Sfântul Meletie Pigás, Patriarhul Alexandriei

Sfântul Meletie s-a născut în anul 1549 în localitatea Handaka (azi Irakleio), insula Creta, din părinţi evlavioşi şi foarte de timpuriu a manifestat o mare înclinaţie pentru studiu. După educaţia de bază, pe care a primit-o de la Meletios Vlastos, părinţii l-au trimis să-şi continue studiile superioare la Veneţia şi la Universitatea din Padova, unde i s-a propus cariera de profesor de teologie, dar a refuzat, pentru a nu fi obligat să primească hotărârile falsului Sinod de la Ferrara – Florenţa (1438-1439) şi s-a întors în patria sa, unde a îmbrăţişat viaţa monahală în mănăstirea lui Angarathos. Cu râvnă pentru rugăciune şi pentru ascultare în toate slujirile vieţii chinoviale, la cererea compatrioţilor săi, a acceptat după puţină vreme să ia asupra sa conducerea Şcolii Greceşti din Handaka. Nu se limita doar la predare, ci prin predicarea cuvântului lui Dumnezeu insufla elevilor săi şi întregii mulţimi, un fierbinte ataşament faţă de credinţa ortodoxă, care era ameninţată atunci de tentativele prozelitiste ale ocupanţilor romano-catolici.

La puţină vreme după ridicarea egumenului său Silvestru în tronul patriarhal al Alexandriei, Meletie a fost ales egumen al mănăstirii în 1569, dar râvna sa pentru apărarea Ortodoxiei a provocat ura clericilor romano-catolici, care au reuşit să-l îndepărteze cât se poate de repede. Din Creta s-a retras în mănăstirea Sfintei Ecaterina de pe Muntele Sinai, unde a trăit în linişte până în momentul în care, aflându-se la Ierusalim cu prilejul alegerii noului patriarh, Patriarhul Silvestru a reuşit să-l convingă să primească să ia asupra sa ascultarea de protosinghel şi epitrop al său în Tronul Alexandriei. În ciuda deznădejdii sale faţă de starea Bisericii, care era împilată de turci şi fusese slăbită şi de către clericii nevrednici, şi-a început lucrarea sa pastorală, în special prin predică, pentru a întări poporul în credinţă şi în principiile moralei creştine. De asemenea, a depus multe strădanii pentru readucerea copţilor anticalcedonieni la Ortodoxie, dar în deşert. A repopulat Mănăstirea Sfântului Sava din Alexandria, care avea să devină un model al vieţuirii călugăreşti şi a întemeiat în cadrul ei o şcoală bisericească.
Dintru început destul de deschis faţă de apropierea Bisericilor, s-a confruntat cu încercările prozelitiste ale romano-catolicilor, care întemeiau atunci şcoli şi aşezăminte filantropice, pentru a-i atrage pe ortodocşii împilaţi (la credinţa lor rătăcită). Sfântul Meletie a început să alcătuiască tratate teologice atât împotriva abaterilor lor dogmatice (despre Filioque şi despre primatul papal), cât şi împotriva încercărilor de a pune în aplicare calendarul gregorian. A avut relaţii mai amicale cu protestanţii, fără însă să facă niciun compromis în plan dogmatic, şi întreţinea o corespondenţă cu teologii Universităţii din Tübbingen. În 1582 s-a stabilit în Cairo, unde a lucrat cu succes pentru restabilirea vieţii bisericeşti. După doi ani, a fost invitat să meargă în Rusia cu scopul de a traduce actele Sinodului de la Ferrara – Florenţa. Oprindu-se în Constantinopol, credincioşii l-au rugat să rămână acolo pentru a-i întări prin predicarea cuvântului dumnezeiesc. A lucrat în cetate timp de patru ani şi a fost un martor al răpirii de către turci a Bisericii Patriarhale a Maicii Domnului „Pammakaristos” (Preafericita). În ciuda greutăţilor, a reuşit să împiedice încercările prozelitiste ale iezuiţilor şi să readucă din exil pe Patriarhul Ieremia. Planul iniţial al călătoriei sale în Rusia a fost împiedicat pentru încă o dată, deoarece Patriarhul Silvestru, care era bolnav, l-a chemat în Rhodos şi i-a propus să preia succesiunea patriarhală în tronul Sfântului Marcu (întemeietorul şi ocrotitorul Patriarhiei Alexandriei – n.tr.) Meletie din smerenie a refuzat, dar în cele din urmă a acceptat să se întoarcă în Egipt ca exarh al patriarhului, cu toate că deja fusese ales un succesor.

Imediat după moartea lui Silvestru, în ciuda protestelor sale, Meletie a fost hirotonit patriarh al Alexandriei (5 august 1590). Toată pleroma Bisericii l-a primit ca pe „Păstorul cel Bun”, care este gata să se jertfească pentru turma sa. A încercat la început să elibereze Biserica de datoriile faţă de turci şi evreii cămătari, şi a reuşit să obţină de la sultan un firman care împiedica răpirea averii bisericeşti. Activitatea sa nu s-a limitat doar în hotarele Bisericii alexandrine, ci s-a întins în toată Ortodoxia prigonită. În anul 1593 se afla la Constantinopol, unde a luat parte la un sinod care aproba întemeierea Patriarhiei Moscovei şi a jucat un rol important pentru restabilirea rânduielii canonice a Bisericii Locale. De acolo s-a dus în Hios, unde s-a luptat strălucit pentru Ortodoxie. Numai ce s-a întors în Alexandria și l-au chemat din nou în cetatea Constantinopolului, ca pe cel mai în măsură să rezolve anumite probleme canonice şi morale. Avea de gând să încerce din nou o călătorie în Rusia şi în Polonia pentru a lupta împotriva propagandei iezuiţilor şi a uniaţiei, dar a fost împiedicat de îndatoririle sale pastorale şi l-a trimis acolo pe Kiril Lucaris (1572-1638), care avea să fie succesorul său la tronul Alexandriei şi apoi Patriarh al Constantinopolului. S-a mulţumit să trimită scrisori către aceste Biserici, pentru a le încuraja să întemeieze şcoli şi tipografii. Precum Apostolul Pavel şi Marele Vasile, avea grija tuturor Bisericilor care erau încercate în multe feluri. Pentru această activitate a sa a câştigat o atât de mare preţuire din partea poporului, încât după adormirea Patriarhului Ieremia, toţi l-au considerat ca pe singurul vrednic să ia asupra sa demnitatea de patriarh ecumenic (1596). Din nou smeritul Meletie a refuzat propunerea, în timp ce poporul ortodox din Egipt declara că în niciun chip nu ar fi îngăduit să fie lipsit de prea vrednicul şi sfântul său arhipăstor.

După patriarhatul de câteva luni al lui Gavriil I, mitropolitul Teofan al Atenelor a devenit locţiitor şi a reuşit să fie ales patriarh, pentru ca mai apoi, după două luni, să treacă şi el din lumea aceasta. I-au impus atunci lui Meletie să accepte mutarea sa în Constantinopol. A acceptat să preia conducerea Bisericii doar ca locţiitor, cu speranţa că în cele din urmă vor alege unul din cei mai vechi prieteni ai săi, pe Gavriil Sever sau pe Maxim Margunios, pe care de multe ori l-a mustrat pentru poziţiile sale unioniste.

În timpul celor doi ani în care a păstorit ca locţiitor Biserica Constantinopolului (1597-1598), Sfântul Meletie a restabilit echilibrul economic al Bisericii, i-a asigurat o administraţie sănătoasă şi a dovedit aceeaşi râvnă nu doar în lupta pentru Ortodoxie, ci şi în combaterea simoniei în rândurile clerului şi în îndreptarea moralei creştin-ortodoxe. Iar interesul său faţă de monahism se vede şi din scrisorile sale de binefacere atât către Sfântul Munte, cât şi către mănăstirea din Patmos.

Sfârşindu-şi lucrarea şi dorind să se întoarcă în Scaunul său, s-a oprit în Hios pentru o ultimă luptă împotriva catolicilor, şi apoi a ajuns în Scaunul său. Bolnav şi îmbătrânit înainte de vreme de atâtea osteneli cărora s-a dat pentru Biserică, şi-a predat viteazul său suflet Domnului pe 13 septembrie 1601, la vârsta de doar 52 de ani. Vrednic urmaş al marilor Părinţi ai Bisericii, Sfântul Meletie s-a distins ca un „om bogat în înţelepciune şi apărător al dogmelor ortodoxe ale Bisericii Răsăritene, întru tot lăudat şi întru tot cinstit”, şi este considerat ca cel mai strălucit patriarh din vremurile mai recente. Pomenirea sa a fost mutată pe 13 octombrie din cauza coincidenţei cu prăznuirea înnoirii Bazilicii Învierii.

Megalinarii, glasul al VIII-lea:
Bucură-te, mare arhipăstor
Al Alexandriei şi lumina întregii lumi,
Al Ortodoxiei sfânt turn de apărare;
Şi pentru toţi te roagă, Sfinte Meletie.