Prin Cruce spre Înviere

Hristos a înviat!

Salutul creştinesc „Hristos a înviat!“ şi respectiv „Adevărat a înviat din morţi!“ este o mărturisire pe care trebuie să o facem fiecare dintre noi. A ne fi ruşine de acest salut pascal înseamnă, de fapt, a ne ruşina de Hristos şi de statutul de creştin. Sf. Serafim de Sarov saluta tot timpul anului cu „Hristos a înviat!” pe oricine, chiar şi pe vieţuitoarele din pădure. Acest salut este cea mai cuprinzătoare mărturisire a credinţei pe care fiecare trebuie să o avem în adâncul fiinţei noastre. Cel mai important moment din sărbătoarea Paştelui este Litur-ghia pascală în centrul căreia stă Mântuitorul Hristos înviat din morţi. Înviere fără Hristos nu se poate.

Răstignirea Mântuitorului

Pe El îl descoperi cu adevărat numai în timpul Sfintei Liturghii. După ce am luat lumină de la preot, nu este bine să plecăm acasă imediat şi să petrecem cu mâncare şi băutură. Pasca pe care trebuie să o luăm se sfinţeşte spre finalul Sfintei Liturghii. A pleca fără „pască“ acasă e ca şi când nu ai luat parte la slujba Sfintelor Paşti.

Învierea este cea mai mare sărbătoare deoarece scoate în relief dumnezeirea Mântuitorului Hristos. Dacă Hristos nu învia, zadarnică era şi cre-dinţa noastră, adică nu avea finalitate, se rezuma doar la lumea aceasta. Ori, noi avem nevoie de veşnicie pentru că sufletul este nemuritor. Paştele este cea mai covârşitoare minune despre dumnezeirea Mântuitorului Hristos. Învierea Lui Iisus este, de fapt, şi învierea noastră. Chiar dacă nu ar fi existat

Biblia ca document istoric despre existenţa şi lucrarea lui  Dumnezeu în lume, avem atâtea alte mărturii, luate din natură, despre Învierea Domnului Hristos. Fiecare sămânţă de plantă se înmormântează în pământ şi, după o scurtă perioadă de timp, încolţeşte. Dacă nu le-am pune în pământ, seminţele nu ar avea niciodată şansa să iasă la iveală. La fel se întâmplă şi cu cei care au murit şi au fost înmormântaţi. Învierea este marele adevăr pe care ni-l demonstrează cu tărie natura.

În afară de Evanghelie, avem multe scrieri nou-testamentare, dar şi profane, care demonstrează Învierea Mântuitorului Hristos. Noi oamenii am fost creaţi, de la început, „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu“. Purtăm deja în noi un model sfânt spre care trebuie să tindem, să ne orientăm.

A ne lua crucea înseamnă a ne asuma personal suferinţa, boala, greutăţile acestei vieţi, şi a-L urma pe Mântuitorul care a urcat spre Golgota Învierii prin crucificare. Fiecare dintre noi avem o cruce a vieţii cu care ne identificăm. Nu există om fără de cruce. Şi orice cruce este legată fiinţial de Hristos. Creştinismul înseamnă viaţa în Hristos şi pentru Hristos. Sfântul Nicolae Cabasila şi, apoi, părintele profesor Dumitru Stăniloae au dezbătut această temă de mare actualitate: viaţa în Hristos. Mântuitorul Hristos spune despre Sine aşa: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14,6). Atunci când Îl urmăm pe Mântuitorul Hristos, noi deja am descoperit adevărata cale a vieţii. În aceste vremuri confuze avem mare nevoie de lumina lui Hristos, care a exclamat aşa: „Lumină a lumii sunt“ (Ioan 9,5). O viaţă bună este o viaţă trăită şi împlinită în Hristos Cel ce este „ Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14,16). Mântuitorul Hristos ne-a trecut din moarte la viaţă, de la întuneric la lumină, de la rătăcire la adevăr. El a venit pe pământ să ne vindece neputinţele noastre omeneşti, să ne şteargă păcatele şi greşelile noastre, cu sângele Lui (1 Ioan 1,7). Oricât de grea ar fi în această viaţă pământească, se merită să trăim şi să luptăm. Cu noi este Dumnezeu.

Ne asemănăm cu Dumnezeu dacă ne deschidem sufletul către El, dacă trăim, gândim şi vorbim frumos unii cu alţii. Să avem mereu o faţă senină. Putem avea un chip luminos, când avem o inimă bună. Toate pornesc din inima noastră. Faptele pe care le săvârşim au ca punct de plecare sufletul nostru.

Credința în Dumnezeu dă omului bunătate şi fericire. Pentru a fi fericit, fiecare dintre noi trebuie să fim credincios lui Dumnezeu, iubitor de Dumnezeu şi cunoscători de Dumnezeu.