Sfântul Grigorie de Nyssa – Omilie la Înălţarea Domnului

18 mai 388

Ca un dulce împreună-călător[i] al vieţii omeneşti, prorocul David se găseşte împletit în toate căile vieţii şi în toate vârstele vieţii duhovniceşti, dând cu folos mâna tuturor cetelor ce propăşesc, jucându-se împreună cu pruncii cei după Dumnezeu, împreună-luptând cu bărbaţii, educând tinereţea, sprijinind bătrâneţile, tuturor toate făcându-se: armă ostaşilor, modelator trupurilor atleţilor, palestră gimnaştilor, cunună biruitorilor, bucurie a mesei, mângâiere la înmormântări. Nu este nimic din viaţa noastră nepărtaş acestui har. Care este rugăciunea puternică la care David să nu fie părtaş? Ceea ce se poate vedea şi acum, pentru că, deşi pentru noi sărbătoarea aceasta are şi alte pricini să fie mare, Prorocul a făcut-o prin lucrarea sa şi mai mare, prin veselia pe care a scos-o din psalmi. Căci într-unul [din psalmi] îţi porunceşte să te faci oaie păstorită de Dumnezeu, de nici un bine lipsit, căreia şi iarba răsplătirii şi apa odihnei şi hrană şi cale şi povăţuire şi toate i se face Păstorul cel bun (In. 10, 2-4), Care împarte harul Său spre toată trebuinţa.

El învaţă Biserica prin toate acestea că trebuie să te faci, mai întâi, oaie a Păstorului celui bun, povăţuit printr-o temeinică şi dreaptă catehizare în dumnezeieştile legi şi izvoare ale învăţăturilor, spre împreună-îngroparea cu El prin Botez în moarte, şi să nu te temi de o asemenea moarte. Căci nici nu este aceasta moarte, ci umbră şi închipuire a morţii. „Căci de voi şi umbla – zice – în mijlocul umbrei morţii, nu mă voi teme de rele, că Tu cu mine eşti“ (Ps. 22, 4). Apoi, după ce ai fost mângâiat de toiagul Duhului (căci Duhul este Mângâietorul), ţi-a pus înainte masa tainică, pregătită împotriva celei a demonilor. Căci aceia prin idolatrie au zdrobit viaţa oamenilor, iar lor le stă împotrivă masa Duhului. După aceea, înmiresmează capul cu untdelemnul Duhului şi, după ce a pus înainte-i vinul ce veseleşte inima, zămisleşte în suflet beţia aceea trezvitoare[ii], mutând gândurile de la cele vremelnice la veşnicie. Pentru că cel ce gustă din această beţie schimbă starea de muribund cu nesfârşita petrecere întru îndelungare de zile în casa lui Dumnezeu.

După ce într-unul din psalmi ne-a dăruit unele ca acestea spre o mai mare şi mai desăvârşită bucurie, în psalmul următor deşteaptă sufletul şi, dacă vreţi, o să vă înfăţişăm pe scurt şi înţelesul acestuia. „Al Domnului este pământul şi plinirea lui“ (Ps. 23, 1). Ce te tulbură deci, o, omule, dacă Dumnezeul nostru S-a arătat pe pământ şi cu oamenii a petrecut? Căci pământul e zidirea Lui, fiindcă-I e şi făptură[iii]. Aşadar nimic nu e nou şi nici în afară de cele cuvenite ca Stăpânul să vină în cele ale Sale. Căci nu se petrece aceasta într-o lume a altuia, ci în cea zidită de El, care Însuşi a temeluit pământul pe mări şi l-a alcătuit în mod potrivit trecere râurilor. Pentru ce pricină deci S-a arătat? Pentru tine, ca, după ce te-a smuls din prăpastia păcatului, să te suie pe muntele împărăţiei cu carul iubirii, folosind pentru suiş vieţuirea întru virtute. Nu e cu putinţă să suie cineva pe muntele acela de nu-l vor întovărăşi virtuţile. Trebuie să se facă şi nevinovat cu mâinile şi să nu săvârşească nici o faptă rea, să fie curat cu inima, nimic deşert purtând în suflet şi nici vreun vicleşug să nu urzească împotriva aproapelui. Răsplata făgăduită acestui suiş este binecuvântarea, adică milostivirea tainică pe care o dăruieşte Domnul: „Acesta este neamul celor ce caută pre El“, suindu-se prin virtute către înălţime şi „caută faţa Dumnezeului lui Iacov“ (Ps. 23, 6).

Continuarea psalmodierii e parcă mai înaltă şi decât învăţătura evanghelică. Pentru că Evanghelia istoriseşte purtarea Domnului pe pământ şi suirea Sa la cer, pe când prorocul acesta înalt, ieşind din sine însuşi ca să nu-l îngreuieze povara trupului, după ce s-a amestecat cu puterile mai presus de lume, ne face cunoscute[iv] graiurile acelora care, mergând înaintea alaiului Stăpânului ce se pogora [la iad], poruncesc îngerilor din jurul pământului[v], cărora li s-au încredinţat porţile vieţii oamenilor, şi le zic: „Deschideţi, boieri, porţile voastre şi ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei!“ (Ps. 23, 7). Şi pentru că Cel ce cuprinde toate, oriunde ar intra, Se face la măsurile celui ce-L primeşte (căci nu se face numai om între oameni, ci – prin extensiune – şi când se află între îngeri Se coboară pe Sine la firea acelora), de aceea portarii au trebuinţă de Cel care le arată „cine este acesta Împăratul slavei“ (Ps. 23, 8). De aceea L-au arătat pe Cel tare şi puternic în război, pe Acela ce avea să-l lovească pe cel ce a înrobit firea omenească şi să nimicească pe cel ce avea puterea morţii, pentru ca, după ce ultimul vrăjmaş va fi fost înlăturat, oamenii să fie chemaţi la libertate şi pace.

Iarăşi grăieşte (David) aceleaşi cuvinte (căci s-a desăvârşit taina morţii şi s-a împlinit biruinţa asupra vrăjmaşilor şi s-a înălţat crucea, trofeul cel împotriva lor, şi iarăşi: „Suitu-S-a întru înălţime Cel ce a robit robia, Carele dă viaţa şi împărăţia, darurile acestea bune oamenilor“) şi iarăşi trebuie să I se deschidă porţile cele înalte. Paznicii noştri iau şi ei parte la alaiul ce-I merge înainte şi-I deschid porţile cele înalte, ca să se proslăvească iarăşi întru ele. Dar Cel ce este îmbrăcat cu haina întinată a vieţii noastre, Cel al cărui veşmânt e înroşit în teascul răutăţilor omeneşti le este necunoscut. De aceea, glasul întrebării acelora, ridicat către cei ce mergeau cu alai înainte-I, zice: „Cine este acesta Împăratul slavei?“ După aceasta, răspunsul lor nu mai este „cel Puternic şi Tare în război“, ci „Domnul puterilor“, Cel ce are stăpânirea a toate, Care a adunat toate întru Sine, Cel întâi întru toate, Cel ce le-a adus pe toate la [chipul ce l-a avut] prima zidire, „Acesta este Împăratul slavei“. Vedeţi cum David ne face praznicul mai dulce, amestecând harul său în strălucirea plină de bucurie[vi] a Bisericii!

Aşadar, să imităm şi noi pe Proroc în cele în care e cu putinţă imitarea, în iubirea către Dumnezeu, în blândeţea vieţii, în îndelunga răbdare faţă de cei ce ne urăsc, pentru ca învăţătura Prorocului despre vieţuirea cea după Dumnezeu să ni se facă povăţuire în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin.

Text preluat din volumul: Sfântul Grigorie de Nyssa, Omilii la Praznice Împărăteşti, traducere din greaca veche şi note de Ierom. Agapie Corbu, Editura Sfântul.Nectarie, Arad, 2010, pp. 155-160.