Cuvânt din Sfântul Munte – Tundere în monahism la Mănăstirea Afteia

Hristos, iubiţii mei, cu cei pe care îi cheamă să-I urmeze Lui întru totul, este pretenţios, este sever. Pentru că cel care ştie dar nu împlineşte, în funcţie de cunoaşterea duhovnicească pe care a primit-o, acest om nu este vrednic de Dumnezeu. Deoarece, precum am spus şi în altă parte, cea mai mare cinste pentru firea umană nu este alta decât sfinţenia. Domnul însuşi a spus în Evanghelie: „Fiţi sfinţi, că Eu, Domnul, sunt sfânt” (Levitic 11:45), „fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5:48).

Deci, în seara aceasta, iubiţilor, avem o mare bucurie, avem o mare binecuvântare, pentru că unul dintre membrii Bisericii s-a hotărât să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu, s-a hotărât să urmeze paşilor lui Iisus Hristos. Monah este acela care cu multă acrivie a conştiinţei urmează lui Iisus Hristos. Acesta, în timpul slujbei tunderii în monahism, va depune făgăduinţele: ascultarea, fecioria şi sărăcia de bună voie. Acestea sunt cele trei mari virtuţi, dintre care prima, ascultarea, este cea prin care călugărul Îl urmează pe Iisus Hristos, care a venit pe pământ şi a spus de foarte multe ori în Evanghelie: „M-am coborât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 6:38).

Şi mă întreb: oare Dumnezeu-Cuvântul, prin care s-au făcut toate, dacă ar fi împlinit voia Lui, ar fi fost un păcătos? Nu, desigur! Şi totuşi, pentru a ne învăţa practic cum poate fi tămăduită firea umană, nu ne-a dat numai nişte simple porunci, ci El Însuşi a devenit om şi a luat fire omenească, golindu-Se de Sine. De aceea şi Sfinţii Părinţi spun că taina chenozei nu ni se va descoperi nici la Învierea de Apoi.

Aşadar Hristos, care a venit pentru a împlini voia Tatălui Său, a venit aici „îmbrăcat” cu fecioria, această mare virtute pe care, din păcate, astăzi mulţi o dispreţuiesc. Dar trebuie să ştim următorul lucru: curăţenia morală este o premisă dogmatică pentru a putea dobândi harul Duhului Sfânt, pentru că Hristos a trăit în feciorie pe pământ. Hristos a fost primul călugăr, „îmbrăcat”, aşa cum am spus, în ascultare, în feciorie şi în sărăcia de bună voie, căci El Însuşi ne-a spus în Evanghelie că „Fiul Omului nu are unde să-Şi plece capul” (Matei 8:20).

Acest Hristos astăzi cheamă pe unul dintre fiii Săi. Îl cheamă să-L urmeze, îl cheamă să-L imite întru totul; pentru că monahul, urmând Lui, Îi oferă întreaga sa existenţă, Îi oferă întreaga sa inimă, Îi dedică întreaga sa viaţă şi, trăind mereu o viaţă a pocăinţei, reuşeşte mai uşor decât un mirean de rând curăţirea de patimile omului vechi, primind luminarea minţii şi luminarea inimii. Iar când ajunge la binecuvântata nepătimire, atunci primeşte darurile Duhului Sfânt.

Din păcate, dragii mei, societatea duce lipsă de oameni harismatici. Mulţi oameni îi ajută pe semenii lor, mulţi oameni ajută la rezolvarea problemelor sociale. Sunt destui oameni care fac milostenie semenilor lor, dar cu greutate găseşte cineva oameni care să fi ajuns la curăţirea inimii. Cu greutate găsim oameni care cunosc gândurile diavolilor. Cu greutate găsim astăzi oameni care să fie înzestraţi cu harurile Duhului Sfânt. Cu greutate găsim oameni a căror rugăciune să fie puternică, ca să Îl ţină milostiv pe Dumnezeu în ceasul în care noi, prin păcatele noastre, Îl mâniem. Avem nevoie astăzi de oameni care să aibă îndrăzneală la Dumnezeu, pentru că deşi lumea este mai lipsită de trezvie ca odinioară, deşi sunt mai multe păcate ca altădată, cu toate acestea setea de a vedea oameni sfinţi, oameni virtuoşi, încă există. În Sfântul Munte primim mereu scrisori şi telefoane prin care oamenii ne cer „cu glas mare” să ne rugăm pentru problemele lor, să ne rugăm pentru necazurile prin care trec, pentru sănătatea lor, să ne rugăm pentru încercările lor. Deci astăzi, mai mult ca niciodată, este nevoie de oameni harismatici şi pe aceşti oameni îi poate oferi Bisericii îndeosebi monahismul, pentru că monahismul, în situaţia actuală, are oameni cu calităţi. Deci omul se poate sfinţi dacă este cu purtare de grijă.

Astăzi, când se va face slujba tunderii în monahism de către Înalt Prea Sfinţitul, i se va spune călugărului: „Dacă nu împlineşti, frate, făgăduinţele pe care le depui astăzi, ar fi fost mai bine să nu le fi depus, pentru că vei avea mai multă răspundere”. Căci, aşa cum am spus, mare este hotărârea de a se face cineva călugăr, mare este şi responsabilitatea, dar mare este şi binecuvântarea. Mare este şi harul primit de cel care este tuns în monahism. De aceea îi doresc, îi urez ca harul Duhului Sfânt să se sălăşluiască în inima celui care se va călugări astăzi. Pentru că se bucură cerurile, iubiţii mei, când cineva urmează lui Hristos. Iar Maica Domnului, Maica noastră a tuturor, care este apărătoarea călugărilor şi zid fecioarelor, fiţi siguri că va fi de faţă şi-l va binecuvânta pe călugărul care va veni să-şi dedice viaţa Fiului ei.

Noi, în Sfântul Munte, în permanent ne bucurăm de protecţia Maicii Domnului, mereu primim mângâierile sale. Prezenţa ei în Sfântul Munte este foarte simţită, pentru că Maica Domnului se bucură cu adevărat când vede că se umple lumea de oameni dedicaţi Fiului ei, deoarece Maica Domnului, fiind acea persoană care a primit luminarea cum nu a primit-o nici un alt om de pe faţa pământului, cunoaşte dimensiunea monahismului, cunoaşte ceea ce poate izbuti un monah, ştie măreţia monahismului. De aceea a cerut Fiului ei ca să fie apărătoarea călugărilor. Şi nu la voia întâmplării Sfântul Munte este dedicat Maicii Domnului, nu la voia întâmplării acesta este plin de icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, nu la voia întâmplării Brâul Maicii Domnului, care reprezintă nevinovăţia şi fecioria ei, este păstrat în locul fecioriei, care este Sfântul Munte.

Cu smerenie doresc ca asupra acestui tânăr care va deveni călugăr, dar şi asupra noastră, a tuturor celorlalţi, să vină harul Duhului Sfânt şi să ne lumineze. Să-L iubim pe Dumnezeu şi să-L rugăm pentru monahi, pentru că monahii sunt în prima linie—şi ne putem închipui cum sunt soldaţii în prima linie de luptă: sunt multe încercări, multe greutăţi. Dar călugărul are întotdeauna lângă el pe Maica Domnului, care îl ajută şi îl întăreşte. Aşa să fie. Amin.