Reţete aghiorite – Giganţi la tavă

5 December 2012

Ingrediente (pentru 6 porţii):

500 g fasole-giganţi (fasole de Lima)

3 cepe

200 ml ulei de măsline

pastă de tomate

sare, piper negru, chimen

Se curăţă fasolea de pietricele, se spală şi se pune la fiert pentru 45 de minute (apa în care punem fasolea la fiert trebuie să fie rece).

Se ia fasolea de la foc şi se scurge. Se curăţă, se spală şi se taie mărunt ceapa. Se pun uleiul şi ceapa într-o tavă şi se căleşte ceapa la foc mic. Se adaugă apoi un litru de apă, de preferinţă caldă, pasta de tomate dizolvată în puţină apă, sarea, condimentele şi fasolea fiartă.

Se măreşte flacăra pentru aproximativ 20 de minute, apoi se micşorează pentru o jumătate de oră, până când fasolea devine păstoasă şi zeama se evaporă. Vor fi foarte gustoase; nu aveţi decât de pierdut dacă nu le încercaţi…

PROVERB

Cel care poartă cuţit nu este numaidecât bucătar.

Iar fiii oamenilor în umbra aripilor Tale vor nădăjdui. Sătura-se-vor din bunătăţile casei Tale şi din izvorul desfătării Tale îi vei adăpa pe ei. Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină (Psalmul 35, 7-9)

Sursa: Epifanie Mylopotamitul, Arta culinară a Sfântului Munte, Ed. Sýnchronoi Orízontes 2008 (în scurtă vreme va apărea şi în limba română)

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB