Egumenul Efrem – Cuvânt despre Părintele Sofronie de la Essex

Stareţul Sofronie (1896 – 1993) constituie un punct de referinţă pentru epoca noastră. El s-a adăpat la tradiţia ascetică ortodoxă şi a cunoscut-o sub forma ei cea mai pură care este cea aghiorită. A dobândit o cugetare şi o trăire smerită, isihastă şi euharistică, care l-a arătat a fi nu doar un simplu teolog cu experienţă ascetică, ci cu adevărat un mare teolog. Nu şi-a clădit teologia pe o bază academică sau intelectuală ci pe trăire şi experienţă, sprijinind-o pe viaţa în Hristos şi pe temelii patristice neclintite.

Fericitul stareţ considera ascultarea ca fiind fundamentul monahismului, neputând concepe monahismul în lipsa ei. Accentua că ascultarea lucrează curăţia minţii şi că într-o minte curată, nevoinţa liniştirii ajunge să rodească. Coborârea minţii în inimă prin rugăciune este adeverită prin prezenţa harului. Neîncetata prezenţă simţită a harului în inima omului conduce la luminarea minţii şi mai ales la deschiderea şi pătrunderea duhului omenesc în cele ce se săvârşesc la Sfânta Liturghie. Doar plecând de la aceste premize, ale unei integrări euharistice, creatul este pătruns de Necreat. Stareţul trăia dumnezeiasca Liturghie pe care o şi săvârşea ca un adevărat iniţiat în cele tainice.

Vederea lui Dumnezeu, vederea luminii necreate ca eveniment existenţial şi nu ca simplă trăire psihologică, era urmarea unei depline trăiri a caracterului smerit (dobândit prin ascultare), isihast şi euharistic. Stareţul a fost un teolog şi un propovăduitor al luminii necreate. Aceasta însă nu l-a îndepărtat de oameni, ci dimpotrivă, l-a apropiat de fiecare, l-a făcut să fie universal. Astfel, a dobândit o sociabilitate umană autentică şi adevărată. Sociabilitatea adevărată este o componentă a isihasmului, a sfinţeniei. Stareţul Sofronie a fost «păstorul cel adevărat», un Părinte adevărat, lângă el găsindu-şi liniştea foarte mulţi oameni. Este uimitor cum oameni din straturi sociale şi ranguri bisericeşti diferite, cu interese deosebite şi cu un caracter atât de deosebit îl simţeau pe stareţ ca aparţinându-le la modul absolut. A avut acea smerenie, dragoste şi discernământ, încât reuşea să devină una cu interlocutorul său, lucru foarte rar în lucrarea de pastoraţie.

Credem că deosebirea specifică dintre stareţul Sofronie şi a altor fericiţi stareţi contemporani, precum părintele Porfirie Kavsocalivitul, părintele Iacov Tzalikis, părintele Paisie Aghioritul, nu este vieţuirea sa, numeroasele sale daruri, minunile sale – şi ceilalţi le-au avut pe acestea – ci teologia lui. Învăţat în cele ale lumii, înzestrat cu o inteligenţă şi înţelepciune deosebită, dar având şi un duh întărit în trăirea înaltă a lui Dumnezeu, cunoscător al învăţăturilor contemporanilor săi (Bulgakov, Berdiaev) şi a celor de dinaintea sa (Homiakov, Soloviev), care au pus bazele filosofiei moderne a credinţei şi de care au fost influenţaţi nu doar emigranţii ruşi din Apus ci şi mulţi teologi greci, a putut să dea un răspuns autentic chestiunilor puse de filosofia contemporană şi de gândirea teologică. Departe de tot acel personalism steril de factură filosofico – religioasă, părintele Sofronie ne înfăţişează cu putere şi în mod existenţial persoana din perspectiva universalităţii ei. Hristos este absolutul, persoana originară iar omul ca şi chip al Său, poate deveni şi el persoană adevărată şi veşnică. Când omul descoperă şi trăieşte faptul că neamul omenesc este deofiinţă, atunci se realizează în mod lucrător această relaţie ipostatică între oameni şi Dumnezeu.

Credem că era de datoria noastră realizarea Conferinţei ştiinţifice internaţionale dedicată stareţului Sofronie şi editarea acum a actelor ei, întrucât fericitul stareţ reprezintă  o mare figură duhovnicească a Bisericii noastre, dar şi penrtru că, după cum a mărturisit el însuşi, a fost şi el monah vatopedin (trăind pentru o perioadă la schitul vatopedin Sfântul Andrei).

Mulţumim cu căldură stareţului Sfintei Mânăstiri Ioan Botezătorul de la Essex, părintelui Chiril, şi părinţilor Mănăstirii, pentru cooperarea lor nemijlocită, apoi referenţilor pentru participarea lor la conferinţă şi preşedintelui comitetului ştiinţific, profesorul onorific al Facultăţii de teologie din Thesalonic domnul Gheorghios Mantzaridis pentru contribuţia sa preţioasă la organizarea acestei conferinţe şi editarea actelor în discuţie.

Sursă: Introducerea stareţului Sfintei Mănăstiri Vatoped, arhim. Efrem, din deschiderea Conferinţei ştiinţifice inter-ortodoxe «Părintele Sofronie – Teologul luminii necreate», colecție de prelegeri editată de Mănăstirea Vatoped, Sfântul Munte, 2008, pag. 7-9.