Cuviosul Gheorghe de la Cernica (+1806)

Sfântul Gheorghe de la Cernica. Icoană portabilă contemporană (c) Andrei Vlădăreanu

Cuviosul Gheorghe s-a născut în anul 1730 la Siliştea Sibiului, în Transilvania. De tânăr a dorit să-şi afierosească viaţa lui Hristos. Prigoanele uniaţilor împotriva ortodocşilor l-au forţat să treacă Carpaţii şi să se stabilească în Muntenia, iar la Bucureşti a întâlnit un episcop grec, pe care l-a urmat la Constantinopol.

A rămas împreună cu acesta, în ascultare, vreme de trei ani. Dorind episcopul acesta în vârstă să se liniştească, s-a mutat la Sfânta Mănăstire Vatopedi, iar Gheorghe l-a urmat. Episcopul l-a tuns monah şi l-a hirotonit diacon. La scurtă vreme, episcopul a adormit în Domnul în mănăstire.

Căutându-şi un nou îndrumător duhovnicesc, ierodiaconul Gheorghe s-a îndreptat către Schitul Profetului Ilie, unde vieţuia Cuviosul Paisie Velicikovski. În 1752,  ierodiaconul Gheorghe a primit schima mare de la Stareţul Paisie, iar după doi ani a fost hirotonit preot.

În 1763, urmându-l pe stareţul Paisie, Gheorghe merge în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, împreună cu alţi şaizeci şi patru de monahi. A rămas acolo vreme de doisprezece ani ca duhovnic a 350 monahi. S-a stabilit apoi în Mănăstirea Secu, unde vieţuiau 200 de monahi. Dorind să se întoarcă în Sfântul Munte, a fost silit să rămână, deoarece mitropolitul Ungrovlahiei nu i-a dat voie să plece.

În urma unei înştiinţări dumnezeieşti, a fost ales egumen al Mănăstirii Cernica şi apoi şi al Mănăstirii Căldăruşani.

Ca îndrumător al acestor două mănăstiri, care în acea vreme aveau o mare putere de iradiere duhovnicească, a dobândit nenumăraţi următori întru cele ale ascezei, pe care îi conducea după tipicul aghiorit. În 1785, pe când era grav bolnav, a compus celebrul său tipic, care se păstrează şi astăzi. E considerat un mare părinte al Bisericii, iar activitatea sa a adus o contribuţie importantă la renaşterea monahismului românesc.

Cuviosul Gheorghe a mers la Mănăstirea Cernica, care în acea vreme era pustie şi săracă, împreună cu doi dintre ucenicii săi. Cu timpul, numărul monahilor a ajuns la 130, chinovia devenind, în scurtă vreme, foarte cunoscută. Cuviosul se distingea prin asceza sa, prin „învăţăturile sale mai dulci decât mierea” şi prin minunile pe care le făcea încă din timpul vieţii, având harul înainte vederii şi al străvederii. Prin rugăciune şi prin puterea exemplului său a reînsufleţit viaţa monahicească din sudul României, dându-i o nouă dimensiune, după modelul aghiorit. Până la venirea cuviosului, viaţa chinovială aproape se stinsese în România. Era iubit de toţi pentru dragostea şi simplitatea sa şi mai ales pentru cuvintele sale dulci, care puteau stoarce lacrimi de pocăinţă şi zdrobire chiar şi din cele mai împietrite inimi.

Preafericitul Teoctist, Patriarhul României, sărutând cinstitele moaşte ale Sfântului Gheorghe (c) Andrei Vlădăreanu

Prima prăznuire a Sfântului Gheorghe, 21 mai 2006, în biserica Mănăstirii Cernica (c) Andrei Vlădăreanu

Apropiindu-se sfârşitul său, pe care-l cunoscuse dinainte, a adunat toată obştea iertându-i pe toţi şi cerând de la toţi iertare, spunându-le cuvinte de folos: „Copiii mei, câtă vreme am trăit alături de voi, nu am avut altă grijă decât să vă apăr de toate felurile de răni, ca pe nişte prunci, înfăşurându-vă în înstrăinare. Şi v-am trezit ca să căutaţi întotdeauna desăvârşirea duhovnicească”. A adormit în Domnul după o boală grea, la Mănăstirea Cernica, Duminică, 3 decembrie 1806.

Procesiune cu sfintele moaște ale Cuviosului Gheorghe. Mănăstirea Cernica (c) Andrei Vlădăreanu

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din 20. 11. 2005 a rânduit numele cuviosului Gheorghe în calendar, recunoscându-i oficial sfinţenia. Prima sărbătorire a pomenirii sale a avut loc pe data de 2 decembrie 2005, la Mănăstirea Cernica, pe care cuviosul o rezidise din temelii pe o mică insulă în apropierea Bucureştiului, unde se odihnesc cinstitele sale moaşte cele pline de har.

Foto (c) Andrei Vlădăreanu

La eveniment a luat parte Preafericitul Patriarh al României Teoctist, precum şi mulţi arhierei şi mulţime de popor.

Pomenirea Cuviosului Gheorghe se face pe 3 decembrie în Biserica Ortodoxă Română, dar nu este cunoscută în Sfântul Munte, iar numele său nu apare în sinaxarele greceşti[1].

Sursa: Monahul Moise Aghioritul, Vatopedinó Synaxári, Ierá Megísti Moní Vatopaidíou 2007.