Cântare închinată Bătrânului Iosíf Vatopedinul

Părinţii Mănăstirii Vatoped au psalmodiat în Synodikon-ul Mănăstirii o cântare închinată memoriei Stareţului Iosíf Vatopedinul, după parastasul care a avut loc pe 1 iulie 2011 (18 iunie, după calendarul vechi) întru pomenirea acestuia, la doi ani după adormirea sa întru Domnul. Stihurile şi muzica aparţin părinţilor Mănăstirii.

Traducerea textului:
Al nost’Părinte Iosíf – mărirea Vatopedului –,
fost-a vlăstar ales, isihast mare.
Ciprul născutu-l-a, insula Sfinţilor,
de tânăr veni în Stavrovuni[1],
„dumnezeiască viaţă” a trăi,
râvnind la stelele-nţelegătoare,
bun următor al vieţilor Părinţilor spre a se face.
De mulţi părinţi evlavioşi ş-ale virtuţii vistierii,
plină era mănăstirea.
Ce dumnezeiască bună-mireasmă!
A Domnului Pronie cu-nţelepciune
pe-ale Athosului meleaguri îl duce să se-aşeze,
stea a trezviei,
la picioarele marelui şi cercatului sfânt,
care-n inimă avea rugăciunea ne’ncetat.
Cu zor şi nevoinţe şi lupte de-biruinţe-purtătoare,
patimile-a pus pe fugă,
încă şi pe vrăjmaşii de-foc-purtători.
Maica Domnului trimis-a,
pentru calomniile, ce nenumărate vor veni din pizmă,
icoană de-har-izvorâtoare,
pe care s-o aibă spre nădejde;
Pantanass[2]-a numit-o, a mângâierii rază.
În jurul lui s-au adunat cerbi care însetau
şi acela cu nectar i-a adăpat, care puteau,
ale lor buze ne’nvăţate, cu dor să soarbă
şi-ntr-a Părinţilor brazdă să intre şi să tragă.
La Vatoped într-un sfârşit, Preasfânta îl aduce,
ca să-ntărească mănăstirea,
pe care-o ia ca-ndrumător.
Greutăţile şi aici, din pizmă nu-ncetează,
căci a nedesăvârşiţilor călăuză e-aceasta
şi câtă durere aduce!
Zile-a trăit multe şi mulţimile a luminat,
prin cuvinte povăţuitoare, năravurile-a ridicat.
Părinte-al nostru neuitat,
care pe toţi iertai,
nu ne uita pe noi, copiii tăi,
pe care atâta îi iubeai!