Mitr. Athanasie de Limassol – Biserica, școală de medicină
15 January 2013
În zilele noastre, un Ortodox, un sfânt, ar putea foarte foarte lesne să caracterizeze Biserica ca fiind o Școală de Medicină, fiindcă ea nu este nimic altceva decât un spațiu spiritual, unde sunt vindecați oamenii bolnavi duhovnicește. Și nu-i vindecă prin magie sau prin anumite rugăciuni, ci printr-o anumită metodă care a fost experimentată de mulți sfinți. Această metodă a devenit un veritabil demers științific, pentru că mii sau chiar milioane de oameni și-au găsit prin ea sănătatea sufletească, echilibrul duhovnicesc, care nu este altceva decât întoarcerea omului la acel spațiu, la acel mod de viață, la acea demnitate pe care o avusese în momentul creării sale de către Dumnezeu, atunci când avea posibilitatea îndumnezeirii.
Am menționat adineauri că Biserica poate fi clasificată, din punct de vedere ortodox, ca aparținând tărâmului Medicinii, căci, într-adevăr, la acest spital duhovnicesc, nu omul este doctor, ci Însuși Dumnezeu, Care slujește, îngrijește oamenii bolnavi prin intermediul sfinților Săi, care au experimentat această metodă terapeutică. Din mica mea experiență personală de om bolnav, dar și de preot și monah, pot spune că, într-adevăr, ne confruntăm zilnic cu această tragedie a dezbinării personalității umane și descoperim că păcatul este cea mai mare boală a omului. Uneori îmi zic mie însumi sau altor oameni că mi-aș fi dorit ca păcatul să aibă efectul opus, adică să-l vindece pe om, pentru că ar însemna ca cei mai mulți oameni să fie sănătoși și fericiți. Însă, din păcate, vedem cum astăzi păcatul este divinizat de către oameni. Dacă, spre exemplu, săvârșești vreun păcat care încalcă ordinea după fire a lucrurilor, acesta este considerat absolut normal. Iar dacă te împotrivești unui asemenea păcat, fapta ta este considerată împotriva firii, iar tu ești văzut ca un om bolnav, pentru simplul fapt că nu faci ceea ce face toată lumea. Paradoxul constă în următorul fapt: omul, cu cât își permite o libertate mai mare și săvârșește mai multe păcate, cu atât mai înrobit devine acestei stări de păcătoșenie, nemaiputând ieși din ea. Și astfel, sufletul său va gusta din plin amărăciunea păcatului.
Am văzut mii de oameni care plângeau din cauza stării de păcătoșenie în care ajunseseră, însă n-am văzut pe nimeni să plângă pentru că a urmat drumul bătătorit de sfinți. Deși în ochii lumii, aceștia din urmă par nefericiți, inima lor este plină de bucurie cerească și nespusă fericire. Măcar câteva crâmpeie din această bucurie de-ar avea oamenii, ar înțelege unde se află fericirea adevărată pe care o caută.
Fragment dintr-o conferință ținută de către Athanasie, Mitropolitul de Limassol, la Universitatea din Cipru
