Cuvânt din Sfântul Munte – la Mănăstirea Pasărea, de vorbă cu Părintele Macarie Duhovnicul
18 December 2012
Arhimandritul Efrem: Hristos a înviat!
Părintele Macarie: Adevărat a înviat! Bine aţi venit, luaţi loc. Aţi venit tocmai de la Sfântul Munte, de la liman, de la linişte. Noi suntem în vâltoare…
Arhim. Efrem: Liniştea este în inima omului.
Pr. Macarie: Da, dar contează şi locul. Mai ales că acolo este Grădina Maicii Domnului.
Arhim. Efrem: Sfântul Grigorie Palama a fost un mare isihast. Însă a avut o viaţă tare neliniştită, tulburată.
Pr. Macarie: Şi a ajuns la cea mai înaltă rugăciune. Ne‑a apărat împotriva Apusului.
Arhim. Efrem: Aţi fost la Sfântul Munte?
Pr. Macarie: N-am fost.
Arhim. Efrem: Să veniţi!
Pr. Macarie: Nu ştiu, mi se pare că e târziu acum. Eu am vrut cândva, mi-am făcut toate actele să plec şi nu s-a putut pentru că nu mi-a dat voie. Da. Ce să facem…
Arhim. Efrem: Părinte Macarie, câţi ani aveţi?
Pr. Macarie: Şaptezeci şi şase de ani. Cum vrea Pronia de sus. Nu prea mă gândeam să ajung vârsta aceasta.
Arhim. Efrem: Şi locuiţi permanent aici?
Pr. Macarie: Da. Am douăzeci şi şapte de ani aici.
Arhim. Efrem: Sunteţi şi preot slujitor?
Pr. Macarie: Suntem doi preoţi şi facem cu rândul, cu săptămâna.
Maicile: Din ’90 până în ’95 a slujit aproape cinci ani singur, în fiecare zi.
Pr. Macarie: Nu aveam preot şi slujeam. Dar m-a ajutat şi Dumnezeu. Ce poate omul dacă nu are ajutor de sus? Asta este.
Arhim. Efrem: Maică Stareţă, v-am adus o icoană, Maica Domnului „Mângâietoarea”.
Maica Stareţă: Cât este de frumoasă! Ce mare bucurie! Maica Domnului să ne fie ocrotitoare şi sprijinitoare pentru mântuirea sufletelor noastre. Sărut mâna! Ce mare bucurie!
Un părinte dela Antim: Părinte Macarie, noi suntem de la Antim. Ce viaţă trebuie să ducem noi în lume, ca să fim în unitate şi în acelaşi duh cu părinţii de la Athos?
Pr. Macarie: Aveţi acolo model pe întemeietor, pe Sfântul Antim, care a întemeiat acea oază acolo. M-am bucurat şi mă bucur mereu de câte ori o văd şi-mi aduc aminte de mănăstirea aceasta, pentru că a rezistat în timpurile acelea mai grele, în vremea ateismului. A fost un stareţ mare, un stareţ sfânt. Şi a fost un mare dar dat de Dumnezeu nouă românilor, pentru că ne-a ajutat foarte mult. După cum ştim, el a murit martir. Şi a avut mănăstirea o lucrare foarte mare chiar în timpurile cele mai grele. Am cunoscut-o când eram începător, la 1950. Avea atunci personal bun şi se folosea şi de părinţii de la Teologie care erau acolo cazaţi şi ajutau mănăstirea la slujbă. Aşa dragoste aveau încât ne-au mişcat mult pe noi, care atunci eram începători. Am fost acolo cu ocazia examenului de seminar. Ne-a predicat acolo părintele exarh şi apoi am mers la Neamţ. Antim-ul pentru noi e scump şi dorim să fie tot la înălţime, aşa cum a fost întotdeauna. Şi ne rugăm să ajungă aşa cum a fost demult. La Vatopedi câţi monahi sunt?
Arhim. Efrem: Şaptezeci şi cinci.
Pr. Macarie: Personal bogat. Trebuie să fie foarte frumos! Mă gândesc ce rânduială aveţi acolo… Parcă aş trăi acolo, cu slujbe frumoase de noapte… Acolo părinţii se roagă mult noaptea. Şi trebuie să fie o armonie frumoasă… Le doresc ca Dumnezeu să crească personalul, să sporească duhovniceşte şi să ne ajute şi pe noi, cei din valuri de aici. Ducem şi noi viaţa noastră aşa după cum suntem chemaţi.
Arhim. Efrem: E nevoie de multă rugăciune. Să vă rugaţi pentru noi.
Pr. Macarie: Da, este nevoie. De fapt Sfinţii Părinţi de acolo erau cei care se ocupau cu rugăciunea şi îndrumau mereu numai la rugăciune.
Arhim Efrem: Noi avem pe „Bunicul” nostru, care a fost isihast, Gheron Iosif. Şi avem pe „Bătrânul” nostru, Iosif Vatopedinul, care se linişteşte lângă mănăstire. Prezenţa lui ajută foarte mult mănăstirea.
Pr. Macarie: Un om mare, virtuos, ajută foarte mult pe cei mai mici.
Arhim. Efrem: Oricum, trebuie ca şi mănăstirile din România să se întoarcă la Tradiţia cea veche. Să nu fie chinovii doar în acte, ci adevărate chinovii.
Pr. Macarie: Aşa ne luptăm şi noi, ne trebuie vreme şi posibilităţi materiale.
Arhim. Efrem: Încet-încet va veni ceasul acela…
Pr. Macarie: Aşa nădăjduim.
Arhim Efrem: Eu vă proorocesc că lucrurile vor merge bine! Deşi nu sunt prooroc.
Pr. Macarie: Da. Le aşteptăm… Când am intrat în monahism, la anul 1950, am zis c-am intrat în rai! Aşa era viaţa pe vremea aceea în mănăstire; mănăstire cu viaţă de obşte, foarte săracă, dar viaţa mergea de minune. Un stareţ bun şi un program bun. Dar lucrul acesta s-a pierdut. Acum îl dorim şi-l aşteptăm…
Arhim Efrem: S-a pierdut pentru păcatele noastre. Suntem acum sub canon…
Pr. Macarie: Aşa este.
Arhim Efrem: Astăzi, Gheronda, sunt mulţi tineri în România care Îl caută pe Dumnezeu.
Pr. Macarie: Da, şi ne bucură mult acest lucru. Tineretul nostru, care a fost oarecum dat pe o linie greşită cu credinţa, s-a întors bine şi aşteptăm multe de la el.
Arhim Efrem: Maica Domnului nu va lăsa lucrul neîmplinit.
Pr. Macarie: Da, Maica Domnului ne ajută foarte mult.
Arhim Efrem: Iar noi ne rugăm ca pe cei care sunteţi acum în vârstă, să vă mai ţină încă Dumnezeu aici, pentru că sunteţi temelie pentru reînnoirea Bisericii. Pentru că înnoirea vieţii Bisericii nu vine de la ierarhi, de la episcopi, ci de la Bătrânii duhovniceşti.
Pr. Macarie: Aşa este.
Arhim Efrem: Bătrânii sunt „nervii” vieţii duhovniceşti. Sfântul Pahomie spune că apostolii Bisericii sunt Bătrânii duhovniceşti. Vedeţi, Bătrânul nostru, „Bunicul” Gheron Iosif, care a adormit în anul 1959, a fost o mare putere şi lui i se datorează reînnoirea de astăzi a Sfântului Munte. Astăzi, şase mănăstiri de la Sfântul Munte se trag din această rădăcină. Un om pe care nu-l ştia nimeni, care nu se arăta nimănui. Aici mănăstirea aceasta este idioritmică? Şi la Vatopedi a fost, vreme de cinci sute de ani, viaţă idioritmică. A revenit la viaţa de obşte acum zece ani. Oricum, aşa cum este la mănăstirea dumneavoastră aici, să facă maicile la chilii ascultare la cea mai mare şi toate la maica stareţă, e un lucru bun.
Pr. Macarie: La noi mănăstirile au fost toate de obşte până când li s-au luat posibilităţile materiale, până la Alexandru Ioan Cuza. Până atunci toate au fost de obşte. Mănăstirile aveau posibilităţi mari: pe lângă faptul că hrăneau personalul, care era foarte mare, îngrijeau şi de cei de afară, de mireni. De atunci însă nu s-a mai putut, deşi s-au luptat monahii să revină rânduiala de obşte. Maicile făceau mereu rapoarte la Mitropolie, să le dea voie să fie de obşte. Mulţi ani nu le-au aprobat, şi când au văzut că nu se poate, le-a dat voie să fie de sine. Iar în timpul nostru au mai rămas de obşte unele mănăstiri de maici prin Oltenia, dar acolo au personal redus, nu au putut întreţine toate maicile. Monahismul feminin s-a păstrat mai bine în viaţa de sine, unde se ajutau una pe alta.
Părintele dela Antim: Părinte, povestiţi-ne despre unii părinţi duhovniceşti pe care i-aţi întâlnit atunci la început.
Pr. Macarie: Părinţi duhovniceşti am întâlnit în Moldova. Eu acolo am făcut seminarul trei ani de zile şi acolo am cunoscut părinţi duhovniceşti. Pe unii i-am uitat, pentru că au plecat cu toţii la Domnul. Părintele Cleopa, Părintele Paisie, Părintele Varsanufie, erau mulţi atunci. Au avut favoarea asta mare să aibă un stareţ bun, care i-a crescut astfel, pe Părintele Ioanichie Moroi. A fost un stareţ mare şi el i-a crescut pe toţi. Erau mănăstiri mari, şi Neamţu, şi Secu, însă aveau Părinţi mari, ascunşi, nu erau cunoscuţi. Erau sfinţi, dar se ascundeau, ştiau să păstreze bine taina aceasta a duhovniciei. În anul 1950, la Mănăstirea Secu, un coleg al meu de seminar a venit să-mi arate un părinte duhovnicesc de acolo, un Părinte Damian, care numai când l-am văzut mi‑am dat seama că este din rândul celor după Dumnezeu. Avea o nevoinţă foarte aspră: lucra şi toată ziua ajuna şi postea. Apoi au fost alţii pe care nu i-am prins la mănăstire, căci erau duhovnici la maici. Au fost mănăstiri cu personal foarte duhovnicesc. Mănăstirea Sihăstria a dat cei mai mari duhovnici.
Arhim Efrem: Despre Sihăstria aşa ştim şi noi şi aşa auzim în Grecia şi în Sfântul Munte. Este Sfântul Munte al României. Acum însă nu ştiu în ce stare se află.
Pr. Macarie: Nici noi nu mai ştim, că n-am mai fost acolo de mulţi ani… În ’60 am trecut la Căldăruşani. Acolo eram casierul mănăstirii. Acolo casierul îl înlocuia pe stareţ, aşa era acolo. Din cauza lipsei personalului eram şi contabil şi ghid al mănăstirii. Simţeam nevoia să ies de acolo. Toamna, prin noiembrie, de Sfântul Dumitru, luam vreo douăzeci de zile şi fugeam în Moldova, să iau putere. Luam bilet cu circuit închis care costa şi puţin şi îmi dădea posibilitatea să stau unde voiam. Stăteam la Sihăstria cel puţin opt zile… Părintele Cleopa ne lua cel puţin două-trei zile din cele opt, pe munte. Făceam călătorie pe munte o zi sau o jumătate de zi şi tot timpul ne vorbea. Asta ne-a ajutat deosebit de mult. În acele opt zile intram în ascultarea mănăstirii, parcă eram de acolo. Îmi dădea stareţul o chilie şi intram la slujbe, la ascultare. Asta ne-a ajutat foarte mult, văzând viaţa îmbunătăţită a părinţilor de acolo.
Arhim Efrem: Este şi Părintele Cleopa un sfânt al zilelor noastre.
Pr. Macarie: Da, şi ne bucurăm de dânsul foarte mult.
Arhim. Efrem: Mântuirea României va veni de la sfinţi! Noi acum, părinte, ar trebui să plecăm. Mai avem de mers pe la Christiana.
Pr. Macarie: Ne bucurăm că ne-aţi vizitat! Ne-aţi înnoit, după cum se spune, speranţa noastră că, uite, sunt părinţi mai buni la Sfântul Munte. Noi aici avem lipsă de duhovnici…
Arhim. Efrem: Hristos a înviat!
Pr. Macarie: Adevărat a înviat!
