Noi Sfinți

Epoca noastră este adesea aspru criticată din multe motive, îndreptăţite sau neîndreptăţite. Însă o epocă într-adevăr grea ascunde tezaure, naşte Sfinţi mici sau mari. În afara Sfinţilor oficial recunoscuţi, în tot secolul al XX-lea există şi Sfinţi neştiuţi.

Cuvioasa Methodia din Kimolos (+1908), Sfântul Ioan de Kronstadt (+1908), Episcopul de Zilon şi Amaseias, Efthymios (+1921), Episcopul de Moshnision şi Kydonion, Ambrozie (+1922), Episcopul Smirnei, Hrisostom (+1922), minunatul Stareţ al Mănăstirii Optina, Cuviosul Agapitos (+1922) şi mulţime de cuvioşi şi noi-mucenici din Rusia, din Georgia, Estonia, Polonia şi din alte părţi ale Europei, Asiei şi Americii.

În secolul al XX-lea îi avem pe Sfinţii: Arsenie Capadocianul (+1924), Nicolae Planas din Atena (+1932), Siluan Athonitul (+1938), Cuviosul Savva din Kalimnos (+1948), Cuviosul Gheorghe Karslídis (+1959) din Drama, Ieromonahul Antim Vaghiános (+1960) din Hios, Arhiepiscopul de Shanghai, Ioan Maximovici (+1966), Făcătorul-de-minuni, Ieromonahul sârb Iustin Popovici (+1979) şi Ieromonahul Filumen Ierusalimiteanul (+1979).

Faimă de sfinţenie şi de viaţă de înaltă virtute au şi fericiţii Părinţi: Arhimandritul Ieronim Simonopetritul (+1957), Iosíf Isihastul Spileotul (+1959). Stareţul Amfilofie Makrís din Patmos (+1970), Stareţul mănăstirii Longovardei din Paros, Filothei Zervakos (+1980), Stareţul Mănăstirii Cuviosului David din Evia, Iacov Tsalíkis (+1991), Părintele Porfirie Kavsokalivitul, înzestrat cu harismele străvederii şi înaintevederii (+1995), înţeleptul Părinte Sofronie Saharov (+1993), binecunoscutul Monah Paisie Aghioritul (+1994), cel plin de harul dumnezeiesc, Efrem Katunakiotul (+1998), omul ascultării şi al rugăciunii, şi alţii.

Monahismul, care naşte Sfinţi, ne provoacă şi ne invită la o atitudine eroică, la o mai mare cumpătare, la simplitate, bunăcuviinţă şi smerenie. Suntem datori să păstrăm neatins, viu şi curat duhul monahismului ortodox, cu orice preţ. Suntem chemaţi să fim ucenici întru răbdare ai Părinţilor din vechime.

Măreţia Bisericii noastre este că naşte şi astăzi Sfinţi. De sfinţenie, lumea va avea şi mai mare nevoie în secolul al XXI-lea. Părintele Paisie Aghioritul spunea că nu este ne îngăduit să nu păstrăm neştirbit monahismul. Sfinţenia nu este o viziune uitată sau o nădejde zadarnică. Viaţa trăită pentru plăceri, secularizarea, trândăvia împiedică creşterea arborelui sfinţeniei. Duhul contemporan al traiului bun, al grabei, al muncii fără scop şi comode, duhul superficialităţii alungă sfinţenia.

Însă scopul vieţii este sfinţenia. Sfinţenia este ceea ce trebuie să căutăm cu deosebire în viaţă. Apropierea de sfinţenie ne va dărui pace, bucurie, blândeţe, îngăduinţă, înfrânare şi dobândirea harului. Catalogul noilor Sfinţi se măreşte în secolul al XXI-lea. Uneori sfinţenia se ascunde şi acolo unde nu te-ai aştepta, în oraşe şi sate, nu doar în Sfântul Munte. Monahismul înfloreşte astăzi. Rugăciunea tuturor este ca monahismul să continue să producă Sfinţi, păşind pe calea Tradiţiei. Sfântul Siluan Athonitul spunea din propria lui experienţă: „Domnul ne iubeşte peste măsură şi prin rugăciune ne învredniceşte să vorbim cu El, să ne pocăim şi să Îl slăvim. Îmi este cu neputinţă să descriu cât de mult ne iubeşte Domnul. În Duhul Sfânt ni se face cunoscută această iubire şi sufletul celui care se roagă Îl cunoaşte pe Duhul Sfânt”.

Sursa: http://www.makthes.gr/news/opinions/89298