Sfântul Fotie cel Mare

Sfântul Ierarh Fotie cel Mare s-a născut în jurul anului 820 în Constantinopol într-o familie de vază. Evlavioasa sa mamă se numea Irina, iar tatăl, Serghie, era înalt dregător la curtea imperială. Unchiul Sfântului Fotie, fratele tatălui său, a fost Sfântul Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, iar celălalt unchi, fratele mamei a fost căsătorit cu sora Sfintei Împărătese Teodora.

Fiind cinstitori ai sfintelor icoane, membrii familiei Sfântului au avut cu toţii de suferit în timpul împăratului iconoclast Teofil, fiindu-le confiscată averea şi trimişi în surghiun. De altfel ambii părinţi ai Sfântului Fotie au şi murit exilaţi.

Nu este cunoscut unde a dobândit Sfântul o educaţie atât de aleasă, însă vestita sa bibliotecă confirma erudiţia sa. Unii consideră că el ar fi fost un autodidact, alţii că ar fi studiat în Tesalonic, iar alţii că, deşi părinţii fuseseră exilaţi, el ar fi rămas în continuare în Constantinopol. Cert este că încă din tinereţe înţelepciunea şi profunzimea cunoştinţelor sale teologice erau preţuite chiar şi de duşmanii săi. Deşi iubea liniştea şi curăţia şi, aşa cum chiar el mărturisea, tânjea după viaţa monahală, Sfântul Fotie nu a făcut acest pas, ci întâi a predat mai multe discipline la şcoala împărătească superioară din Constantinopol, iar apoi s-a supus hotărârilor curţii primind mai întâi rangul de căpitan al gărzii şi apoi de prim secretar imperial.

În anul 858, după nedreapta exilare a patriarhului Ignatie, Sfântul Fotie, pe atunci mirean, dar având deja reputaţia celui mai mare învăţat al vremii, a fost ales patriarh, hirotonit şi instalat, în ciuda opoziţiei sale. Un mare merit al Sfântul Fotie a constituit trimiterea fraţilor Chiril şi Metodie să propovăduiască ortodoxia în ţinuturile slave în limba slavonă.

Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol, altarul slujirii Sfântului Fotie cel Mare (Foto: © Silviu-Andrei Vlădăreanu)

Pe fondul conflictului între Roma şi Constantinopol, dar şi a complicatei situaţii politice interne, în luna septembrie 867, Sfântul Fotie a fost înlăturat din scaunul patriarhal şi exilat, iar Ignatie a fost repus în tron. Vremea petrecută în surghiun nu a fost pentru Sfântul Fotie mai puţin roditoare, el alcătuind acum mai multe cărţi de o deosebită însemnătate teologică, epistole, cuvântări şi cântări bisericeşti. În 876 Sfântul Fotie a fost în sfârşit rechemat la Constantinopol, încredinţându-i-se educaţia fiilor împăratului, iar patriarhul Igantie l-a recomandat ca şi succesor al lui.

În 877, la moartea lui Ignatie, Sfântul Fotie îşi va relua demnitatea patriarhală. Repunerea sa pe tronul Constantinopolului se va face şi cu acceptul Romei, ceea ce nu l-a determinat însă să devină mai flexibil în problema introducerii eresului „Filioque” în Crez de către apuseni.

Odată cu venirea pe tron a împăratului Leon al VI-lea, în anul 886, bătrânul Fotie, fostul profesor al noului împărat, a fost exilat pentru a doua oară, de data aceasta în Armenia. Data mutării sale la Domnul nu este cunoscută cu precizie, dar este în general considerată a fi 6 februarie 891 sau 893, după alţii chiar 897. Sfintele sale moaşte au fost aduse la Mânăstirea Sfântul Prooroc Ieremia din Constantinopol, ctitoria Sfântului, iar apoi strămutate la Mânăstirea Sfânta Treime din insula Halki unde funcţiona marea şcoală teologică a Patriarhiei Ecumenice.

Sursa: Lumea Credinţei  nr. 2 (103), februarie 2012, pp. 64-66.