Adormirea şi înălţarea la cer a Maicii Domnului

După Învierea şi Înălţarea lui Hristos la cer, Maica Domnului a rămas mângâierea şi alinarea întregii Biserici. Ea se afla în mijlocul Bisericii, dăruind tuturor ajutorul ei. Sfântul Grigorie Palama menţionează trei slujiri şi lucrări specifice ale Preasfintei noastre Născătoare de Dumnezeu.

În primul rând, cunoaştem că mărirea ei, care s-a împlinit prin Naşterea Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, era mai presus de „nevoinţa cea mai plină de râvnă şi care se putea lucra în multe chipuri”. Dar Preasfânta Fecioară, cu toate că dobândise mare har de la Dumnezeu, a dus o viaţă de aspră nevoinţă după Înălţarea lui Hristos la ceruri.

În al doilea rând, se ruga pentru toată lumea şi se îngrijea de feluritele nevoi ale acesteia. Menţionează în acest sens Sfântul Grigorie: „… prin rugăciunile ei grabnice pentru toată lumea deopotrivă”.

În al treilea rând, Maica Domnului era sprijinul şi mângâierea Sfinţilor Apostoli care propovăduiau Evanghelia la toată zidirea. Este foarte însemnat acest aspect al ajutorului dat de Maica Domnului, la care, în mod obişnuit, nu se face referire, deoarece este vădit lucru că isihia şi tăcerea pe care le-a ales Maica Domnului pentru restul vieţii sale în Biserică reprezentau sprijin pentru „lucrarea” duhovnicească şi pentru propovăduirea Evangheliei. Şi scrie Sfântul Grigorie: „prin îndemnurile şi poveţele ei către dumnezeieştii propovăduitori care mergeau până la marginile lumii, Maica Domnului era sprijin şi mângâiere pentru toţi, fiind văzută, şi auzită, şi împreună-lucrând în orice chip la propovăduirea Evangheliei” (Sfântul Grigorie Palama, Omilia 37, 5).

Evenimentul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este binecunoscut. Adormirea ei a fost slăvită şi preamărită, aşa cum i-a fost şi viaţa. Pentru că, pe cât de slăvită este viaţa pământească a omului, pe atât va fi şi sfârşitul lui.

Sfântul Grigorie Palama, la începutul cuvântului lui despre Adormirea Maicii Domnului spune că mai mult decât orice iubeşte şi este dator „să binevestească Bisericii mărirea şi pururea-fecioria Maicii Domnului” (Sfântul Grigorie Palama, Omilia 37, 1), iar apoi ne cere să luăm aminte la faptul că, dacă moartea cuvioşilor este cinstită şi pomenirea drepţilor cu laude se săvârşeşte, mult mai mult trebuie să se împlinească acest lucru pentru Maica Domnului care este Sfânta Sfintelor şi prin care vine sfinţirea Sfinţilor.

Sfântul Grigorie Palama, vorbind despre Adormirea Născătoarei de Dumnezeu, nu doar că o numeşte „slăvită”, ci arată că este „mutare la viaţă”: „… prăznuind astăzi această adormire, mutarea ei la viaţă”. Moartea ei este purtătoare-de-viaţă „în ceruri şi călăuzitoare către viaţa nemuritoare”.

Această „mutare la viaţă” este învierea şi înălţarea cu trupul la cer a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Potrivit învăţăturii Sfântului Grigorie Palama, dar şi a altor Sfinţi, nu prăznuim doar ridicarea la cer a sufletului Maicii Domnului, ci şi a trupului ei. Sfântul Grigorie scrie că Născătoarea de Dumnezeu s-a mutat la cer în „Împărăţia ce i se cuvenea” şi a şezut de-a dreapta Împăratului a toate „în haină aurită şi prea înfrumuseţată” (Ps. 44, 11). „Haina aurită” înseamnă „trupul ei luminat de lumină dumnezeiască”, iar „prea înfrumuseţată” arată împodobirea ei „prin toate virtuţile”. Astfel, cu trupul s-a suit la Cer şi este singura care şi cu trupul se află la cer alături de Fiul ei. „Singură, ea, acum cu trupul proslăvit de Dumnezeu se află în cer împreună cu Fiul ei”.

Tâlcuind acest pasaj, spune că mormântul şi moartea nu au putut să ţină trupul ei începător-de-viaţă şi dătător-de-viaţă, care este este iubit sălaş al cerului cerurilor. Dacă un suflet care a primit dumnezeiescul har, după ieşirea din trup se ridică la cer, cu atât mai mult Maica Domnului s-a ridicat la cer şi cu trupul, ea, care a primit în trupul ei pe Fiul lui Dumnezeu cel mai-înainte-de-veci şi Unul Născut, Care este izvorul veşnic al harului, şi nu doar că L-a primit înlăuntrul ei, dar L-a şi născut.

Astfel, vorbim despre învierea şi înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Cu alte cuvinte, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se află cu trupul în ceruri. Şi Sfântul scrie: „Pentru aceasta, trupul care [L-]a născut [pe Dumnezeu] este cu îndreptăţire împreună-slăvit cu o slavă vrednică de Dumnezeu” (Sfântul Grigorie Palama, Omilia 37, 9). Întocmai cum Fiul ei, Care a luat trup din ea, nu a putut rămâne pe pământ, ci S-a înălţat la cer, la fel s-a petrecut şi cu Maica Domnului. „Pentru aceasta, a fost înălţată din mormânt de-a dreptul mai presus de ceruri” (Sfântul Grigorie Palama, Omilia 37, 9).

Astfel, prin înălţarea ei, le-a unit pe cele de jos cu cele de sus. Trebuia ca şi Născătoarea de Dumnezeu, care a încăput întru sine pe Cel Ce toate le umple, să fie mai presus de toate şi să le depăşească pe toate prin virtuţile ei. Faptul că este mai presus de toate şi mai înaltă decât toţi Sfinţii şi decât toţi îngerii se vădeşte în faptul înălţării ei cu trupul la ceruri. Se vădeşte, adică, din faptul că „după moarte a devenit nemuritoare şi că ea singură sălăşluieşte cu trupul în ceruri alături de Fiul şi Dumnezeul ei, şi de acolo revarsă din belşug harul celor care sunt vrednici de el…” (Sfântul Grigorie Palama, Omilia 37, 11).

Învăţătura aceasta a Sfântului Grigorie Palama despre învierea şi înălţarea Născătoarei de Dumnezeu cu trupul la cer – care s-a petrecut prin harul şi lucrarea Fiului ei – reprezintă învăţătura Bisericii. Sfântul Nicodim Aghioritul a selectat pasaje din scrierile Sfinţilor Părinţi, atât din învăţătura lor, cât şi din troparele pe care le-au compus – din cele ale Sfântului Cosma Melodul, ale Sfântului Andrei Criteanul, ale Sfântului Marcu Eugenicul –, precum şi alte tropare în care se pune în lumină învăţătura Bisericii că mutarea la ceruri a Născătoarei de Dumnezeu înseamnă ridicarea sufletului la cer, dar şi învierea şi înălţarea trupului ei, prin urmare, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se află deplin cu trupul la cer”.

Poate părea provocator acest cuvânt al Sfântului Grigorie Palama că doar Maica Domnului se află în cer cu trupul alături de Hristos, dacă ne gândim la faptul că Prorocul Ilie a fost răpit cu trupul la cer, fapt cunoscut din Sfânta Scriptură. Însă Sfântul Grigorie Palama tâlcuieşte minunat şi acest lucru. Vorbind despre Înălţarea lui Hristos şi mai ales despre faptul că, deşi există mai multe înălţări, totuşi Înălţarea lui Hristos este unică, Sfântul Grigorie Palama se referă şi la cazul Prorocului Ilie. Şi scrie: „Dar [Prorocul Ilie] nu a depăşit hotarele întinderii care înconjoară pământul; înălţarea fiecăruia dintre aceştia a fost o ridicare de la pământ fără însă a ieşi din împrejurimile pământului”. Din această tâlcuire se arată că înălţarea Prorocului Ilie a fost, într-un anume fel, o mutare din loc, am putea spune că a fost un fel de moarte, şi, fireşte, prin înălţarea lui nu a depăşit limitele atmosferei din jurul pământului. De aceea, [dintre oameni,] doar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a înviat şi s-a înălţat cu trupul la cer şi este proslăvită dimpreună cu Fiul ei, ca Maică a Lui după firea omenească.

Sursa: Μητροπολίτου Ναυπάκτου Ιεροθέου, «Ο άγιος Γρηγόριος ο Παλαμάς ως Αγιορείτης» [Sfântul Grigorie Palama ca Aghiorit], ed. Ιεράς Μονής Γενεθλίου της Θεοτόκου 1996², p. 293-296.