Sfântul Grigorie Palama (+1359)

Sfântul Grigorie Palama este un mare părinte și învăţător al întregii Biserici. Învăţătura sa despre îndumnezeirea omului şi participarea la energiile necreate ale lui Dumnezeu exprimă esenţa vieţii duhovniceşti ortodoxe, fiind în opoziţie categorică față de teologia secularizată a epocii sale, care se formase în urma influenţei antropocentrismului scolastic al romano-catolicismului[1].

Sfântul Grigorie Palama este un caz rar în viaţa Bisericii. E vorba despre un teolog şi văzător al lui Dumnezeu care exprimă esenţa vieţii duhovniceşti ortodoxe în mod sintetic, ceea ce-i conferă caracterul său unic. La baza formării sale duhovniceşti a pus experierea harului divin şi îndumnezeirea prin participarea la energiile necreate ale lui Dumnezeu. Înzestrat cu o minte ascuţită, s-a mişcat cu lejeritate în spaţiul teologiei şi a exprimat în operele sale învățătura autentică despre Sfânta Treime[2].

Sfântul Grigorie Palama s-a născut la Constantinopol în anul 1296, din părinţi iluştri. Tatăl său, Constantin Palamas se trăgea din adâncul Asiei Mici şi era senator şi membru al curţii imperiale a lui Andronic II. Împăratul îl preţuia în mod deosebit şi de aceea îi încredinţase educaţia tânărului Andronic III, nepotul şi succesorul său la tron. Se pare că nu-l atrăgeau atât afacerile politice cât lucrarea duhovnicească, ceea ce se poate vedea din următoarea întâmplare. În timpul unei şedinţe a senatului, împăratul, vrând să-i ceară părerea, îl văzu adâncit în rugăciune şi nu vru să-l întrerupă, crezând că va ajuta mai mult cu rugăciunea decât exprimându-şi opinia. Tatăl sfântului, la puţină vreme după ce a îmbrăcat veşmântul monahal, primind numele Constantin, a adormit în Domnul. Era relativ tânăr, căci fiul său, Grigorie, nu avea decât şapte ani. După moartea părintelui său, acesta a trecut în grija împăratului.

Mama sfântului, Kalí, şi surorile sale, Epíharis şi Theodóti au intrat şi ele în mănăstire. La fel şi fraţii săi, Macarie şi Theodosie, care l-au urmat în viaţa monahală. Sfântul Grigorie a primit o bună educaţie la universitatea din Constantinopol, al cărei director era atunci faimosul teolog şi filosof Theodor Metohítis. Sfântul Grigorie a studiat cu deosebire filosofia. La numai 17 ani a uimit întreaga asistenţă prin cuvântul pe care l-a rostit la palat, despre Aristotel, în prezenţa împăratului Andronic II şi a multora dintre înţelepţii curţii.

Sfântul Grigorie Palama. Pictură murală din Sfântul Altar al Paraclisului Sfinţilor Doctori fără de arginţi, Mănăstirea Vatopedi, 1371

Theodor Metohítis, fiind de faţă, i-a spus uimit împăratului, despre tânărul vorbitor: „Dacă ar fi fost de faţă, Aristotel însuşi l-ar fi lăudat”[3].

Pe lângă filosofie aristotelică, a urmat cursuri de gramatică şi retorică. Destul de devreme, însă, s-a consacrat studiului Sfintei Scripturi, Părinţilor Bisericii şi Sinaxarului. A fost îndrumat în viaţa duhovnicească întâi de tatăl său şi de monahii pe care-i frecventa des. Printre aceştia se număra şi Teolipt, fost mitropolit al Filadelfiei, care l-a iniţiat în rugăciunea curată. Împăratul, care spera că-l va avea sfetnic, în locul tatălui său, vedea că-l pierde. La vârsta de douăzeci de ani a plecat în muntele Papíkio, centru monahal foarte cunoscut în epocă, unde a combătut tendinţele neomasaliene, iar apoi, în Sfântul Munte[4].

În Sfântul Munte l-au însoţit şi cei doi fraţi ai săi. Sfântul Grigorie a intrat sub ascultarea cuviosului Nicodim Isihastul, care se nevoia într-o Chilie ce ţinea de Mănăstiriea Vatopedi. Cuviosul Nicodim era cunoscut printre Aghioriţi pentru înţelepciunea sa. Sfântul Grigorie făcea ascultare la acest “bărbat brav, minunat şi după lucrarea şi după măsura la care ajunsese în rugăciune”, după cum scrie Sfântul Filótheos Kókkinos. De la Sfântul Nicodim, Sfântul Grigorie a primit schima monahicească. Primii săi ani ca monah i-a petrecut în Sfântul Munte, pe lângă Mănăstirea Vatopedi, în asceză şi post aspru, priveghere şi rugăciune neîntreruptă. În rugăciune repeta neîncetat «luminează-mă pe mine cel întunecat». Odată l-a văzut pe Sfântul Ioan Teologul care i-a spus că a fost trimis de Maica Domnului şi că ei doi, adică Maica Domnului şi Ioan Teologul, îl vor avea mereu în grijă. Sfântul Grigorie a rămas trei ani în ascultarea lui Gheron Nicodim şi a învăţat multe de la acesta[5].

Sfântul Grigorie Palama. Frescă contemporană, România

În anul 1320, după cuvioasa adormire a Βătrânului său, a plecat la Mănăstirea Marea Lavră, unde a rămas vreme de trei ani. Faima sa îl însoţea pretutindeni şi părinţii l-au primit călduros. A primit ascultarea de a sluji la trapeză şi în biserică. Cu toţii au fost uimiţi de înfrânarea, asceza la care se supunea precum şi de privegherea sa nemăsurată. Dorinţa de a petrece neîncetat în sfânta isihie l-a determinat să plece şi de la Marea Lavră[6].

Părinţii lavrioţi au regretat mult plecarea sa. Monahii de la schitul Glóssia, astăzi Prováta, către care s-a îndreptat sfântul, l-au primit cu bucurie, scrie Sfântul Nicodim Aghioritul. Sfântul Grigorie l-a întâlnit aici pe Cuviosul Grigorie Bizantinul[7], care era exarh şi proestos, «mare şi vestit în acea vreme pentru sporirea sa în isihie, trezvie şi contemplare». De la el a învăţat Sfântul Grigorie multe despre tainele energiei noetice şi a contemplării lui Dumnezeu fără margini şi s-a învrednicit de multe harisme, precum străpungerea neîncetată a inimii şi darul lacrimilor din inimă[8]. După ce a petrecut doi ani la schitul Glóssia a fost nevoit să plece şi de aici în urma unei invazii a piraţilor turci şi să se strămute în Tesalonic împreună cu doisprezece dintre ucenicii săi[9]. După o tradiţie Sfântul Grigorie Palama a primit marea şi îngereasca schimă la Chilia Maicii Domnului Kraniás[10], de la Bătrânul său, Cuviosul Nichifor Isihastul Italianul[11], care se găsea la o mare înălţime a contemplării neptice.

În Tesalonic nu a lăsat nicidecum asceza, nici el, nici însoţitorii săi. Nu făcea nimic fără rugăciune şi fără înştiinţare dumnezeiască. Aşa a primit şi vrednicia preoţiei. După ce a fost hirotonit, s-a strămutat la un schit în Veria[12] unde a rămas pentru cinci ani (1326-1331), continuându-și viețuirea ascetică. Acolo, vreme de cinci zile rămânea zăvorât, în tăcere, şi numai sâmbăta şi duminica ieşea din chilia sa, ca să slujească şi să înveţe pe fraţi. Rugăciunea şi trezvia continuă îl duseseră la schimbarea cea bună şi devenise în întregime lumină şi exemplu luminos pentru ceilalţi. La moartea mamei sale, monahia Kállisti, a mers în Constantinopol, le-a luat pe cele două surori ale sale, le-a aşezat într-o sihăstrie de maici şi le-a învăţat despre rigurozitatea vieţii monahale. După puţină vreme, virtuoasa sa soră, Epíharis, cea împodobită cu harisma înainte vederii, a adormit în Domnul. Din pricina invaziilor piraţilor în zonă, Sfântul Grigorie a fost obligat să plece din nou. S-a întors, deci, în Sfântul său Munte, pe care-l iubea cu deosebire[13].

A sosit la Marea Lavră şi, în ciuda râvnei pe care au arătat-o părinţii în a-l convinge să rămână, nu a dorit să locuiască între zidurile mănăstirii, ci s-a retras la Chilia Sfântului Sava. Şi-a continuat şi aici programul ascetic. În timpul săptămânii rămânea închis, în tăcere şi rugăciune continuă şi numai sâmbăta şi duminica venea la Mănăstire, la Lavra, care nu era departe de chilia sa, pentru a sluji. Viaţa sa cea îndumnezeită era plină de arătări şi vederi sfinte, care se petreceau atât în timpul Liturghiei, atunci când el slujea la Marea Lavră, cât şi în timpul privegherilor la chilie, unde i s-a arătat însăşi Maica Domnului. Vedea continuu lumina necreată, încât, „era îmbrăcat în întregime şi din belşug în lumina sfântă”, după cum scrie biograful său. Darul teologiei l-a primit în mod minunat de sus, în urma unei minunate arătări dumnezeieşti, în urma căreia a început să scrie, inspirit fiind de Duhul Sfânt, admirabilele sale cuvinte dogmatice[14].

În anul 1335 a fost ales egumen al sfintei Mănăstiri Esfigménu, unde a rămas vreme de trei ani. Din pricina scandalurilor, a renunţat la stăreţie şi s-a întors la dorita sa isihie. În zilele sale în Mănăstirea Esfigmenu vieţuiau două sute de părinţi, care au fost martorii minunilor Sfântului Grigorie[15].

Continuându-şi tainica sa vieţuire ascetică la Sihăstria lavriotă a Sfântului Sava, la Sărbătoarea Cincizecimii în anul 1337 a citit public tratatele monahului calabrez Varlaam[16], care conţineau poziţii teologice greşite cu privire la purcederea Sfântului Duh şi de la Fiul. Varlaam îi învinuia şi-i învrăjbea pe isihaştii din Constantinopol şi Tesalonic, numindu-i înşelaţi şi contemplatori. Cel care va deveni mai apoi Patriarh al Constantinopolului, Sfântul Isidor Vouchirás[17], trimite la sihăstria Sfântului Grigorie greşelile şi abaterile de la dogmă ale lui Varlaam, prevăzând că noua erezie va zgudui Biserica. Sfântul Grigorie a părăsit Sfântul Munte cel preaiubit mergând la Tesalonic, unde a continuat să studieze scrierile varlaamite şi a încercat să arate nesmeritului lor autor faptul că greşeşte. Acesta cu multă ipocrizie a evitat acest control drept şi corect. Iubitorul de pace Grigorie şi-a continuat lupta cea bună scriind însemnata sa operă Pentru cei care lucrează isihia cea sfântă, căreia Varlaam a răspuns cu opera sa anti-isihastă Împotriva Masalienilor. Sfinţii Grigorie şi Isídor au colaborat pentru editarea celebrului Tom Aghioritic (1340), de a cărui elaborare s-a ocupat dumnezeiescul Grigorie şi pe care l-au semnat cei mai însemnaţi dintre aghioriţi, condamnând varlaamismul. La Tesalonic a adormit cuvioasa sa soră, Theodóti. Sfântul, chemat fiind de Sinod, a mers la Constantinopol pentru înfruntarea îndrăzneţului Varlaam[18].

Tezele exprimate de Sfântul Grigorie au fost cercetate şi validate de Sinodul de la Constantinopol din iunie 1341. Varlaam a fost obligat să se întoarcă în Vest. Luptele interne care a urmat a provocat multă tulburare în Biserică. Opera lui Varlaam a fost continuată de Grigorie Akíndynos, care era protejat de patriarhul Ioan Kalékas. În încercarea sa de a împăca pe cei învrăjbiţi a avut tot felul de încercări fiind izgonit şi încarcerat în anul 1344. Ascensiunea la tron împăratului Ioan Cantacuzino şi alegerea ca patriarh a lui Isídor Vouhirás au creat condiţii favorabile pentru reabilitarea Sfântului Grigorie. La Sinodul din 1347 s-a făcut dreptate iar sfântul a fost ales arhiepiscop al Tesalonicului. Din pricina tulburărilor de natură politică ce zguduiau încă oraşul, şi-a luat în mod oficial în primire tronul abia în 1350[19].

Înainte de întronizarea sa ca arhiepiscop al Tesalonicului, a mers din nou în Sfântul Munte şi apoi în Límnos, care nu avea păstor în acea vreme, şi şi-a asumat responsabilităţi excepţionale. Intrarea împăratului Ioan Cantacuzino în Tesalonic a făcut posibilă întronizarea şi stabilirea în acest oraş a Sfântului Grigorie, iar poporul credincios l-a primit cu multă cinste, ca pe un purtător al Duhului Sfânt şi un făcător de pace. Omiliile sale au determinat pe adversarii săi să se pocăiască. A însufleţit şi a întărit prin sinaxe clerul din Tesalonic. A slujit continuu şi a predicat întotdeauna ireproşabil. Omiliile sale care s-au păstrat sunt pedagogice şi ziditoare de suflet, pricină de pocăinţă, de respingere a păcatului, învăţătură pentru o viaţă virtuoasă. S-au păstrat, de asemenea, referiri la minunile săvârşite de sfânt în această perioadă. Slujirea sa ca arhiereu a fost destul de zbuciumată, pentru că tulburările pricinuite de învăţăturile heterodoxe nu i-au îngăduit să se dedice întru totul activităţii de păstorire a turmei ce-i fusese încredinţată[20].

Mergând la Constantinopol pentru a reconcilia pe cei doi împăraţi, Matei Cantacuzino şi Ioan V Paleologul, în martie 1354, a fost prins şi luat prizonier de turci, la Callípoli. A fost dus, apoi, la Prusa şi Níkaia. Multînţeleptul Grigorie a profitat de ocazie pentru a purta discuţii teologice extrem de interesante cu turcii. În primăvara anului 1355, în urma plătirii preţului de răscumpărare, a fost eliberat putând astfel să-şi continue drumul spre Constantinopol. Aici şi-a continuat lupta împotriva tendinţelor eretice, de această dată reprezentate de Nichifor Grigorás[21].

Cuvintele Împotriva lui Grigorás sunt ultimele sale opere scrise. Întorcându-se în Tesalonic şi-a continuat opera de păstorire pe care a desăvârşit-o prin săvârşirea multor minuni. Ultimele sale cuvinte, pe care le repeta continuu erau: „cele cereşti la cele cereşti”. A adormit în Domnul în toamna anului 1359[22].

Sfântul Grigorie Palama. Icoană bizantină, 1370-1380

Amintirea sa se cinsteşte în fiecare an pe 13 noiembrie, după Sfântul Ioan Gură de Aur. Din această pricină este numit şi noul Gură de Aur. În acest fel este pomenit în paraclisul Sfinţilor Doctori fără de arginţi al Sfintei Mănăstiri Vatopedi şi în biserica Celor Trei Sfinţi din Kastoria. În anul 1368, în timpul păstoririi Sfântului Patriarh al Constantinopolului, Filótheos Kókkinos, prietenul, extraordinarul autor de scrieri encomiastice şi de vieţi de sfinţi, a fost consacrată drept zi de pomenire a Sfântului Grigorie Palama cea de-a doua Dumnică a Postului Mare. A doua Dumnică a Postului Mare a devenit, astfel, un fel de prelungire a primei Duminici, a Ortodoxiei, şi aceata din pricină că sfântul a fost considerat susţinător şi adevărat apărător al ortodoxiei. Pomenirea sa se face şi pe data de 14 noiembrie[23].

Foarte curând după adormirea sa a început să fie cinstit în Tesalonic[24], Kastoriá, Véria[25] şi în Sfântul Munte[26]. Acesta este, probabil, motivul pentru care s-au păstrat foarte multe picturi murale şi icoane portabile reprezentând pe Sfântul Grigorie.

Primul său biograf, pe a cărui scriere s-au bazat şi mulţi ditre biografii de mai târziu, a fost, după cum am mai menţionat, Sfântul Filótheos Kókkinos, care este şi primul său imnograf[27]. Patriarhul Nil[28] a scris un encomion în cinstea sfântului, iar canoane au compus Sfântul Marcu Evghenicul şi Gennádios Sholários[29]. O nouă slujbă completă a compus monahul Gherásimos Mikraghiannanítis[30]. De asemenea, există o bogată bibliografie legată de multcinstitul sfânt, bazată pe valoroasele sale opere[31].

Cinstitele sale moaşte pline de har sunt păstrate spre cinstire şi închinare în biserica mitropolitană din Tesalonic, oraş în care a vieţuit şi Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir.