Nestatornicia stării noastre lăuntrice
25 October 2012Vă plângeți de nestatornicia stării dumneavoastră lăuntrice – uneori este bună și alteori rea. Nu se poate altfel.
„Am trecut și trec prin stări sufletești supărătoare, sub diverse forme”. Nu avem altceva de făcut decât să le suportăm cu smerenie și suflet dârz, fără să slăbim în lupta noastră duhovnicească, fără să lăsăm deoparte împlinirea poruncilor dumnezeiești – ceea ce și faceți întocmai.
Vine o stare duhovnicească bună. Pleacă. Vine una proastă. Pleacă și aceasta. Alternarea lor este continuă și de neînlăturat. Singurul lucru pe care puteți și trebuie să-l faceți, este să doriți și să urmăriți întotdeauna binele.
Dacă nu ar fi trebuit să facem faţă vreodată vreunei greutăți, atunci am fi căzut într-o moleșeală duhovnicească.
Schimbări sufletești bruște
Schimbările sufletești bruște ni se întâmplă tuturor. Nu aveți altceva de făcut, așadar, decât să le suportați în mod liniștit, lăsându-vă în mâinile lui Dumnezeu. Să nu vă îngrijiți de altceva, decât de acest lucru: să fiți întotdeauna împreună cu Domnul. Orice vi s-ar întâmpla, la El să scăpați, Lui să-I descoperiți sufletul dumneavoastră, pe El să sprijiniți greutățile pe care le aveți, Lui să-i spuneți durerea dumneavoastră… Și să vă rugați, cerându-I să vă izbăvească de ispite și necazuri, dacă este voia Sa..
Euforia și buna dispoziție sufletească, odihna și mângâierea nu sunt întotdeauna semne ale unei stări duhovnicești bune, stare ce are trei alte caracteristici esențiale: a) râvna de a-I bineplăcea lui Dumnezeu, b) cuget smerit și inimă zdrobită, c) predare în voia lui Dumnezeu. Sunt acestea înlăuntrul dumneavoastră? Dacă da, sunteți pe drumul cel bun.
Mângâierile duhovnicești în viața cea după Dumnezeu
V-ați întristat, pentru că ați pierdut foarte repede acea stare lăuntrică mângâietoare, în care v-ați aflat după Dumnezeiasca Împărtășanie. Dar trebuie să știți că o desfătare duhovnicească, o „mângâiere”, sub orice formă ne-ar cerceta – ca o pace sufletească nețărmurită, ca o bucurie negrăită, ca râvnă sfântă, ca o dulce stare de umilință sau ca orice altceva – nu este principalul lucru de căutat în viața după Dumnezeu. Principala străduință și grija noastră de căpătâi nu sunt mângâierile, ci păstrarea, cu hotărâre și putere, a sinelui nostru, în cele din lăuntru și în cele din afară, într-o stare bună, plăcută Domnului. Dacă este vorba de vreo mângăiere, aceasta ni se dă de la Dumnezeu ca „ademenire”, provocare și imbold.
„Uite cu ce o să te desfeți! Luptă-te, așadar!” Prin urmare, când suntem lipsiți de ea, nu trebuie să deznădăjduim, ci cu mai multă râvnă, cu statornicie și cu stăruință să ne luptăm „lupta cea bună a credinței” (1Tim. 6, 12).
Desfătările duhovnicești nu sunt întotdeauna de folos
Vă place să vă adânciți în desfătări duhovnicești, să simțiți întotdeauna mulțumire și bucurie din rugăciunea și comuniunea dumneavoastră cu Domnul. Acest lucru este, însă, și cu neputință și fără de folos. Cu neputință, deoarece orice chip de odihnă duhovnicească nu este rodul propriului nostru efort, ci dar al milei lui Dumnezeu, dar care se oferă cui, când și atât timp cât El dorește. Este, de asemenea, cu neputință, deoarece atâta timp cât patimile sunt vii și lucrează întru noi, nici o desfătare duhovnicească nu poate rămâne statornică în suflet.
De altfel, năzuința nepotrivită și nechibzuită după astfel de desfătări, precum am zis, este fără de folos, deoarece conduce la o amorțire și la o slăbănogire sufletească. Noi suntem datori numai să ne luptăm într-un mod plăcut lui Dumnezeu, cu râvnă și bărbăție, cu trezvie și stăpânire de sine, cu smerenie și inimă zdrobită. Față de Dumnezeu trebuie să stăpânească în inima noastră două simțăminte: iubirea și frica… Îngerii stau în fața Sa cu frică și cu cutremur… Trăiți, repet, cu trezvie, cu agerime duhovnicească, cu cuget smerit…
Sursa: Sf. Teofan Zăvorâtul, „Drumul vieții” – selecții – , Sf. Măn. Paraklitou