1 septembrie – Ce este „începutul indictionului” ?
1 September 2012Biserica lui Hristos prăznuieşte la 1 septembrie, începutul indictionului (din cuvântul latin indictio, declarare), adică începutul anului bisericesc. Termenul provine din obiceiul Împăraţilor romani de a stabili prin decret, la fiecare 15 ani, valoarea impozitului anual pentru această perioadă de timp, pentru întreţinerea armatei. Prin extindere, s-au numit indictioane şi ciclurile de 15 ani începute sub Caesar Augustus cu 3 ani înainte de naşterea lui Hristos.
Şi pentru că luna septembrie este vreme de culegere a roadelor şi de pregătire pentru noul ciclu de semănături, creştinii sărbătorind începutul noii perioade agricole prin aduceri de mulţumire către Dumnezeu pentru bunăvoinţa Sa faţă de toată firea. Acest lucru îl făceau iudeii după porunca legii mozaice: în prima zi a celei de-a şaptea luni evreieşti, cam pe la începutul lui septembrie, ţineau sărbătoarea Lunii Noi sau a Trâmbiţelor, încetând orice lucru pentru a aduce arderi de tot „jertfă cu mireasmă plăcută Domnului” (Lev. 23, 18).
Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, făcătorul timpului şi al universului, Împăratul vecilor de dinainte de veci, Care S-a întrupat pentru a restaura toate întru Sine şi a uni evreii şi neamurile într-o singură Biserică, a voit să recapituleze întru Sine lumea simţită şi Legea scrisă. Astfel, în ziua în care firea se găteşte de trecerea într-un nou ciclu, prăznuim evenimentul prin care Domnul nostru, Iisus Hristos, a intrat în sinagogă şi, deschizând cartea lui Isaia, a citit pericopa în care Profetul vorbeşte în numele Mântuitorului: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi, şi să vestesc anul plăcut Domnului” (Luca 4, 18-19).
Toate Bisericile, reunite „întru Acesta”, aduc astăzi slavă Dumnezeului celui în trei ipostasuri, Care sălăşluieşte în veşnică fericire, păstrând toate în viaţă şi trimiţându-Şi binecuvântările îmbelşugate asupra făpturilor Sale în fiecare anotimp. Însuşi Hristos este cel Care deschide porţile noului an şi ne invită să luăm parte la veşnicia Sa.
Sursa: Ierom. Makários Simonopetrítis, Néos Synaxaristís tis Orthodóxou Ekklisías, ed. Índiktos, vol. I (Septembrie)