Scrisoare despre Gheronda Avacum de la Marea Lavră

Ianni prietene, dacă nu te obosesc, ascultă o întâmplare minunată petrecută cu Gheronda Avacum: În vara lui 1975, împreună cu un grup de elevi de gimnaziu și studenți din locul meu natal am vizitat Marea Lavră și am mers la chilia lui pentru a primi binecuvântare. După cum avea obiceiul, Gheronda ne-a condus – orb fiind și desculț – în vechea trapeză a mănăstirii. Ne-a vorbit despre frescele din trapeză și ne-a spus pe de rost pasaje întregi din Vechiul și Noul Testament, cerând să se sprijine pe umărul unuia dintre cei din grupul nostru pentru a nu se împiedica. Desigur, a vrut să afle numele aceluia și i-a dat atunci binecuvântări mai deosebite. Pe tânăr îl chema Iorgos, iar Gheronda i-a urat să devină asemenea Sfântului său protector, Sfântul Gheorghe. Imediat ce s-a încheiat această prezentare, am luat binecuvântarea sa și am plecat.

Un an mai târziu, adică în vara lui 1976, unii dintre cei din grupul format în ’75, însoțiți iarăși de părintele lor duhovnic, Părintele E., au mers din nou la Lavră și au cerut să îl revadă pe Gheronda Avacum. Grupul se oprise pentru puțin în afara mănăstirii și numai unul, T.P., pe atunci student la Drept, a mers să vadă dacă Pr. Avacum era la chilie. De îndată ce l-a strigat din dreptul ferestrei, dinafară, și fără ca Gheronda să fi auzit vocea altcuiva, a răspuns spunându-i: „Poftiți, Părinte E., cu ucenicii!” Atunci T.P. a alergat la cei din grup, care se aflau în afara mănăstirii, așa cum am spus, ca să le vestească întocmai dialogul cu Gheronda. Deși nici nu-l văzuse pe Părintele E. – căci Gheronda era orb – și deși nici măcar vocea nu i-o auzise, cum îi simțise prezența? Toți erau nedumeriți și uimiți.Povestea însă nu se încheie aici. Are și o continuare, ba încă mai minunată: Grupul, împreună cu Părintele E., a intrat în curtea mănăstirii și l-au primit pe Gheronda în mijlocul lor. Acesta a rămas pentru câteva clipe tăcut, atitudine în fața căreia cei din grup se pierduseră cu firea, dar apoi a spart el însuși tăcerea, întrebându-l cu lacrimi în ochi pe Părintele E: „Părinte E., ce face acel copil, Iorgos?” Toți au rămas fără glas! Dar cum se poate să-și amintească de Iorgos, după ce trecuse un an ? Pe aici trec sute de tineri pelerini în fiecare an. Și nu era numai asta! Ce putea ști Gheronda Avacum despre Iorgos, despre un student la medicină care locuia și studia în Tesalonic? Și totuși, le știa pe toate!

Și ascultă continuarea: În acea clipă ochii tuturor s-au umplut de lacrimi! Părintele E. nu s-a mai putut stăpâni nici el, și i-a răspuns Părintelui Avacum: „Iorgos a plecat dintre noi, Gheronda! În dimineața Anului Nou, în timp ce se pregătea să meargă la Biserică, a făcut atac de cord și a murit!” Iar Gheronda Avacum, printre lacrimi, îi spuse atunci aceste cuvinte minunate: „Părinte E., te rog să le spui părinților lui că mi s-a vestit că Iorgos se află în rai!”.Ianni prietene, eu și Iorgos am fost colegi. Era un copil foarte cuminte, săritor, bun și liniștit, iar mai presus de toate, avea iubire față de oameni. Gheronda Avacum, prin harisma străvederii, a primit o vestire de sus care i-a mângâiat pe părinții lui Iorgos, iar nouă, celorlalți ne-a dat o lecție și ne-a pus, cu asprimea nevoitorului, în fața responsabilității pe care o avem: aceea de a ne mântui, precum fratele nostru Iorgos, care a fost om ca și noi, dar om al lui Dumnezeu.

Fie ca Gheronda Avacum și binecuvântatul Iorgos să se roage pentru noi și să mijlocească pentru mântuirea noastră.

Fotis M.