sus să facem şi noi cele ce se cuvin”. Patriarhul, purtând împreună cu tot poporul dumnezeiasca icoană a Maicii Domnului, mergea împrejurul cetăţii, pe deasupra zidurilor. Iar când Sarvar dinspre răsărit, şi Hagan dinspre apus au început să asedieze cetatea, patriarhul umbla pe deasupra zidurilor cetăţii, purtând icoana cea nefăcută de mână a lui Hristos şi cinstitele şi de viaţă făcătoarele lemne ale Crucii. Hagan a năvălit pe uscat asupra zidurilor cetăţii Constantinopolului cu o mulţime nenumărată de ostaşi, bine înarmaţi încât trebuia să lupte un soldat bizantin cu zece soldaţi sciţi. Dar nebiruita Apărătoare a ajutat ca cei mai mulţi dintre sciţi să fie ucişi de puţinii ostaşi ce se găseau în biserica izvorul Tămăduirii. Din pricina aceasta, bizantinii, prinzând îndrăzneală şi curaj, îi bătea mereu sub conducerea Maicii lui Dumnezeu, cea nebiruită. Cu toate că sciţii au văzut că sunt respinşi, au cerut locuitorilor Constantinopolului să ceară pace; dar ei n-au vrut. Atunci Hagan ie-a spus: „Nu vă înşelaţi cu Dumnezeul în Care credeţi! Neapărat mâine voi lua cetatea voastră!”. Auzind această ameninţare, locuitorii cetăţii şi-au întins mâinile către Dumnezeu. Hagan şi Sarvar s-au înţeles să atace şi pe uscat şi pe mare. Dar au fost atât de cumplit bătuţi de bizantini, încât nu mai dovedeau cei vii să îngroape morţii. Corăbiile cele făcute dintr-un singur lemn, pline cu soldaţi, care se îndreptau, prin golful numit Cornul de Aur, spre biserica din Vlaherne a Născătoarei de Dumnezeu, din pricina unei puternice furtuni ce s-a pornit pe neaşteptate pe mare, au fost sfărâmate şi scufundate împreună cu toate ce se aflau pe ele. Şi se putea vedea minunata lucrare a Preacuratei Maicii iui Dumnezeu, căci pe mulţi i-a aruncat la ţărmul mării, lângă Vlaherne. Poporul, deschizând iute porţile, cu femei şl cu copii, năvălind vitejeşte asupra lor, i-a ucis pe toţi, fără deosebire. Conducătorii vrăjmaşilor s-au întors plângând şi tânguindu-se. Poporul cel iubitor de Dumnezeu al Constantinopolului, a făcut privegheri şi a cântat toată noaptea imnul Acatist, dând mulţumire Maicii Domnului pentru că i-a ocrotit şi a biruit pe duşmani prin puterea ei cea mai presus de fire.

Şi de atunci, spre pomenirea acestei biruinţe şi a minunii acesteia mai presus de fire, Biserica a rânduit să se afierosească Maicii Domnului această sărbătoare. L-au numit Acatist, pentru că întreg poporul şi clerul Constantinopolului au cântat atunci acest imn stând în picioare.

După trecerea a treizeci şi şase de ani, în timpul împăratului Constantin Pogonatul, agarenii venind cu nenumărată oaste au atacat din nou Constantinopolul. Şi au asediat cetatea vreme de şapte ani, timp în care au iernat în părţile Cizicului, şi au murit mulţi de-ai lor. Apoi au plecat şi s-au întors cu corăbiile lor; când au ajuns la locul numit Sileo, cu ajutorul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, au fost toţi înecaţi în mare.

Dar a mai făcut Născătoarea de Dumnezeu şi o a treia minune. Pe timpul lui Leon Isaurul, mahomedanii, urmaşii lui Agar, în număr mare, au nimicit mai întâi împărăţia perşilor, apoi Egiptul şi Libia şi au atacat pe indieni, etiopieni şi spanioli. Mai pe urmă au pornit cu opt sute de corăbii pline de ostaşi şi împotriva oraşelor împărăţiei. Au înconjurat Constantinopolul şi aveau de gând să-l nimicească îndată. Poporul credincios al cetăţii a luat cinstitul lemn al sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci şi cinstita icoană a Maicii Iui Dumnezeu – Călăuzitoarea şi au mers de jur-împrejurul cetăţii, rugând pe Dumnezeu cu lacrimi să se îndure de ei. Agarenilor le-a venit în gând să-şi împartă oastea în două părţi: o parte a pornit-o împotriva bulgarilor, unde au căzut mai mult de douăzeci de mii, iar altă parte a rămas ca să cucerească Constantinopolul. Fiind însă împiedicaţi de un lanţ de fier care se întindea de la Galata până la zidurile cetăţii, au ocolit şi au ajuns aproape de locul numit Sosten. Acolo a izbucnit un vânt de la miazănoapte, încât cele mai multe dintre corăbiile lor s-au sfărâmat şi s-au înecat. Cei care au mai rămas au suportat : mare foamete, încât au mâncat şi carne omenească şi muiau bălegar şi-l mâncau. Apoi au plecat, şi când au ajuns în Marea Egee, toate corăbiile lor împreună cu toţi ai lor s-au scufundat, căci pornindu-se furtună puternică şi agitând marea, a scufundat corăbiile lor şi, aşa, nenumărate corăbii au pierit şi au rămas numai trei ca să dea de veste.

Aşadar prăznuim sărbătoarea de astăzi pentru toate aceste minuni mai presus de fire ale Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. Se numeşte Acatist pentru că atunci întreg poporul a cântat în noaptea aceea imnul Maicii Cuvântului stând în picioare, şi pentru că la toate celelalte icoase obişnuim să şedem, în timp ce icoasele acestea ale Maicii lui Dumnezeu le ascultăm toţi în picioare.

Pentru rugăciunile Apărătoarei şi nebiruitei Maicii Tale, Hristoase Dumnezeule, scapă-ne şi pe noi de nenorocirile ce ne înconjoară, şi ne miluiește pe noi, ca un singur Iubitor de oameni.

Sursa: Triodul – care cuprinde slujbele bisericeşti de la duminica vameşului şi a fariseului până la Sfânta Înviere