Cuvânt din Sfântul Munte – la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, cu Părintele Teofil

Arhimandritul Efrem: Hristos a înviat, Părinte! Ce faceţi, sunteţi bine? Nouă ne place curajul şi vioiciunea Sfinţiei Voastre!

Arhimandritul Teofil: Adevărat a înviat! Bine, mă bucur că vă place ceva, că nu le plac la toţi toate.

Arhim. Efrem: Nu veniţi pe la Sfântul Munte?

Arhim. Teofil: Cred că nu. Eu am aicea totul, şi Sfântul Munte, şi Ierusalimul, şi Sinaiul, tot. Cunosc însă cuvinte de la Sfântul Munte. Cineva mi-a scris un cuvânt extraordinar de frumos: „Inima mea are doar intrări, ieşiri nu are. Cine a intrat acolo nu mai poate ieşi.” Aşa mult îmi place! Mai cu­nosc şi alte cuvinte de la Sfântul Munte. De exemplu, primul cuvânt pe care l-am auzit eu de la Sfântul Munte l-a adus un părinte de aici de la mănăstire, care a fost în 1939 acolo, la un părinte român, la chilia Sfântul Ipatie. Şi când a trebuit să meargă la Teologie la Atena, părintele i-a spus aşa: „Să te ţii de pravilă, că dacă nu, te îndrăceşti!” Am zis că dacă părintele Serafim numai pentru asta s-ar fi dus la Sfântul Munte, nu s-a dus degeaba. După aceea am mai auzit un cuvânt de la Sfântul Munte, mi l-au adus de acolo nişte francezi: „La Dumnezeu să te gândeşti ca la Dumnezeu, nu ca la om şi să-L respiri pe Dumnezeu în toată clipa.” Deci aşa să fie de deasă pomenirea lui Dumnezeu, cu evlavie, ca şi când L-ai respira. Părintele Dometie Trihenea de la Sfântul Ipatie…

Arhim. Efrem: A fost un Părinte înduhovnicit!

Arhim. Teofil: Da! El ne-a spus că: „E mai bun peştele decât cartofii, dar pierzi prea multă vreme de pravilă pentru pescuit.” Aşa mult mi-a plăcut! Toate cuvintele astea mi-au plăcut şi doresc să am mai multe cuvinte de la Sfântul Munte. Dar nu mă duc pentru asta la Sfântul Munte, pentru că, neştiind greceşte, nu mă pot înţelege, nu pot să adun cuvinte. După aceea, aş vrea să vă spun că ştiu că la Sfântul Munte n-au căzut oamenii din cer—spunea tot Părintele Dometie—ci sunt oameni de pe pământ, cu gândul spre cer. Şi mai am ceva de la Sfântul Munte: clopote înregistrate pe casetă. Asta-i tot.

Arhim. Efrem: Despre „Bunicul” nostru, Iosif Isihastul, aţi auzit?

Arhim. Teofil: Da, am auzit.

Arhim. Efrem: A fost un mare isihast! Iar Părintele nos­tru duhovnicesc este ucenicul lui.

Arhim. Teofil: Bine, mă bucur! În toate locurile sunt şi avantaje şi dezavantaje.

Arhim. Efrem: De vreme ce suntem în lumea aceasta… Dacă a avut diavolul şi pe unul dintre cei doisprezece Apostoli…

Arhim. Teofil: Numai că bine că n-a avut mai mulţi! Cred că acuma ar avea mai mulţi, pe vremea noastră! Mă bucur că ne-am întâlnit. Şi poate că ne mai întâlnim şi pe mai departe, de la depărtare…

Arhim. Efrem: Are Dumnezeu grijă. Vă dăruim un CD cu cântările din Sâmbăta Mare şi tămâie bună.

Arhim. Teofil: Mulţumesc foarte mult! Eu ce să vă ofer?

Arhim. Efrem: Ne-aţi dat cuvânt!

Arhim. Teofil: Vă mulţumesc foarte mult!… Şi să vă rugaţi pentru mine.

Arhim. Efrem: Şi Sfinţia Voastră pentru noi.

Arhim. Teofil: Aici la mănăstire, în 1971, au fost doi ger­mani. Ei au aflat că un părinte de aici a lucrat în Germania la o instituţie bisericească de ajutorare a epilepticilor; şi ne-au spus că la intrare în Betel este scris aşa: „Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân şi binecuvântare celor ce pleacă.” Aşadar, binecuvântare celor ce pleacă!

Arhim. Efrem: Mulţumim mult! Rugaţi-vă şi pentru noi! Maica Domnului cu Sfinţia Voastră! Răbdare bună!

Arhim. Teofil: Să fie cu noi cu toţi! Răbdare am dacă am smerenie…..

Arhim. Efrem: Părintele este un voinic!

Arhim. Teofil: Sunt un prăpădit! Aici la noi la mănăstire era un părinte, acela care a adus cuvântul de la Sfântul Munte: „Să te ţii de pravilă, că dacă nu, te îndrăceşti!”, şi noi ziceam către el: „Părinte, noi vă ţinem pe Sfinţia Voastră ca pe un sfânt!” Şi el zicea: „Mă, te bat!” „Da, da, Părinte, vă ţinem ca pe un sfânt!” „Mă, vrei să te bat?” „Da’, ce sunteţi Părinte?” „Un amărât de păcătos!” Şi ziceam: „Da’, ce păcate aţi făcut?” Şi atunci nu mai ştia ce să spună, că nu făcuse nici un păcat.

Arhim. Efrem: Spovediţi mult în fiecare zi?

Arhim. Teofil: Spovedesc de câte ori este necesar.

Arhim. Efrem: Sunteţi duhovnicul obştei?

Arhim. Teofil: Sunt, dar nu se spovedesc toţi la mine. Sunt duhovnic mare pentru cei ce mă ascultă, sunt duhovnic mic pentru cei ce nu mă ascultă şi sunt de nimic pentru cei ce mă ocolesc.

Arhim. Efrem: Nu cumva le este frică?

Arhim. Teofil: Păi, poate. Şi eu mă tem de ei.

Arhim. Efrem: Poate că îi certaţi.

Arhim. Teofil: Nu-i cert. Eu vreau să fiu bun cu toţi, numai că nu-s toţi buni cu mine. Dacă nu mă ascultă, sigur că îi spun.

Arhim. Efrem: Gheronda, rugaţi-vă pentru noi.

Arhim. Teofil: Unii pentru alţii. V-am spus că inima mea nu are decât intrări! Vedeţi, vedeţi că am o legătură cu Sfântul Munte?

Arhim. Efrem: Cum să nu, în inimă sunteţi aghiorit!

Arhim. Teofil: Da. Bine că sunt şi inimi aghiorite care nu-s la Sfântul Munte, pentru că presupun că sunt şi unii fără inimă aghiorită la Sfântul Munte.

Arhim. Efrem: Desigur. De multe ori, cei de afară au inimi aghiorite mai mari!… Hristos a Înviat!!

Arhim. Teofil: Adevărat a Înviat!…