Rânduiala aghiorită a postului Crăciunului
23 November 2012Postul Crăciunului, care începe pe 15 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie, este mai puțin aspru decât Postul Mare. În fiecare sâmbătă și duminică se dezleagă la pește. De asemenea, se mănâncă pește de praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, în orice zi a săptămânii ar cădea. La ulei se dezleagă doar în zilele de marți, joi și în sâmbetele și duminicile când nu se dezleagă la pește. Vietățile marine fără sânge (scoici, garide, calmari, sepii, caracatițe) se pot mânca atunci când se dezleagă la ulei.
Începând cu 18 decembrie, adică de la prăznuirea Sfântului Modest, până la Crăciun (24 decembrie) nu se dezleagă nici la vin, nici la untdelemn. De asemenea, hrană uscată se mănâncă și în prima zi de post (15 noiembrie), precum și ajunul Crăciunului, dacă nu se întâmplă să fie sâmbătă sau duminică.
Această rânduială provine din tradiția părinților aghioriți. Se cuvine să spunem că fiecare credincios trebuie să se sfătuiască cu duhovnicul și așa să facă, pentru că fiecare suflet are nevoie de “medicamentul” corespunzător, iar medicul este cel care hotărăşte “tratamentul” cel mai adecvat.