Apostolul Pavel şi societatea greacă. Trecut, prezent, viitor

Pe la mijlocul secolului I d.Hr., odată cu predica Sfântului Apostolul Pavel despre Hristos, în lumea greco-romană începe să se petreacă o importantă schimbare. Cu deosebire deranjaţi de lucrarea lui Pavel şi a celor dimpreună cu el, iudeii din Tesalonic ridică mulţimea provocând tulburări în societatea oraşului şi strigă mai-marilor cetăţii: „cei ce au tulburat toată lumea au venit şi aici, … şi toţi aceştia lucrează împotriva poruncilor Cezarului, zicând că este un alt împărat: Iisus” (Fapte 17, 6-7). Fără să conştientizeze acest lucru, ei exprimă în această frază importanta schimbare petrecută şi care a cuprins toată lumea, conducând la transformarea din temelii a acesteia.

Această schimbare radicală o binevesteşte Apostolul Pavel prin predica sa despre mântuirea omului în Hristos şi despre răspunderea pe care o are faţă de aproapele său în societate. Foarte pe scurt şi aproape laconic, în trei punct, putem să rezumăm influenţa pe care a avut-o mesajul lui Pavel în societatea epocii noastre.

1. Spre deosebire de libertatea teoretică şi antropocentrică a filosofilor stoici care domină în epoca sa, Apostolul Pavel propune libertatea în Hristos, libertatea care urmează din evenimentul istoric al Crucii şi Învierii lui Hristos. O libertate care nu există în firea lăuntrică a omului, ci este oferită ca dar de Dumnezeu. Eşecul omului de a găsi soluţii la problemele sale sprijinindu-se doar pe puterile-i lăuntrice, ceea ce în limbajul teologic numim „păcat”, a făcut necesară intervenţia lui Dumnezeu în lume prin Persoana lui Hristos. Libertatea, prin urmare, reprezintă ofranda lui Dumnezeu către lume în Hristos Iisus. Cu toate acestea, libertatea pe care o propovăduieşte Pavel nu este doar un dar al lui Dumnezeu, ci presupune şi răspunsul omului, responsabilitatea lui faţă de societate şi faţă de întreaga făptură.

2. În opoziţie cu iniţierea – lipsită de nădejdea mântuirii – în diferite misterii (mystíria), practicată în epoca lui Pavel, şi care nu avea nici o repercusiune asupra vieţii cotidiene a oamenilor, Pavel propune iniţierea în taina (mystírio) prin excelenţă, care este „Taina (mystírio) lui Hristos” (Efeseni 3, 4), „taina (mystírio) ascunsă din timpurile veşniciei” (Romani 13, 24), „taină” (mystírio) care nu se săvârşeşte prin iniţieri ascunse de ochii profanilor, ci intră pe drumul luminos al istoriei, şi nu este rezervată doar celor puţini, ci tuturor oamenilor, pentru că mesajul Evangheliei are dimensiuni ecumenice şi trebuie să ajungă „până la marginea pământului”.

3. Pace şi siguranţă promit împăraţii romani, „(dar) când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea” (I Thessaloniceni 5, 3), observă Pavel, făcând aluzie probabil la Pax Romana şi Securitas a Cezarilor romani, mult trâmbiţată, dar nerealizată.

Mulţi istorici fac o paralelă între primul veac creştin şi epoca noastră, mai ales în ce priveşte subiectele libertăţii şi responsabilităţii, fac analogii cu iniţierile în diferite cúlturi şi cultul imperial care era strâns legat şi de conceptul de Pax Romana, care conduce azi la definirea ostilă a unei altei mari puteri. Voi adăuga şi eu încă un semn de paralelism. Azi se vorbeşte mult despre globalizare, nu doar la nivel economic, ci şi la nivel cultural şi la multe alte nivele. În primul veac, creşterea şi răspândirea creştinismului se făcea în cadrul creat de globalizarea impusă de stăpânirea romană după modelul culturii elene – păstrând, desigur, măsurile cuvenite –: exista o limbă unitară – limba greacă – şi se realizau unificări de cult şi de organizare administrativă. Apostolul Pavel nu a discutat vreodată cu împreună-lucrătorii lui [în răspândirea cuvântului evanghelic] dacă globalizarea din vremea sa este o evoluţie reversibilă sau nu. Se gândea doar cum să valorifice posibilităţile pe care le oferea aceasta şi simţea nevoia să ia pe umerii săi povara acelui „trebuie” misionar, a lui „trebuie să se propovăduiască evanghelia la toată făptura”. Şi spunea: „vai mie dacă nu voi binevesti (evanghelízomai)” (I Corinteni 9, 16). Şi astfel a „tulburat” toată lumea propovăduind „un alt împărat: Iisus”.

Nu este uşor aici să urmărim amănunţit acele aspecte ale tulburării societăţii greco-romane şi ale transformării survenite în ea. De aceea, să ni se permită un mare salt peste multe veacuri, prin formularea următoarei întrebări: ce rol a jucat Apostolul Pavel în teologia şi în societatea greacă a secolului al XX-lea şi în trecerea în noul mileniu?

ΙΙ

Voi porni de la un moment important de la mijlocul secolului al XX-lea, şi anume de la al II-lea război mondial, pentru că în urma acestuia a înflorit în ţara noastră literatura teologică, lucru atestat de creşterea explozivă a bibliografiei teologice, mai ales în domeniul studiilor biblice şi patristice, dar şi, desigur, a tuturor celorlalte ramuri ale teologiei.

Care este cauza acestei impresionante creşteri? (a) Ruinele – materiale şi duhovniceşti – pe care le-a acumulat al II-lea război mondial, au condus la nevoia imediată ca Biserica şi teologia să răspundă – pornind de la o bază solidă, precum sunt izvoarele biblice şi patristice ale credinţei – la întrebările care s-au ivit în oameni în urma acestor tragedii. (b) Stagiile de studii specializate ale teologilor greci pe la universităţile Europei şi ale Americii, unde s-au confruntat cu diverse provocări [ale lumii apusene], au avut ca rezultat dialogul academic dintre Tradiţia Bisericii şi curentele ştiinţifice contemporane. Încă şi provocările negative au creat problematizări fecunde ce au condus la rezultate pozitive. Şi (c), întemeierea unei a doua Facultăţi de Teologie în Grecia, la Universitatea din Tesalonic, în 1943 (după întemeierea celei din Atena, în 1837), a crescut numărul teologilor din ţara noastră şi, prin urmare, şi nivelul de instruire a studenţilor în domeniul teologiei.

Toate domeniile ştiinţei teologiei au atras atenţia cercetătorilor greci. Însă domeniul care a predominat în cercetare, şi mai ales în cercetarea biblică, a fost studiul Epistolelor Sfântului Apostol Pavel. Ca să exprim acest lucru în date statistice, care se bazează pe cercetarea mea personală, aş putea spune că 35% din „producţia” teologică biblică (şi mai ales din cea nou-testamentară) este acoperită de studii care au ca obiect şi conţinut Epistolele şi teologia Apostolului Pavel. Pe bună dreptate, se va întreba cineva care este cauza acestei preferinţe. Putem să ajungem la un răspuns mulţumitor, dacă ţinem seama de următoarele date:

Se ştie că acest Apostol este întemeietorul Bisericii din [spaţiul] Greciei (Filipi, Tesalonic, Veria, Atena, Corint, Nicopole) şi ca atare, este firesc ca cercetarea teologică elenă să se învârtă în jurul operei şi Epistolelor sale. De altfel, în 1950, s-a sărbătorit la Atena împlinirea a 1900 de ani de la întemeierea Bisericii Greciei prin diferite discursuri, manifestări şi prin editarea unor volume omagiale. Astfel, alături de celelalte s-a dat şi prin acest eveniment comemorativ un imbold pentru un studiu mai extins al operei Sfântului Apostol Pavel. Încă din 1925, pururea-pomenitul Arhiepiscop Hrisostom Papadopoulos (1923-1938) a instituţionalizat ceremonia Vecerniei praznicale de pe sfinţita stâncă a areopagului care are loc la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel; de asemenea, el a compus şi un tropar special închinat Sfântului Apostol Pavel („Pe tine, propovăduitorul şi luminătorul neamurilor de trei ori mărit…”) care este folosit în paralel cu troparul cunoscut, „Cei ce sunteţi între Apostoli mai întâi pe scaun şezători…”.

De altfel, personalitatea lui Pavel a fost promovată în toate felurile de către diferitele organizaţii creştine, care, chiar dacă nu aveau baze teologice solide – aşa cum de regulă erau criticate – în anii de după război au jucat un rol important în refacerea duhovnicească a ţării.

În sfârşit, preocuparea mai generală cu Epistolele Noului Testament nu prezenta problemele spinoase pe care le întâmpina cercetarea ştiinţifică a Evangheliilor în Apus în deceniile de imediat de după război şi pe care apusenii le rezolvau în modul lor specific, care nu era totdeauna acceptat de către ortodocşi.

Ca să conştientizeze cineva dimensiunea, dar şi calitatea studiilor despre Sfântul Apostol Pavel în a doua jumătate a secolului al XX-lea e de ajuns să facă o comparaţie cu studiile analoge din prima jumătate a secolului, aşa cum sunt redate în cartea lui N. Loúvaris, Introducere în studiile despre Pavel, ediţia I în 1919 şi ediţia a II-a în 1960. În prima ediţie, după ce reproduce părerea distinsului filolog german Wilamowitz, „că trei sunt personalităţile care pot să mişte şi să întărească cel mai mult cugetul oamenilor, şi anume, Platon, Goethe şi Pavel”, N. Loúvaris anticipează surprinderea îndreptăţită a cititorului grec faţă de cuvântul acesta, dat fiind faptul că grecul nu cunoaşte ce îi datorează lui Pavel. Acest lucru îl atribuie faptului că „educaţia noastră religioasă este totdeauna deficitară” şi continuă: „astfel şi cunoaşterea marelui Apostol o dobândim doar din pericopele Epistolelor lui care se citesc în Biserică”. Şi aceste lucruri erau valabile în 1919.

Dar situaţia s-a schimbat simţitor în a doua jumătate a secolului, mai ales în ce priveşte studiile despre Pavel.

ΙΙΙ

Şi acum avem înainte o întrebare subtilă şi dificilă: Explozia aceasta a studiilor ştiinţifice pavliene a avut şi o influenţă corespunzătoare în societatea greacă modernă? La prima vedere, răspunsul nu pare să fie scutit de unele constatări pesimiste, pentru că: Apostolul Pavel, care a predominat în studiile teologice, nu pare să fi avut o înrâurire deosebită şi în societatea greacă modernă. Expresii scripturistice din limba poporului, care au devenit proverbiale sau se folosesc spontan în vorbirea cotidiană, provin de obicei din Evanghelii, mai ales din cele care se citesc în dumnezeieştile slujbe şi, cu precădere, în Săptămâna Mare, nu însă cu deosebire din Apostolul Pavel. Desigur, s-a semnalat folosirea expresiilor pavliene de către popor, dar aceasta este simţitor limitată în comparaţie cu uzul zilnic al expresiilor din Evanghelii. Încă şi expresia teologică a lui Pavel, folosită în context baptismal, „cel care a murit a fost curăţit de păcat” (Romani 6, 7) – care arată eliberarea de sub stăpânirea morţii a omului care a murit împreună cu Hristos la botez, şi, de altminteri, bazându-se şi pe principiul mai general că omul mort nu mai poate să păcătuiască – este folosită de popor într-un chip cu totul răstălmăcit, ca să exprime scutirea celui mort de acuzaţii, în conştiinţele rudelor şi ale prietenilor, pentru unele greşeli de care nu mai trebuie vorbit de rău. Se pare că înalta gândire teologică a Apostolului Pavel care a mişcat condeiul Părinţilor Bisericii şi a inspirat pe teologi de-a lungul veacurilor nu a mişcat şi evlavia populară pe care mai mult au înrâurit-o Sfinţii populari cu o mare lucrare taumaturgică [făcătoare-de-minuni]. Aceasta din urmă a impresionat mai mult sufletul popular decât gândirea teologică înaltă.

O altă cauză pentru care cuvântul lui Pavel nu s-a răspândit îndeajuns în societatea elenă poate fi găsită şi în învinuirile pe care i le aduc unii intelectuali aşa-numiţi progresişti, care prin scrieri superficiale şi neîntemeiate ştiinţific îl defăimează adesea pe Pavel ca fiind misogin, uitând că Pavel este cel care a propovăduit cuvântul, revoluţionar pentru epoca lui: „nu mai este iudeu, nici elen; nu mai este rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni 3, 28) şi multe altele asemenea.

Abordând tema înrâuririi lui Pavel asupra societăţii greceşti moderne, am folosit expresia „la prima vedere” şi am consemnat o realitate aşa cum se înfăţişează ea observaţiei noastre „la prima vedere”. Dacă încercăm acum să pătrundem mai adânc în realitatea elenă modernă, vom constata că există unele premise fundamentale care permit să investigăm prezenţa lui Pavel uneori, probabil, neobservată, alteori mai vădită. Efortul acesta este întărit de următoarele observaţii:

1. În afară de Epistolele Apostolului Pavel adresate bisericilor din oraşele greceşti Filipi, Tesalonic şi Corint, a căror păstrare, înainte de editarea lor tipărită, s-a asigurat prin mii de manuscrise aflate în biblioteci din ţara noastră, de la Biblioteca Naţională a Atenei, până la biblioteci locale mai mici (cu manuscrise eventual încă necatalogate) şi având în frunte bibliotecile Sfântului Munte; în afară de sfintele biserici purtând numele Apostolului Pavel, paraclisele şi numeroasele icoane bizantine, doresc să prezint aici pe scurt, sau mai degrabă doar să fac referire la tradiţiile locale nenumărate despre Apostolul Pavel, dintre care multe chiar neînregistrate încă.

Aşezarea „Ághios Pávlos” [„Sfântul Pavel”] la nord-est de Tesalonic este cu siguranţă legată topografic de trecerea pe acolo a Apostolului Pavel, dat fiind faptul că în aceeaşi regiune sau în apropierea acesteia există locaţii legate de tradiţia orală despre Apostolul Pavel, precum, de pildă, paraclisul de sud al Sfintei Mănăstiri Vlatadon, închinat Apostolului Pavel spre pomenirea predicii pe care, potrivit tradiţiei, a ţinut-o acolo sau, probabil, spre amintirea trecerii sale pe acolo în timpul evadării sale către Veria. De asemenea, şi izvorul aflat aproape de locul unde s-a oprit să se răcorească şi care încă de atunci este cunoscut sub numele de „Aghiazma Sfântului Pavel”, aflat pe proprietatea Frăţiei „Philoptohos” [Iubitorul de săraci] din apropierea bisericuţei Apostolului Pavel şi a marii biserici închinate numelui său, care astăzi se ridică aproape de poalele dealului Kedrinos.

Referirile la Pavel îşi găsesc ecoul şi în alte părţi ale Greciei. De la Ierissos, la Nea Phokea şi la Sithonía din Halkidiki, pe unde trecând Pavel se spune că a crestat cu sabia stâncile (localitatea „Săbii”), sau muntele „Ai-Pávlos” [Sfântul Pavel] de lângă Nikíti, în care Apostolul lui Hristos, însetat fiind, a lovit cu sabia precum un alt Moise, o stâncă din care a ţâşnit apă din belşug şi care continuă şi azi să curgă; până în Creta, în Cipru şi în Kefaloniá, unde – potrivit teoriei recente a unui geograf german cum că aceasta este Meliti din Faptele Apostolilor (capitolele 27-28) – a avut loc naufragiul pomenit. Toate acestea scot la iveală toponime care au legătură cu Apostolul Pavel.

Aceste tradiţii şi multe altele dau mărturie că sufletul grec popular păstrează viu în memorie trecerea Apostolului Pavel şi memoria aceasta este întipărită în nume de localităţi, în istorisiri sau în alte apariţii despre care putem să spunem că au legătură cu evlavia poporului grec.

 „Suntem un popor” – spunea Seféris în anul 1964, la ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Tesalonic – „cu suflet brav, care a păstrat zăcămintele adânci ale memoriei sale în vremuri de decădere şi în veacuri de prigoane şi de vorbe goale. Acum, când lumea dimprejurul nostru pare că vrea să ne facă locatarii unui hotel mondial, vom tăgădui această memorie? Vom accepta să devenim nişte dezmoşteniţi? Nu caut nici stagnarea, nici întoarcerea înapoi, ci caut mintea, sensibilitatea şi curajul oamenilor care au ştiut să meargă înainte”.

2. Predica Apostolului Pavel în Imperiul Roman a fost, aşa cum deja am atras atenţia, o predică a libertăţii, dar în acelaşi timp şi o predică a responsabilităţii. Atunci însă când libertatea nu este trăită dimpreună cu responsabilitatea, are costuri dureroase atât pentru fiecare om în parte, cât şi pentru întreaga societate. Societatea epocii noastre prezintă multe simptome patologice, dintre care cea mai importantă este excesul de libertate însoţită, din păcate, de lipsa responsabilităţii. Cine însă poate să afirme serios că nu există nuclee responsabile care transmit în jurul lor o viaţă de dragoste şi de libertate, o dragoste care ne vine din Cel „Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Galateni 2, 20) şi libertatea „cu care Hristos ne-a făcut liberi” (Galateni 5, 1)? Cine poate să tăgăduiască faptul că rodul acesta al libertăţii Duhului lui Dumnezeu nu provine din sămânţa pe care prin viu grai sau prin scris a semănat-o Pavel în lumea greacă?

3. Cu cât mai profund cercetează cineva societatea greacă modernă, cu atât mai mult constată insuflarea mesajului teologic al lui Pavel, dacă nu în sfera superficială a vorbirii de fiecare zi, cel puţin în relaţiile interumane şi sociale esenţiale: implicarea credinciosului în faptele sociale, participarea lui ca membru de conducere sau ca simplu credincios în Biserică la lucrări de reînnoire a societăţii, cuvântul lui critic, mai ales al conducătorilor bisericeşti, faţă de cele ce se petrec în jurul nostru, dar şi comportamentul concret al oamenilor, nu sunt altceva decât aplicarea de-a lungul timpului, din primul veac până azi, a îndemnurilor lui Pavel pentru viaţa socială

Câtă vreme retorii stoici, epicurieni şi cinici ai epocii sale preferau inacţiunea şi indiferenţa, ca aplicări ale cunoscutului slogan epicurean „trăieşte nebăgat în seamă” [trăieşte anonim, fără a urmări gloria sau bunăstarea sau puterea, trăieşte bucurându-te de lucrurile mărunte, precum hrana, compania prietenilor], Pavel, fără să piardă dinaintea minţii viziunea eshatologică, îi îndeamnă pe creştinii la „iubirea de fraţi” arătată în fapt, şi anume către toţi, la participarea activă în viaţa socială, la nevoile fraţilor, dar şi ale tuturor oamenilor, deosebindu-se clar de îndemnurile contrarii ale ritorilor şi filosofilor epocii lui şi atrăgând atenţia tuturor asupra cuvântului: „dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” (II Tesaloniceni 3, 10).

Viziunea lui Pavel nu se limitează la fraţii unei comunităţi, ci are dimensiuni universale. Cuvântul „totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi” (I Tesaloniceni 5, 15) este semnificativ pentru îndemnurile lui, nu doar din cele două Epistole către Tesaloniceni, cât şi din toate epistolele. Universalitatea predicii sale, nu numai în ce priveşte dimensiunea teologică, a mântuirii iudeilor şi a neamurilor, dar şi în dimensiunea ei practică, a „iubirii de fraţi” arătată tuturor într-o epocă precum cea de azi, o epocă de globalizare atât cu aspectele ei pozitive, cât şi cu cele negative, semnalate, mai cu seamă cele negative, de către mai-marii Bisericii noastre şi de către teologii academici, constituie îndemnul de căpătâi din predica lui Pavel, atât de-a lungul istoriei, cât şi pentru zilele noastre, pentru societatea epocii în care trăim.

Acum, la răspântia dintre mileniul al II-lea şi al III-lea, trebuie să conştientizăm faptul că multă este lucrarea care ne stă înainte, mai ales tinerelor generaţii de teologi şi, în genere, de intelectuali, tocmai pentru că acest cuvânt al lui Pavel nu este trăit de societatea noastră în deplinătatea lui. „Una-i rânduneaua şi primăvara-i scumpă. Ca soarele să fac’ocol, se cere muncă multă”.

Ştampila Facultăţii de Teologie a Universităţii din Tesalonic poartă înscris chipul Apostolului Pavel şi în jurul acestuia, îndemnul lui către tesaloniceni „Duhul nu-l stingeţi” (I Tesaloniceni 5, 19).

Societatea acestui oraş a dovedit de-a lungul timpului rezistenţă în încercările istorice, în ocupaţii şi războaie şi, dacă nu în totalitatea ei, cel puţin într-o mare parte, a arătat cu tărie credincioşie faţă de îndemnul de mai sus al Apostolului Pavel. Preotul Ioannis Kameniátis, din Tesalonic, scrie în cronica sa despre cucerirea Tesalonicului din anul 904 d.Hr.: „Noi avem ca patrie Tesalonicul…, oraş mare şi întâiul între oraşele macedonenilor… mai mândri suntem de evlavia pe care de la început a primit-o şi pe care până acum a păstrat-o neatinsă. Cu aceasta se mândreşte Tesalonicul, că a avut pe Pavel ca învăţător al credinţei”.

Dincolo de ceea ce am spus mai înainte, care nu constituie desigur un studiu sociologic, ci sunt simple idei ale unui teolog biblist, credem că cele spuse de preotul Ioannis Kameniátis despre tesaloniceni la sfârşitul primului mileniu sunt valabile în linii generale şi pentru grecii celui de-al doilea mileniu care se mândresc că „îl au pe Pavel ca învăţător al credinţei”, şi sunt valabile nu doar ca preţioasă moştenire a trecutului, ci, mai ales şi prin excelenţă, ca nevoie arzătoare pentru prezent şi pentru viitor.