Sfântul Filótheos Kókkinos (+1379)

Sfântul Filótheos Kókkinos a fost unul dintre cei mai renumiţi şi mai prolifici arhierei ai Bisericii noastre şi unul dintre cei mai mari patriarhi ecumenici.

Născut în jurul anului 1300, în Tesalonic, a primit la botez numele Fokás. Mama sa se trăgea dintr-o familie de evrei. A primit o educaţie excepţională de la Thomás Magistrul, în slujba căruia se afla. A îmbrăţişat monahismul devreme şi s-a retras în muntele Sinai[1]. De acolo a mers în Sfântul Athos, „cel cu adevărat de aur şi preaiubit şi cauză a binelui tuturor celor care au locuit şi locuiesc în el”, după cum scrie biograful său.

La început a trăit în Mănăstirea Vatopedi, unde l-a cunoscut pe Sfântul Sava cel nebun pentru Hristos[2], al cărui biograf desăvârşit a şi fost. A plecat, apoi, la Mănăstirea Marea Lavră, unde a devenit ucenic al Sfântului Grigorie Palamá, a cărui viaţă o va scrie ulterior. În 1339 semnează Tomul Aghioritic. În anul 1342 devine egumen al Mănăstirii Marea Lavră, urmându-i lui Macarie, atunci când acesta este ales mitropolit al Tesalonicului. Perioada în care a fost egumen nu a fost nicidecum lipsită de probleme. Sfântul Filotei a fost de la început un susţinător al Sfântului Grigorie Palamás.

În anul 1346 scrie două tratate: Despre lumina taborică şi Împotriva lui Achíndinos[3].

În 1347 a fost ales Mitropolit al Tronului Întâistătător al Irákleiei Traciei, cu titlul „Întâistătător al Preasfinţiţilor Episcopi”, de către Patriarhul Isídor. În 1350 a hirotonit patriarh pe Sfântul Aghiorit Kállistos I. A luat parte la Sinodul isihast organizat în Constantinopol, în anul 1351, jucând un rol important în susţinerea isihasmului alături de Sfântul Grigorie Palamás. Tot el a alcătuit şi Tomul Actelor Sinodului.

A fost Patriarh Ecumenic în două rânduri: între 1353 şi 1354 şi între anii 1364-1376. În 1368 a convocat, în calitate de Patriarh Ecumenic, un sinod în cadrul căruia a fost recunoscută sfinţenia Sfântului Grigorie Palamás, hotărând ca pomenirea acestuia să se facă în Duminica a II-a a Postului Mare. Tot cu această ocazie a compus şi slujba Sfântului. De asemenea, în cadrul acestui sinod au fost condamnaţi antipalamiţii.

Activitatea de păstorire, pe care Sfântului Filotei a desfăşurat-o în calitate de Patriarh Ecumenic, a fost foarte bogată. A desfăşurat o vastă activitate scriitoricească şi administrativă. A tratat chestiunile bisericeşti cu atâta înţelepciune şi discernămân,t încât Patriarhia Ecumenică a dobândit în vremea sa statutul de far al ortodoxiei ecumenice. A luptat cu tenacitate împotriva ameninţării otomane şi a propagandei latine, prin întărirea şi unirea ortodocşilor. Papa Urban V a respins iniţiativa sa de a organiza un Sinod Ecumenic pentru unirea dreaptă a Bisericilor[4].

Datorită educaţiei sale foarte vaste, s-a distins ca un scriitor remarcabil şi multilateral. Operele sale pot fi clasificate în dogmatice[5], cu caracter polemic şi de respingere a teoriilor unor N. Grigorás, Akíndynos, Varlaám şi Manouíl Petriótis[6].Multe dintre operele sale sunt hagiografice. A scris mai cu seamă despre Sfinţii Aghioriţi, precum Grigorie Palamás, Gherman Maroúlis, Isídor Vouheirás şi Sava Vatopedinul ca şi despre Nicodim cel Nou (de la Tismana). De asemenea, a scris despre Sfânta Anýsia, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Sfinţii Apostoli, Sfinţii Trei Ierarhi, despre sinaxa tuturor sfinţilor, despre Sfântul Onufrie, Sfânta Fevronia, Sfântul Focás, Sfântul Ioan Hrisostom, Sfântul Teodor Tiron, Apostolul Toma şi mulţi alţi sfinţi[7]. Este şi autor de rugăciuni.

Alte opere ale sale sunt omiletice, ermineutice, liturgice, canonice, istorice, poetice, Este şi autor de vieţi sinaxarice etc.[8] Operele sale acoperă aproape toate ramurile teologiei.

A fost un teolog de mare profunzime, autorul unor minunate vieţi sinaxarice, mai ales ale Sfinţilor Aghioriţi contemporani, a căror petrecere a oferit-o drept exemplu de urmat monahilor din mănăstirea în care a vieţuit el însuşi[9].

Ca imnograf s-a distins pentru conţinutul profund şi stilul elegant, pentru rafinamentul cu care prezintă sensuri înalt teologice, concurând cu succes operele iluştrilor înaintaşi în domeniu.

Monah vatopedin, egumen lavriot, mitropolit de Irákleia sau patriarh ecumenic, Sfântul Filotei s-a nevoit pretutindeni şi în toată vremea cu un devotament împins până la sacrificiu şi cu dragoste de Biserică, în slujba căreia şi-a pus cuvântul şi pana.

A apărat cu multă osârdie Ortodoxia, cultivând relaţiile cu celelalte Patriarhii, a ajutat Bisericile Slave, a zădărnicit eforturile prozelitiste ale latinilor şi s-a remarcat drept apărător al neamului său şi înalt ierarh cu adevărat vrednic de cinste. A părăsit tronul ecumenic în anul 1376, din pricina bătrâneţii, şi a adormit trei ani mai târziu, în anul 1379. A fost înmormântat cu onoruri împărăteşti în Mănăstirea Akatalíptou Hristoú din Constantinopol. Mormântul său a devenit izvor de minuni[10].

Foarte curând a început să fie cinstit ca sfânt şi a fost pictat în katholikónul Mănăstirii Rasáva din Serbia, de către compatrioţi tesaloniceni, meşteri iconari. În katholikoanele din Sfântul Munte este pictat, de obicei, în pronaos, între Sfinţii imnografi[11].

La sfârşitul secolului al 18-lea, un monah învăţat de la Mănăstirea Filothéou a scris Cântări la slujba Sfântului Filotei precum şi o frumoasă viaţă a acestuia[12].

În Sfântul Munte există trei Codexuri care conţin viaţa şi slujba Sfântului Filotei. O slujbă mai nouă a scris Pr. Gherásimos Mikraghiannanítis[13].

Pomenirea lui se face în Duminica a 5-a a Postului Mare şi pe 11 Octombrie. E cinstit de Biserică ca un ascet vestit, monah şi apărător al dreptei credinţe, pomenit alături de Sfinţii Fotie cel Mare, Marcu Evghenicul şi Grigorie Palamas.