Arhiva românească a Mănăstirii Vatoped

Relaţiile strânse ale mănăstirii Vatoped cu voievodatele Moldovei şi Ţării Româneşti şi mulţimea de metocuri şi de terenuri primite de la acestea – din secolul VII în continuare – au condus la adunarea unui mare volum de material de arhivă. Arhiva românească vatopedină este cea mai mare de acest gen din Muntele Athos şi este formată din 12.650 de documente (dintre care unele sunt bogat decorate): hărţi, codice de arhivă şi registre. Acest material datează din secolul al XV-lea până în al XlX-lea, este mai ales în limba română, dar cuprinde şi 874 documente greceşti, 464 ruseşti, 285 slavone şi un număr mic de documente turceşti, armeneşti, sârbeşti etc. Cel mai vechi document datează din anul 1428 şi a fost emis de domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun. În ceea ce priveşte conţinutul lor, există mai ales documente referitoare la relaţiile economice ale mănăstirii şi ale metocurilor ei în cele două voievodate: donaţii de imobile, contracte, chitanţe, schimburi de scrisori între epitropii (administratorii) vatopedini, planuri de terenuri, donaţii etc.­

Autorii documentelor sunt mai ales români şi greci şi deţin diverse funcţii bisericeşti şi laice. Printre demnitarii ecleziastici apar patriarhi ai Constantinopolului (ca Gavriil al IV-lea, în secolul al XVIII-lea) şi ai Ierusalimului (ca Hrysanth Notaras, în jurul anului 1731), mitropoliţi ai Moldovei şi ai Ţării Româneşti, stareţi de mănăstiri care au fost apropiaţi duhovniceşte de Vatopedi (de exemplu, stareţul Gavriil al mănăstirii Răchitoasa, în anul 1745) şi părinţi vatopedini importanţi, în special administratorii averii mănăstirii în România (de exemplu, arhimandritul Dionysios Vatopedinul şi Grigorie de Irinupolis).

Dintre emitenţii de documente laice cei mai importanţi sunt voievozii din Moldova şi din Ţara Românească (români şi fanarioţi), care au făcut donaţii mănăstirii Vatoped. Se distinge Ştefan cel Mare şi Sfânt, care în anii 1495-1496 a construit arsanaua mănăstirii Vatoped, apoi Vasile şi Ştefăniţă Lupu, care în anii 1642, respectiv 1660 au dăruit mănăstirea Sf. Dimitrie din Galaţi şi mănăstirea Golia din Iaşi, şi Mihail Sturza (1834-1849). Printre fanarioţi întâlnim membri ai familiilor Ghica, Mavrocordat, Muruzi, Ipsilanti etc, care au sprijinit în multe feluri mănăstirea. În fine, o mare parte a materialului arhivei provine de la mai multe instituţii civile ale statelor dunărene, de la conducători locali, de la familii greceşti şi româneşti, ţărani, preoţi etc.

Hartă a terenului Sendreşti, proprietate a mănăstirii Mira. 1851.

Hartă a terenurilor din Petreşti, Sendreşti şi Scăeşti, proprietate a mănăstirii Mira. 1846.

Mihail Şuţu, voievod al Moldovei, confirmă drepturile mănăstirii Golia asupra unor terenuri – nr. 11 pe 10 septembrie 1793.

Alexandru C. Muruzis confirmă drepturile mănăstirii Mira asupra unor terenuri din 20 decembrie 1804.

Ioan G. Caraza se milostiveşte de mănăstirea Precista din Focşani, dăruind anual o cantitate de sare, nr. 4548. 28 august 1818.

Voievodul Ştefăniţă Lupu închină Vatopedului, după reconstruirea ei, mănăstirea Golia din Iaşi, împreună cu două proprietăţi (terenuri) din Basarabia – nr. 1363. 22 martie 1660.

Radu Şerban, voievod al Ungrovlahiei, ajută financiar mănăstirea Vatopedi – nr. 1366. Noiembrie 1607.

Hrisov al lui Ieremia Movilă pentru mănăstirea Golia. 30 martie 1606.

Sigiliu al voievodului Alexandru al Moldovei. August 1560.

Voievodul Petru Aron validează cumpărarea de la George Nenescu a proprietăţii Gurbăneşti (Gurpăneşti) din Moldova. 18 septembrie 1447.