Cuvioasa Ana de la Novgorod (+ 1050) – 10 februarie

Sfânta Cuvioasă Ana a fost fiica primului rege creştin al Suediei, Olof Skötkonung, devenind, datorită sfinţeniei vieţii ei, una dintre cele mai venerate sfinte din calendarul ortodox slav. Sfânta Ana ocroteşte foarte multe aşezăminte euharistice în Rusia şi în nordul Europei. Dimpreună cu Sfintele Cuvioase Parascheva de la Iaşi şi Teodora de la Sihla este protectoarea parohiei ortodoxe române din oraşul Århus, Danemarca.

Prinţesa vikingă a fost cunoscută în patria ei ca Ingegerda, dar când a venit în Rusia ruşii au numit-o Irina. Numele de Ana l-a primit cu puţin înainte de moarte, când a luat chipul monahicesc. Ana a beneficiat de o blagloslovită creştere duhovnicească, căci tatăl său şi mama sa, Regina Estrida, erau amândoi cu totul dăruiţi noii lor credinţe creştine. Despre Regina Estrida se spune că „descindea din cea mai aleasă familie a Suediei, fiind vestită pentru mintea ei strălucită, inima plină de dragoste şi dărnicia ei. Toţi copiii ei au rămas vestiţi pentru drăgălăşenia lor şi înaltele lor daruri duhovniceşti”.

Tânăra a avut parte de multă libertate pe când era tânără. După cum ne spun aghiografii „lua parte la adunările oamenilor şi la ceremonii, era de faţă la primirile de la palat, locuia în iatacul ei, unde era liberă să primească oaspeţi, avea moşii şi îşi chivernisea singură averile, avea la dispoziţie o pază înarmată şi făcea călătorii prin ţară după voia ei. În tradiţia populară a nordului scandinav, ea este pomenită ca o femeie neiubitoare de sine, cu inimă bună, înţeleaptă, vioaie, îndrăzneaţă şi cu mare înrăurire asupra celor în mijlocul cărora se afla”.

Sfânta Ana s-a dovedit a fi o prinţesă a păcii, înduplecându-l pe tatăl ei să facă pace cu Norvegia învecinată, rânduind ca sora sa Astrid să se mărite cu regele norvegian Olav al II-lea Haraldsson. Ea însăşi fusese făgăduită acestui rege al Norvegiei, care avea să devină Sfântul Martir Olav (sărbătorit la 29 iulie), numit şi ocrotitorul  Norvegiei, pentru marea sa lucrare de răspândire a creştinismului în această ţară. În cele din urmă, tatăl ei, Regele Olof Skötkonung al Suediei, a crezut că ar fi mai de folos să se mărite cu strălucitul cneaz Iaroslav al Novgorodului, iar Irina, Ana de mai târziu, a făcut ascultare. Acest însemnat duce al Rusiei a trimis soli la Regele Olof al Suediei, căutând să încheie o alianţă care să fie întărită prin căsătoria cu fiica acestuia, care nu avea împliniţi atunci 20 de ani. Ca parte a înţelegerii de dinainte de căsătorie, Ana a cerut să i se dea ca dar de nuntă cetatea şi ţinutul Ladoga, cu dreptul de a-l chivernisi ea însăşi şi de a pune un împuternicit care să o ajute să-l cârmuiască. Cererile ei au fost primite, astfel că în vara anului 1016 ea şi cu Iaroslav s-au cununat la Novgorod. Curând după aceea, curtea domnească a fost mutată la Kiev, oraş pe care Iaroslav îl moştenise de la tatăl său, Sfântul Cneaz Vladimir, sărbătorit în calendarul ortodox la 15 iulie.

Marea Ducesă de Novgorod a luat parte nemijlocit la domnia ţării alături de soţul ei, uneori intrând chiar în luptă cu el, alteori ajutându-l să încheie tratate de pace cu duşmanii. Au avut şapte fii şi trei fiice, despre care marele retor Ilarion (care a ajuns mai apoi Mitropolitul Kievului) a spus că erau cu toţii deplin dăruiţi credinţei creştineşti. Unul dintre aceşti fii, Vladimir, care a ctitorit şi catedrala din Novgorod, a fost proslăvit ca sfânt (sărbătorit la 4 octombrie). Ana a ajutat şi la creşterea mai multor copii de regi, printre care Edwin şi Edward, fiii Regelui Edmund al Angliei, şi Magnus, fiul Sfântului Rege Martir Olav al II-lea Haraldsson al Norvegiei. În anul 1028, Iaroslav şi Ana au dat adăpost chiar Sfântului Rege Olav, când a fugit de năvălirea şi răzmeriţa din ţara sa.

Soţul sfintei, cunoscut de urmaşi ca Iaroslav cel Înţelept, şi-a dobândit numele de la chibzuinţa cu care şi-a ocârmuit poporul şi marele său interes faţă de învăţătură. După cum se consemnează în Marele Letopiseţ Rusesc, în 1037 el a adunat la Kiev mai mulţi grămătici care au tălmăcit cărţi din greceşte în limba slavonă şi a dat întâiul cod de legi din ţările ruseşti, cunoscut ca Pravila Rusească. Tot el e a pus să se scrie Marele Letopiseţ Rusesc, care avea să devină „o capodoperă a literaturii slavone medievale” şi care este izvorul principal pentru cunoaşterea istoriei ruseşti timpurii.

În anul 1037, credincioasa pereche domnitoare a zidit o mănăstire în Kiev, pe care au afierosit-o Sfintei Irina, ocrotitoarea Sfintei Ana. Mănăstirea a fost zidită lângă Catedrala Sfânta Sofia, pe care Iaroslav o zidise după modelul Sfintei Sofii din Constantinopol. Aceste clădiri făceau parte din programul de construire elaborat în vremea domniei lor, care „a făcut din Kiev centrul artistic al veacului al XI-lea în Rusia”. În anul 1045, Sfânta Ana şi soţul ei au fost de faţă la punerea temeliei Catedralei Sfânta Sofia din Novgorod, care a fost începută de fiul lor Vladimir şi a fost încheiată după moartea ei.

Sfânta Ana a adormit întru Domnul la 10 februarie 1050. Cu puţin înainte de moarte a luat schima monahală, „arătând prin aceasta adânca sa evlavie şi o adevărată smerenie creştinească”. Mormântul ei, aşezat alături de cel al fiului, Sfântul Vladimir, în Catedrala Sfânta Sofia din Novgorod, a devenit izvor de tămăduire de-a lungul timpului. Sfânta Ana e cinstită de Biserică şi la 4 octombrie, împreună cu fiul ei, Sfântul Vladimir Iaroslavici.

Sursa: episcopiascandinavia.se