Sfântul Maslu

1. Fraţi creştini, azi vă voi vorbi despre o altă Taină a Bisericii noastre, şi anume despre Sfântul Maslu. Aceasta este o Sfântă Taină despre care în Noul Testament citim că era săvârşită de Sfinţii Apostoli. Iacov, Ruda Domnului, porunceşte ca în cazul în care un om este bolnav să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el şi să îl ungă apoi cu ulei în numele Domnului. Tot el consideră că această rugăciune care se face pentru cel bolnav este foarte puternică, aşa încât poate să vindece pe bolnav şi îi iartă păcatele. O numeşte ”rugăciunea credinţei”. ”Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacov 5: 15). Aici este vorba într-adevăr despre Taina Sfântului Maslu.

2. Dar de ce rugăciunea de la această Taină este numită de Iacov, Ruda Domnului, ”rugăciunea credinţei”? Unii au spus că Iacov a numit-o astfel, pentru că rugăciunea trebuie săvârşită cu credinţă pentru a face minuni şi bolnavul să se facă bine şi să îi fie iertate păcatele. Nu, creştinii mei, nu este aceasta tâlcuirea corectă. Pentru că se poate ruga un om într-adevăr cu tărie şi totuşi, din motive pe care Dumnezeu le cunoaşte, să nu îi fie ascultată rugăciunea. Alta este adevărata tâlcuire a expresiei ”rugăciunea credinţei” cu privire la Taina Sfântului Maslu. ”Biserica” mai este numită şi ”credinţă”. Să ne amintim şi de altă expresie pe care o ascultăm de Paști: ”Desfătaţi-vă toţi de ospăţul credinţei”. Acest cuvânt înseamnă să mergem cu toţii la masa pe care ne-o oferă Biserica noastră de Paști, adică la Dumnezeiasca Împărtăşanie. ”Ospăţul credinţei” este ospăţul Bisericii, este Hrana pe care Biserica o oferă fiilor ei, şi anume Dumnezeiasca Împărtăşanie. Astfel, şi expresia pe care o auzim la Maslu, ”rugăciunea credinţei”, înseamnă ”rugăciunea Bisericii”. Ascultaţi acum, creştinii mei, un adevăr pe care vi-l voi spune: când se roagă un sfânt singur, neîndoielnic, rugăciunea lui este auzită, dar poate şi să nu fie auzită. Astfel, citim despre Apostolul Pavel că era ”chinuit”, după cum spune, de o boală gravă. Pentru această boală L-a rugat de trei ori pe Domnul şi totuşi nu a fost ascultată rugăciunea lui (2 Cor. 12, 7 şi urm.). Domnul i-a răspuns ”îţi ajunge harul Meu”! Adică, ca şi cum i-ar fi spus: ”Îţi ajunge, Apostole al Meu, că stau alături de tine, că îţi dăruiesc Harul Meu, ca să înduri boala, dar nu-Mi cere şi eliberarea din ea!”. Aşadar, şi rugăciunea Sfântului, atunci când se roagă de unul singur, poate să nu fie ascultată. Când însă se roagă Biserica prin Tainele ei, neîndoielnic rugăciunea este ascultată. Rugăciunea preoţilor la Taina Sfântului Maslu, ca de altfel la toate Tainele, este rugăciune a Bisericii. Şi rugăciunea aceasta a întregii Biserici, o repet, neîndoielnic este ascultată, chiar dacă Taina ar fi săvârşită de un popă păcătos. De aceea şi spune aici Iacov, Ruda Domnului, cu convingere, vorbind despre Taina Sfântului Maslu că ”rugăciunea credinţei”, rugăciunea Bisericii adică, va ajuta bolnavul şi îi va ierta păcatele.

3. Dar cum de spune Iacov, Ruda Domnului, că vor fi iertate păcatele celui bolnav prin Taina Sfântului Maslu? Pentru că noi ştim că păcatele se iartă prin Taina Spovedaniei. Acest lucru, creştinii mei, se explică prin faptul că atunci când se făcea Maslu, mai întâi creştinii se spovedeau, de aceea şi multe rugăciune ale Sfântului Maslu vorbesc despre lăsarea păcatelor. Astăzi nu se mai face asta, dar unii preoţi evlavioşi încă mai practică această tradiţie şi spovedesc înainte şi după Maslu pe creştinul pentru care se săvârşeşte această Taină.

4. Aşadar, despre Taina Sfântului Maslu citim în Noul Testament, dar nu doar în Epistola lui Iacov, pe care v-am pomenit-o, ci şi în Sfintele Evanghelii: la Marcu citim că Sfinţii Apostoli ”ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau” (Marcu 6, 13). Despre această Taină Sfântă avem, de asemenea, mărturii şi de la Sfinţii Părinţi şi scriitori bisericeşti. Cu deosebire vorbesc limpede despre Taina Sfântului Maslu Sfântul Vasilie cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur şi Sfântul Chiril al Alexandriei. Sfântul Ioan Gură de Aur a întocmit chiar si rugăciuni pentru vindecarea celor bolnavi şi rugăciunile acestea au intrat în slujba Maslului. Pentru aceasta, creştinii mei, de vreme ce Sfântul Maslu este o Sfântă Taină a Bisericii noastre, consfinţită încă din anii Sfinţilor Apostoli, să îi chemaţi pe preoţii voştri acasă, ca să v-o săvârşească. Nu este doar pentru cei bolnavi Taina aceasta, ci şi pentru cei sănătoşi, este pentru noi toţi. Oricând, în orice zi sau ceas, preotul poate săvârşi Sfântul Maslu. Dar, pentru că Taina aceasta este strâns legată de Spovedanie, o săvârşim mai ales în perioadele de post ale Bisericii noastre, pentru că poporul, mai ales atunci, se pregăteşte pentru Dumnezeiasca Împărtăşanie. Catolicii – aşa cum în toate lucrurile există ”falsori” şi eretici – se află în greşeală şi în ce priveşte Taina Sfântului Maslu. Pentru că îl săvârşesc doar pe patul de moarte al bolnavilor. Cât sunt de bucuros că sunt ortodox şi că pot să îl chem pe părintele în orice zi şi în orice ceas vreau, să îmi facă un Maslu şi să însemneze în semnul crucii mădularele trupului meu cu uleiul cel sfinţit!

5. Cândva, creştinii mei, am mers la o grădiniţă şi am făcut acolo un Maslu pentru copii. Apoi i-am însemnat pe fiecare cu semnul crucii pe frunte, pe buze, pe obraji şi pe mânuţe, aşa cum trebuie să se şi facă. Un micuţ atunci l-a întrebat pe altul de lângă el: ”De ce părintele ne unge în semnul crucii peste gură?”. Şi celălalt i-a răspuns: ”Ca să nu mai vorbim urât!”. Exact asta e, creştinii mei! De la cel mic afli adevărul! De vreme ce mădularele trupului nostru sunt unse şi mirunse, nu trebuie să le mai întinăm şi să le folosim ca instrumente ale păcatului; să spunem, adică, vorbe urâte cu buzele noastre, să batjocorim cu mâinile noastre care au fost însemnate cu uleiul cel sfânt şi să păcătuim cu trupul nostru, care a fost scufundat în Sfânta Colimvitră.