Mesajul Mitropolitului Corintului, kir Dionisie, cu ocazia Naşterii Domnului

Mult iubiţii mei creştini,

Şi anul acesta, cu veselie sună clopotele Sfintelor Biserici din întreaga creştinătate pentru a striga dintr-un capăt în celălalt al lumii vestirea îngerilor „că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 11).

Bucuria Naşterii lui Hristos ne învredniceşte încă o dată să prăznuim dumnezeiasca Sa Întrupare aici, în ţara noastră pe care o bate „criza” şi fără milă o loveşte „nesiguranţa”, dându-ne ocazia să ne mângâiem şi să ne reînnoim nădejdea întărindu-ne în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, „Care pentru noi S-a făcut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi sfinţire şi răscumpărare” (I Cor. 1, 30).

În ultimii ani, este adevărat, ne-am îndepărtat mult de Domnul Dumnezeu şi Om, de oameni Iubitorul, crezând că vom fi fericiţi cu bunurile pe care le-am dobândit. Dar, nu ! Ne-am făcut de râs ! Îndată ce acelea pe care le aveam au început să scadă, ne-am întristat ! Iar motivul, să nu ne fie ruşine să-l spunem: atâta vreme cât purtăm trup stricăcios şi firav pe acest pământ, suntem mici, supuşi strâmtorărilor şi oricât am încerca să ne îndulcim necazul cu cele plăcute ale lumii acesteia, nimic nu săvârşim, pentru că sufletele noastre însetează după mântuire, iar Mântuitor este numai Acela despre Care Evanghelistul Luca scrie: „Şi întru nimeni altul nu este mântuirea” (Faptele Apostolilor 4, 12). Iar Mântuitorul a şi venit, odată cu plinirea vremii ! Dumnezeu a luat fire omenească ! L-a întâmpinat pământul, atunci când „a plecat cerurile”, coborând în ieslea din Betleem. Inimile oamenilor smeriţi I s-au închinat cu cântări cereşti şi imnuri îngereşti. Iar înţelepciunea lumească, urmând steaua, a pus înaintea Lui recunoaşterea, dragostea şi adoraţia.

A sosit Mântuitorul, iar venirea Lui a luminat pământul şi a împrăştiat negura necredinţei şi înşelarea idolilor. A sosit Izbăvitorul şi a reîmprietenit omul apostat cu Dumnezeu şi Tatăl, umplând inimile de pace negrăită şi de bucuria Raiului.

Dragostea Sa a deschis iarăşi porţile Patriei veşnice, iar Izbăvitorul vieţii noastre ne aşteaptă acolo !

Smeritu-ne-am pe calea pe care am apucat-o, departe de El, iar praznicul de anul acesta al Mântuirii ne cheamă pe fiecare dintre noi să mărturisim:

Copiii: Vino, Izbăvitorule şi Mântuitorul nostru, să ne încălzeşti şi să ne creşti întru îmbrăţişarea Ta, aşa cum ai făcut odată, Tu Carele eşti „Tatăl nostru” !

Tinerii: Vino, Izbăvitorule şi Mântuitorul nostru, să Te faci „adevărul, calea şi viaţa” noastră !

Cei în floarea vârstei: Vino, Izbăvitorule şi Mântuitorul nostru, să Te faci pacea şi odihna noastră în tulburarea zilelor pe care le străbatem, Tu, Care ai zis „veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28).

Bătrânii: Vino, Izbăvitorule şi Mântuitorul nostru, să ne dăruieşti în vremea mult tulburată şi plină de singurătate şi nemângâiere a apusului vieţii noastre, un nou şi veşnic Răsărit, Tu, Care eşti „Răsăritul Răsăriturilor”.

Cu toţii: Vino, Izbăvitorule şi Binefăcătorul nostru, întru inimile noastre neîmpăcate. Nu întârzia să Te naşti în inimile tuturor, dar şi să creşti întru ele, „până vom ajunge toţi la […] starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos, Ca să nu mai fim copii” (Efeseni 4, 13-14). Nu întârzia, Doamne, Izbăvitorule şi scăparea noastră. Fără tine, Dumnezeu Înnomenit, „pustiire şi nenorocire”, de al căror gust deja ne-am îndestulat.

Acestea toate, înaintea dumneavoastră le-am pus, cuvântând părinteşte şi bisericeşte, din inimă dorindu-vă ca Harul şi Mila nemărginită a Celui Născut, prunc şi Mântuitor, a Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi cu toţi.

Rugător aprins şi cald,
Părintele vostru duhovnicesc şi Mitropolitul vostru,
+ Al Corintului, Dionisie