Cuviosul Simon, ctitorul Μănăstirii Simonopetra

Cuviosul Simon Izvorâtorul de Mir (†1257) este ctitorul mănăstirii Simonos Petras care, din punct de vedere arhitectonic, este cea mai ingenioasă dintre mănăstirile aghiorite. Cuviosul Simon s-a nevoit peste fire în viaţa lui pământească, este mare făcător de minuni şi izvorâtor de mir.

S-a pus în ascultarea unui Stareţ aspru pe care atât de mult îl iubea, încât în timpul când acesta dormea îi îmbrăţişa picioarele, iar, în lipsa lui, săruta locul unde dormea acela. Credea că fără el nu va putea să se urce la cer. Supunerea lui i-a dăruit smerenia cea care înalţă, iar smerenia, discernământul. Cu binecuvântarea Stareţului său s-a sălăşluit într-o peşteră, care se păstrează până astăzi, undeva aproape de mănăstirea lui, ca să se predea în întregime rugăciunii, fără a-i fi frică de desele atacuri ale demonilor. Vizitele oamenilor îl supărau şi se pregătea să plece într-un loc mai pustnicesc, când, odată, în vreme ce se ruga, a auzit un glas din cer: ”Simone, prietene credincios al Meu şi închinător al Fiului meu, nu pleca de aici, pentru că în lumină mare te-am îndumnezeit, şi vreau să slăvesc locul acesta prin numele tău”. Sfântul, crezându-se nevrednic de o asemenea vedenie, a socotit acel glas ca fiind o uneltire a celui viclean. Mai apoi, în noaptea Crăciunului, rugându-se, a văzut o stea pogorându-se din cer şi aşezându-se pe piatra pe care ulterior s-a construit mănăstirea, şi a auzit glasul Născătoarei de Dumnezeu spunându-i: ”O, Simone, aici trebuie să îţi întemeiezi chinovia ta şi să mântuieşti suflete. Şi fii cu mare luare aminte: nu fi necredincios cum ai fost mai înainte, pentru că eu vreau să îţi fiu ajutătoare!”.

În chip minunat, Cuviosul a înaintat în construirea mănăstirii. Biserica a închinat-o Naşterii după Trup a Domnului şi mănăstirea s-a numit Noul Betleem. Cu vieţuire bine plăcută lui Dumnezeu şi-a încheiat viaţa la o vârstă înaintată, pe 28 decembrie 1257. Printre ultimele cuvinte pe care le-a spus ucenicilor săi, cu puţin înainte de sfârşitul său, au fost şi următoarele: ”Doresc să vă vizitez totdeauna şi să vă păzesc de orice ispită văzută şi nevăzută… să fiţi paşnici, iubitori de străini, să săvârşiţi sărbătorile în chip duhovnicesc… şi să aveţi evlavie faţă de egumenul vostru, cu toată tăria. Dacă păziţi acestea şi după moartea mea, aşa cum şi în viaţă fiind eu le-aţi păzit, voi fi cu voi totdeauna în chip duhovnicesc …”. S-a numit Izvorâtorul de Mir, pentru că ”toţi au văzut mir revărsându-se din mormântul lui”. Din păcate şi moaştele lui cele izvorâtoare de har şi mormântul lui au rămas până astăzi ascunse şi necunoscute. Prinţul sârb Ioannis Ungles (†1371), în urma vindecării minunate a fiului său prin mijlocirile Cuviosului, a preschimbat micul schit al Cuviosului într-o mănăstire măreaţă, pe care a îmbogăţit-o cu daruri scumpe şi cu danii.

Sfântul Simon și Sfânta Maria Magdalena

Cuviosul Isaia a scris viaţa lui, pe care Cuviosul Nichifor cel din Híos a transcris-o. Monahii Teofil şi Rafail au compus canoane, Sfântul Nicodim Aghioritul acatistul şi cuvânt de laudă, fericitul arhimandrit Ieronim Simonopetritul a scris un canon pe opt glasuri şi i-a editat slujba.

Slujba i se săvârşeşte praznical la mănăstirea lui pe 28 decembrie a fiecărui an.

Sursa: Monahul Moise Aghioritul, Sfinţi din Sfântul Munte, ed. Μυγδονία, Thessalonic, 2007