Capul Sfântului Ioan Hrisostom
14 October 2012Sfântul Ioan Hrisostom (Gură de Aur), Arhiepiscopul Constantinopolului, se trăgea din Antiohia. Părinţii lui erau creştini şi se numeau Secund şi Antuza. Având o minte înzestrată, a înaintat foarte repede în învăţătura clasică, dar şi mai mult se îndeletnicea cu citirea textelor sfinte, în principal a Vechiului şi Noului Testament.
Sfântul Ioan a îmbrăţişat devreme viaţa monahală. Datorită virtuţii sale, devenită repede cunoscută poporului credincios, întrucât, după cuvântul Domnului, «nu poate cetatea să se ascundă deasupra munţilor stând», a fost hirotonit preot de arhiepiscopul de atunci al Antiohiei, iar atunci când tronul arhiepiscopal al Constantinopolului a rămas vacant, sfântul a fost chemat să urce, pentru a adăpa sufletele credincioşilor cu apele veşnic curgătoare ale învăţăturilor sale.
Sfântul Ioan Hrisostom preţuia foarte mult milostenia, dovada iubirii cu fapta, dar şi cugetarea smerită, elementul central al pocăinţei. Sfântul Ioan, întrucât L-a iubit pe Dumnezeu, a nesocotit şi s-a scârbit de slava omenească, fapt pentru care nu a făcut nici o deosebire între cei puternici şi cei slabi ai zilei.
Aceasta însă a stârnit reacţia stăpânitorilor, care nu au ezitat să-l dea jos de tronul patriarhal, exilându-l în cele din urmă în Armenia, unde, în jurul anului 407 d.Hr, după multe necazuri şi suferinţe, şi-a dat ultima suflare.
În ceea ce priveşte capul Sfântului Ioan Hrisostom, un lucru minunat şi vrednic de luat în seamă şi care poate fi văzut de oricine, este nestricăciunea urechii drepte. Această ureche neatinsă de stricăciune are legătură cu o întâmplare menţionată pe larg în viaţa Sfântului Ioan Hrisostom. Sfântul Proclu, ucenicul Sfântului Ioan, l-a văzut pe Apostolul Pavel aplecat asupra urechii sfântului pentru a-l îndruma în tâlcuirea epistolelor lui.
Un fapt minunat ce poate vădi înălţimea sfinţeniei marelui părinte este şi următorul: undeva se spune despre cineva care îl iubea mult pe sfânt şi care, după cum se pare, nici el nu era lipsit de virtute, căci L-a rugat cu stăruinţă pe Dumnezeu să-i descopere dacă Sfântul Ioan Hrisostom a câştigat îndrăzneală înaintea Lui.
Dumnezeu i-a auzit rugăciunea şi i-a arătat toate cetele drepţilor într-un aşa fel cum numai El ştie să facă. Dar întrucât acea persoană nu a reuşit să-l vadă pe iubitul său sfânt, s-a întristat şi l-a întrebat pe sfântul Înger însoţitor: «Doamne, pe cel pe care îmi doream să-l văd, nu l-am văzut». Iar îngerul i-a răspuns: «De Ioan al pocăinţei vorbeşti? Pe el nimeni dintre oameni nu-l poate vedea, întrucât se găseşte acolo unde este tronul lui Dumnezeu».