Cuvânt din Sfântul Munte – în Catedrala din Alba Iulia

Este o mare binecuvântare pentru noi, în această biserică prealuminată, să ne învrednicim a săvârşi Sfânta Liturghie, deoarece cu adevărat cel mai emoţionant lucru care se întâmplă în lume nu este altul decât Sfânta Liturghie. Şi precum îmi spunea în Sfântul Munte un Bătrân, atunci când i-am vorbit despre greutăţile pe care le întâmpinau unii monahi athoniţi, mi-a zis: „Atâta vreme cât există Sfânta Liturghie în Biserică, să nu te temi de nimic! Sfânta Liturghie este aceea care îi coboară pe Arhangheli şi pe Îngeri pe pământ şi ei sunt cei care îi lovesc pe diavoli ca să fie destrămată puterea lor”.

În Sfântul Munte se săvârşesc aproximativ trei sute de Liturghii în fiecare zi. La mănăstirea noastră, la Vatopedi, zilnic săvârşim concomitent şapte Sfinte Liturghii. Şi vă puteţi închipui ce mare binecuvântare este a se jertfi Mielul lui Dumnezeu simultan, El, Cel care ridică păcatele lumii. Şi după cum am auzit în Sfânta Evanghelie de astăzi, Hristos ne spune în mod foarte sever: „Dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi” (Ioan 6, 53). Sfânta Împărtăşanie este o premisă ca cineva să poată avea viaţa, care este Hristos. Pentru că El însuşi a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). Hristos, fiind Cel mai smerit dintre oameni, foarte rar a folosit termenul „Eu”. Deoarece vedem că în viaţa Lui pământească a trăit fără a se expune, iar de câte ori făcea o minune poruncea celor din jurul Lui să nu spună la nimeni. Şi totuşi, uneori a fost silit să folosească cuvântul „Eu”, pentru că nu se putea altfel. Pentru că El este nu doar izvorul vieţii, ci însăşi Viaţa.

Cât de lipsit este omul care nu se împărtăşeşte des cu Trupul şi Sângele Domnului! Acolo, în Sfântul Munte, avem un obicei: ieromonahii să slujească în fiecare zi Sfânta Liturghie. Într-o zi, un ieromonah a venit la mine şi mi-a spus: „În ziua în care am o problemă şi nu pot să slujesc Sfânta Liturghie, simt că ziua aceea este foarte întunecoasă”. Şi nu spunea un neadevăr. Pentru că era un om care se străduia să înţeleagă profund sensul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului.

De aceea doresc sincer ca toţi să ne rugăm să ni se deschidă mintea, căci este important pentru un creştin ca zi de zi să îi sporească simţirea celor cereşti. Pentru că „cerurile”, pe care ni le-a promis Hristos, nu sunt o idee abstractă, nu sunt o fantezie, nu sunt o utopie, ci sunt o realitate. Pe cât ne străduim mai mult, pe atât se dezvoltă în noi simţământul ceresc, simţământul şi experienţa harului, iar împărtăşirea omului cu harul divin este Viaţa însăşi. Pentru că omul, fraţii mei, îşi va găsi liniştea în viaţa aceasta dacă se va strădui să aibă permanent împărtăşire cu Cel ce este Viaţa veşnică. Şi acest lucru îl va izbuti în Taina Sfintei Liturghii prin care primim în mod gratuit harul lui Dumnezeu. Un pic numai dacă se străduieşte creştinul, simte acest har dumnezeiesc.

Atât de multe experienţe au ieromonahii care slujesc Sfânta Liturghie în Sfântul Munte, încât, dacă am începe să le povestim aici, am avea nevoie de foarte multă vreme. Dar vă spun numai că părintele Efrem Katunachiotul, care era un foarte mare slujitor al altarului şi timp de cincizeci de ani a săvârşit Sfânta Liturghie zilnic, îmi spunea că la fiecare Sfântă Liturghie vedea harul lui Dumnezeu care se pogora deasupra Sfintelor Taine. Şi de atâtea lacrimi care îi curgeau în timpul săvârşirii Sfintei Liturghii, umplea Antimisul. De multe ori, precum însuşi spunea, după sfinţirea Darurilor, Îl vedea pe Hristos pe Disc şi atât de mult îl durea inima când, văzându-L pe Hristos în Agneţ, trebuia să-L sfărâme! De aceea mi-a spus: „Acum îmi explic şi îi dau dreptate Sfântului Sava cel Sfinţit”, care, aşa cum se ştie, când a fost făcut preot a slujit Sfânta Liturghie numai în prima zi după hirotonie. Harul lui Dumnezeu i-a descoperit întreaga Taină a Sfintei Liturghii şi de atunci nu a mai slujit niciodată. Iar când era întrebat: „De ce nu vrei să slujeşti?” răspundea: „Dacă voi mai trăi ceea ce am trăit în prima Liturghie, nu voi putea îndura şi voi muri în faţa Sfântului Altar!”

Noi, fraţilor, să ne rugăm lui Hristos – Care ni Se oferă spre mâncare şi băutură – să ne dea putere ca să ne sporească simţământul duhovnicesc pe măsura noastră, încât să plecăm mai buni de la Sfânta Liturghie, mai atenţi, cu mai mult dor către Dumnezeu, cu mai multă iubire către El şi cu mai multă încredere în El. Pentru că El este totul. El este centrul iubirii noastre. El este centrul vieţii lumii întregi. Amin.

Cu ocazia vizitei noastre în această Biserică şi a faptului că am slujit Sfânta Liturghie aici, vreau să dăruiesc această copie de argint a icoanei făcătoare de minuni Paramythia, „Mângâietoarea”. Şi când veţi săruta această sfântă icoană să vă aduceţi aminte că anumiţi monahi care sunt la Sfântul Munte se gândesc la voi, vă iubesc şi se roagă pentru voi. Când vin la noi tot felul de oameni de ştiinţă, arheologi şi specialişti în pictura bizantină ne spun că expresia aceasta a icoanei este cu neputinţă a fi zugrăvită întocmai de mâna omenească, deoarece există o contradicţie: Hristos cel aspru pe de o parte şi dulceaţa expresiei Născătoarei de Dumnezeu pe de altă parte.

Trebuie să ştiţi că Hristos rămâne atât de smerit, făcând în aşa fel încât aproape toate icoanele făcătoare de minuni ale Bisericii Ortodoxe să fie icoane în care este înfăţişat împreună cu Maica Sa. Şi a luminat atât de mult mintea noastră, a creştinilor, încât să spunem că sunt icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, cu toate că Iisus Hristos este Cel care dă slavă Maicii Domnului şi, în felul acesta, El se ascunde. Foarte rar avem icoane făcătoare de minuni în care este reprezentat numai Iisus Hristos. Iar ceea ce se întâmplă cu această icoană a Maicii Domnului din Mănăstirea Vatopedi este faptul că vin foarte mulţi închinători şi, cu toate că se duc şi la celelalte şase icoane făcătoare de minuni şi se închină, imediat ce vin la această icoană simt într-un mod deosebit prezenţa Maicii Domnului şi încep să plângă fără nici un motiv. Şi foarte mulţi, care sunt mai dezinteresaţi, imediat ce se apropie şi se închină la icoana Maicii Domnului „Mângâietoarea”, cer să se spovedească. Vă urez ca harul icoanei Maicii Domnului „Paramythia” să vă topească inimile şi să vă lumineze minţile. Şi, în mod deosebit, să-i dea putere Înalt Prea Sfinţitului spre a-şi împlini aici lucrarea spre slava Bisericii. Amin.

ÎPS Andrei: Îi mulţumim Părintelui Stareţ Efrem şi pentru bucuria de aseară, şi pentru această binecuvântare de a liturghisi împreună cu clerul nostru de la Catedrală. Îl rugăm pe Dumnezeu să îi dea sănătate şi să mai vină în România şi, în special, în Alba Iulia. O ziceam în cadru intim aseară, dar acum o zic în mijlocul credincioşilor: dacă Dumnezeu va rândui—şi Maica Domnului, prin rugăciunile sale va mijloci—poate că odată Părintele să vină aici la noi cu Brâul Maicii Domnului pe care îl păstrează acolo ca pe un odor atât de scump. Mulţumim.

Arhim. Efrem: Ar fi o mare binecuvântare să vină aici Brâul Maicii Domnului. N-ar veni doar o „imagine” a lui, ci ar veni însăşi Brâul Născătoarei de Dumnezeu pe care l-a ţesut cu propriile sale mâini! De multe ori, când deschidem racla Sfântului Brâu, se răspândeşte miros de bună-mireasmă în toată biserica. Iar minunile care se fac când ieşim cu Brâul în lume sunt nenumărate… Dacă Maica Domnului vrea, Brâul va veni! Rugaţi-vă Ei ca să poată fi adus şi aici !