Cuvânt din Sfântul Munte – La Mănăstirea Stavropoleos

Venim de la Sfântul Munte, din acel loc unde omul se nevoieşte spre sfinţire; din locul acela care a dăruit mulţi sfinţi Bisericii; din locul acela în care se săvârşesc zilnic cel puţin trei sute de Sfinte Liturghii.

Ne întâlnim aici cu fraţii noştri ortodocşi români în Taina aceasta, care este cea mai mare Taină, Taina Sfintei Liturghii. Ne întâlnim în prezenţa Îngerilor şi a Arhanghelilor. În prezenţa Heruvimilor şi a Serafimilor. Pentru că întâlnirea membrilor Bisericii nu se poate face altundeva decât în această mare Taină. Şi îndeosebi în această frumoasă biserică închinată Sfinţilor Arhangheli.

Noi, monahii, avem deosebită evlavie către sfinţii îngeri. Pentru că drumul nostru monastic trebuie să fie un drum îngeresc. Deoarece monahul trebuie a se strădui să ajungă înger pământesc. Pentru aceasta şi cinul călugăresc este numit de către Sfinţii Părinţi cin îngeresc. Aşa cum spune marele Sfânt Ioan Scărarul, lumina mirenilor este monahismul, iar lumina monahilor sunt îngerii.

Îmi amintesc că, pe când eram tânăr călugăr în Sfântul Munte, am întâlnit undeva la o chilie un bătrânel evlavios care mi-a povestit ceva în legătură cu Sfântul Arhanghel Gavriil. De atunci în sufletul meu s-a aprins o râvnă deosebită pentru acest Sfânt Arhanghel. Bătrânul acela stătea singur la o chilie. Într-o zi s-a hotărât să facă ordine în casă şi a găsit sub o masă câteva icoane vechi de hârtie rămase de la părinţii care locuiseră înainte acolo şi care adormiseră întru Domnul, icoane care erau stricate. Însă o icoană a Sfântului Arhanghel Gavriil era într-o stare bună. Celelalte icoane, care erau rupte, le-a ars. Pe aceasta însă, care era oarecum mai bună, a lipit-o pe uşa bisericii. Seara, după cum el însuşi mi-a spus, în timp ce se ruga în chilia sa, aude pe cineva tămâind înăuntrul bisericii. Deschide uşa şi vede pe Arhanghelul Gavriil că tămâia biserica. Îndată ce a deschis uşa, Sfântul Arhanghel i-a spus: „Aşa cum m-ai cinstit tu lipind icoana mea pe uşa bisericii, aşa am venit şi eu să-ţi aduc răsplata cinstirii tale!”

Prin această simplă întâmplare harul Duhului Sfânt vrea să arate că Evanghelia este vie, că sfinţii şi îngerii sunt printre noi, sunt alături de noi. De aceea şi pururea pomenitul Părinte Paisie de multe ori s-a învrednicit să-şi vadă îngerul păzitor. Pentru aceasta şi noi, fraţilor, să nu uităm a ne ruga acestor mari apărători, mari ostaşi cereşti, pe care ni i-a dăruit Hristos.

Hristos, înainte de pătimire, cu toate că era lesne a trimite legiuni de îngeri ca să-L apere, a rămas singur. Şi această cinste de a fi înconjuraţi de îngeri ne-a dăruit-o nouă, ca să ne străduim pentru mântuirea sufletelor noastre. De aceea niciodată să nu uităm ajutorul pe care ni-l pot da sfinţii îngeri. Din păcate, de foarte multe ori uităm că avem aceşti însoţitori. Iar acest însoţitor al nostru este îngerul păzitor, căruia trebuie să ne rugăm, cu care trebuie să vorbim, căci este singurul care este cu noi mereu, bucurându-se de faptele noastre bune, dar întristându-se şi îndepărtându-se când vede că ne uităm menirea.

Pentru acesta şi noi, cei de la Sfântul Munte, ne rugăm ca harul Duhului Sfânt să vă lumineze astfel încât niciodată să nu uitaţi scopul vieţii noastre. Nu am venit pe lume spre a ne ocupa doar cu lucruri materiale, ci am venit aici ca să putem dobândi dreptul de a ne sălăşlui întru fericirea cea veşnică. Maica Domnului, care este Stareţa Sfântului Munte, să ne ajute mereu să avem în faţa ochilor noştri această lucrare.

Cu ocazia vizitei noastre în această biserică, vrem să dăruim o copie de argint după icoana Maicii Domnului „Mângâietoarea”, pentru ca atunci când veţi vedea această icoană şi vă veţi închina ei, să vă aduceţi aminte că la mănăstirea noastră în faţa acestei icoane, noi ne rugăm cu multă râvnă pentru dumneavoastră. Iar Maica Domnului primeşte aceste rugăciuni, căci prin rugăciunile ridicate înaintea acestei icoane s-au petrecut nenumărate minuni. Harul Maicii Domnului fie pururea cu voi!

***

Preotul Slujitor: Vă mulţumim foarte mult pentru că ne-aţi făcut marea bucurie să fim împreună astăzi, într-o biserică construită de către greci, unde au slujit vreme de mai bine de o sută şaptezeci de ani călugări greci aici, în inima Bucureştiului, şi care sperăm că va fi redeschisă ca mănăstire, pentru că este mare nevoie ca şi în oraşele româneşti să existe izvoare unde să vină credincioşii să se adape cu credinţă curată.