Părinţi aghioriţi – Monahul Fanurie Românul, pustnic în Kapsala
28 November 2012
Pustiul Kapsalei este unul din locurile cele mai „isihaste” ale Sfântului Munte. Aici poate găsi cineva îndrăgostiţi adevăraţi de rugăciunea minţii, eroi ascunşi şi smeriţi ai vieţuirii îngereşti celei întru Hristos.
Gheron Fanurie e unul dintre cei mai sfinţi vieţuitori ai Kapsalei. Român de obârşie, a venit de tânăr în Grădina Maicii Domnului şi s-a dăruit lucrării de curăţire a sufletului şi slăvirii lui Dumnezeu. La început a locuit în chilia „Sfântul Vasile”, iar apoi la „Cuviosul Teofil Mirovlitul”. În această ultimă casă a trăit şi s-a sfinţit, în secolul al XVII-lea, Cuviosul Teofil, al cărui trup e încă în mormânt; doar din când în când iese din mormânt o mireasmă minunată. Nimeni însă nu încearcă să deschidă mormântul Cuviosului, pentru că el nu îngăduie.
Prietenul şi fratele meu în Hristos, Părintele D., mi-a povestit cele de mai jos despre ascetul Fanurie:
– M-am dus într-o zi, împreună cu alţi fraţi, la părintele Fanurie. Voiam să mă închin la mormântul Cuviosului Teofil, dar şi să-l cunosc pe părintele. Am bătut la poartă în felul călugăresc obişnuit (zicând adică şi rugăciunea: „Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte pre noi”) şi am aşteptat. Peste puţin, mi-a deschis un bătrânel scund şi plăpând. Faţa îi strălucea ca soarele. Era o faţă cu adevărat de copil mic, blândă, curată, fragedă, lină, neîntinată, sfântă. Toţi am fost uimiţi de chipul lui. I-am pus metanie. Ne-a condus în biserică, după obicei. În timp ce coboram scările spre biserică, am simţit o mireasmă puternică. Tot locul se umpluse de această mireasmă cerească. Cu toţii am slăvit pe Dumnezeu şi i-am spus şi părintelui Fanurie care ne-a răspuns:
– Asta nu se întâmplă doar azi. Se întâmplă adesea.
Am ieşit să stăm puţin în curte. S-a întors din casă întristat şi ne-a zis:
– Nu am să vă ofer nimic. Doar puţină apă.
– Nu vrem nimic, părinte, i-am zis. Staţi numai puţin să ne spuneţi cum trăiţi aici, la linişte.
– Foarte bine. Dumnezeu şi Maica Domnului au grijă de mine. Mănânc pesmeţi şi ierburi.
– Cum petreci serile?
– Zic rugăciunea lui Iisus cu komboskini.
– Câte zici?
– Nu ştiu. Nu număr. Zic „Doamne Iisuse …” până vin lacrimile.
– Apoi ce faci?
– Apoi mă rog şi plâng pentru întreaga lume.
– Când termini rugăciunea de noapte?
– Când vrea Domnul. Când se opresc lacrimile pentru lume.
S-a învrednicit să-şi cunoască dinainte sfârşitul. Într-o zi, i-a spus unui vecin că au venit Sfinţii Vasile şi Teofil şi i-au spus că pe 1 ianuarie, după stilul nou, vor veni să-l ia. Într‑adevăr, aşa a şi fost. A plecat la veşnicele locaşuri.
În ultimul timp al vieţii sale l-a vizitat un preot zelotist care i-a spus că din cauză că primeşte la Liturghie un preot care nu e zelot, chiparosul de lângă biserică s-a uscat. Bătrânul a crezut şi a încetat să-l mai cheme pe acel preot pentru Sfânta Liturghie. Şi-a spovedit păţania unui egumen aghiorit şi, urmând sfatul lui, a revenit în rânduiala canonică a Bisericii. Harul dumnezeiesc i-a descoperit apoi că el şi mântuirea se află şi în noul calendar. De atunci, acel egumen cuvios a mers la el la chilie şi liturghisea.
