Lansarea volumului „Merinde pentru monahi” a părintelui Zaharia Zaharou
2 April 2012Librăria Bizantină vă invită marţi, 3 aprilie 2012, de la ora 19:30 la lansarea volumului „Merinde pentru monahi” a părintelui Zaharia Zaharou. Volumul face parte din seria „Crinii ţarinii” şi este îngrijit îngrijită de Sfânta Mănăstire Putna. La acest eveniment, moderat de domnul Remus Rădulescu, vor lua cuvântul părintele Melchisedec Velnic, Stareţul Mănăstirii Putna şi părintele dr. Constantin Coman.
„Merinde pentru monahi” este rodul recentului pelerinaj al Părintelui Zaharia în Moldova. Cuvintele rostite în fața monahilor și monahiilor, precum și a multor creștini mireni din Moldova în toamna anului 2011 au fost frumos așezate în această carte, prin grija Părintelui Stareț Melchisedec și a monahilor de la Mănăstirea Putna.
Volumul cuprinde următoarele cuvântări: Nevoinţa şi monahism în teologia părintelui Sofronie Saharov, Cuvânt către obştea Mănăstirii Putna (Iaşi, 30 septembrie 2011), Cuvânt către obştea Mănăstirii Sihăstria Putnei (1 octombrie 2011), Cuvânt către obştea Mănăstirii Văratic (28 septembrie 2011).
Cum să nu cârtim în ascultare când poruncile primite nu ni se par a fi duhovniceşti?
S-ar putea ca poruncile să nu fie duhovniceşti, dar nouă ni se cere aceeaşi atitudine în orice împrejurare. Noi nu trebuie să ne schimbăm dispoziţia inimii de a primi primul cuvânt şi îndată să zicem”Amin!” Sfântul Varsanufie cel Mare zice că dacă am făcut ascultare de nouă ori, dar a zecea oară nu am făcut ascultare, atunci nu suntem fiii ascultării. Pentru că dacă am ascultat de nouă ori şi a zecea oară nu am ascultat, înseamnă că de nouă ori am ascultat pentru că aceasta a fost pe placul nostru, iar a zecea oară nu am ascultat pentru că nu a fost pe placul nostru şi, în felul acesta, nu am făcut decât să ne împlinim voia de fiecare dată.” (p. 68)
Librăria Bizantină se află în Piaţa Unirii din Bucureşti, lângă Facultatea de Teologie Ortodoxă, pe strada Bibescu Vodă la nr. 20.