Cuvânt din Sfântul Munte – Mărturisire ortodoxă la Mănăstirea Afteia

Este o mare bucurie pentru noi să ne aflăm aici, noi care am venit din Grădina Maicii Domnului, din acel loc unde nici o secundă nu încetează rugăciunea. Venim, iubiţii mei, din Sfântul Munte, din locul acela care a oferit nenumăraţi sfinţi Ortodoxiei. Sfântul Munte Athos întotdeauna a avut legături foarte strânse cu România şi noi, ca aghioriţi, datorăm mult Bisericii Române şi României, deoarece mulţi voievozi români sunt ctitori ai mănăstirilor din Sfântul Munte. Ne bucurăm de asemenea că vă vizităm ţara într-o perioadă în care Biserica Ortodoxă a României are deplină libertate. Nu vă ascundem faptul că, în timpul în care Biserica din Româ­nia suferea sub ameninţarea şi sub sclavia comunismului, noi făceam rugăciuni pentru dumneavoastră. Însă evlavia dumneavoastră este cea care a sprijinit Biserica, precum a spus Domnul, zicând că Biserica este atotputernică „şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16:18). Îndeosebi astăzi putem vorbi despre aceasta, pentru că sărbătorim amintirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Sfântul Constantin, acest mare împărat care, precum a spus Înalt Prea Sfinţia Sa Andrei, a oferit libertate Bisericii, a oferit libertate Ortodoxiei, pentru că a iubit Ortodoxia. Pentru că Sfântul Împărat Constantin cel Mare a cunoscut misiunea Bisericii, a ştiut ce se lucrează în Ortodoxie, a ştiut că în Ortodoxie se lucrează sfinţirea omului. De aceea s-a şi luptat, s-a nevoit şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, a reuşit să atingă sfinţenia. Iar mama lui, Sfânta Elena, care s-a ostenit să descopere Sfânta Cruce, este cea care a răspândit cinstirea Sfintei Cruci în toate marginile pământului.

Înainte spunea Înalt Prea Sfinţia Sa că purtaţi discuţii aici în România pentru a intra în Europa. Cu toate că există o cădere economică în România — şi asta ne preocupă şi pe noi, care suntem din afară — vă spunem, noi cei care suntem din Grecia, că la început şi grecii au vrut să se integreze în Comunitatea Europeană, pentru avantaj economic. Şi s-au integrat. Eu mă rog să nu intraţi în Europa! Pentru că ve­dem, iubiţii mei, în Grecia, toate curentele trimise de lumea europeană. Nu din cauză că europenii ar fi nişte oameni răi. Dimpotrivă, sunt foarte bine crescuţi. Din păcate însă, modul lor de existenţă este foarte greşit. Europeanul care nu are dogma ortodoxă nu poate să înţeleagă şi să priceapă misiunea omului. Europeanul nu ştie ce înseamnă viaţa duhovnicească, iubiţii mei! Vin în Sfântul Munte mulţi europeni care, văzând tradiţia de aici, ne mărturisesc cu inimile străpunse —pentru că atunci când vin în Sfântul Munte sunt nevoiţi să spună adevărul, căci altfel, dacă ei nu vorbesc, „pietrele vor striga”, după cum zice Hristos (Luca 19:40). Astfel, foarte mulţi europeni ne spun: „Am venit şi am văzut că învăţătura pe care a adus-o Hristos o aveţi voi, ortodocşii, neschimbată. Noi am falsificat-o!” De aceea, trebuie să fim mândri că am păstrat Ortodoxia şi mai ales dumneavoastră, românii, care acum aveţi o Biserică liberă, trebuie să vă străduiţi în lupta voastră personală să păstraţi şi să trăiţi credinţa ortodoxă, pentru că Ortodoxia este Adevărul şi Adevărul este Hristos. Şi pe Hristos nu-L poţi da cuiva, Hristos nu se poate imita, ci Hristos se trăieşte! Şi se trăieşte conform predaniilor lăsate de Sfinţii Părinţi.

Aici, după cum îmi zicea Înalt Prea Sfinţia Sa, există un ctitor al mănăstirii care a fost mărturisitor: Sfântul Sofronie, un mare mărturisitor. Trebuie să ştiţi, fraţilor, că istoria unei mănăstiri nu începe din momentul în care se construieşte acea mănăstire, nici nu se termină când sunt terminate clădirile. Istoria unei mănăstiri este tainică, este ascunsă, pentru că istoria unei mănăstiri ortodoxe se scrie cu suspinele, cu nevoinţele şi lacrimile celor care vieţuiesc în ea. Şi trebuie să ştim că este tainică şi misterioasă viaţa sfinţilor. Foarte puţine cunoaştem, iubiţii mei, din vieţile sfinţilor noştri. De aceea cunoaştem foarte puţine şi despre viaţa mărturisitorului care a fost Sofronie. Sfinţii au mărturisit credinţa ortodoxă şi n-au vrut să facă nici un pogorământ, nu pentru că ar fi fost invidioşi sau înguşti la minte, cum spun unii, ci pentru că ştiau din trăirea lor, din viaţa lor, că sfinţenia se dobândeşte numai având dogmele ortodoxe. De aceea, de multe ori, în vieţile martirilor vedem că le părea rău călăilor să-i omoare şi le spuneau pe ascuns, astfel încât să nu vadă împăratul: „Voi să spuneţi că jertfiţi idolilor, dar nu jertfiţi, ci doar ziceţi aşa ca să vă lăsăm liberi!” Dar martirii mărturiseau: „Nici nu spunem, nici nu facem nimic din ceea ce nu este ortodox!” De aceea, au preferat mai degrabă să fie măcelăriţi ca nişte animale, decât să trădeze Ortodoxia. Mântuirea omenirii numai din Ortodoxie vine!

În mănăstirea noastră a venit de curând prinţul de Wales, prinţul Charles, moştenitorul tronului Angliei şi ne‑a spus că biserica anglicană are datorii din ce în ce mai mari. De aceea bisericile lor sunt vândute şi ajung discoteci. Bisericile se vând şi devin restaurante. Au pierdut tineretul. Nu există astăzi decât foarte puţini tineri în biserică. Eu i-am spus, când am stat de vorbă: „Încă ce aţi păţit este puţin, pentru că nu puteţi oferi hrană duhovnicească corectă tinerilor. Nu puteţi oferi harul Duhului Sfânt, pentru că aţi dărâmat şi aţi ras to­tul. Le-aţi falsificat pe toate. De aceea «biserica» voastră nu va mai înainta, pentru că există o singură Biserică”, iubiţii mei, Adevărul este unul singur! Adevărul este Persoană! Nu este o realitate abstractă. Atunci când Pilat L-a întrebat pe Hristos: „Ce este adevărul?” (Ioan 18:38), Acesta nu a răspuns. Sfinţii Părinţi, explicând această tăcere a lui Iisus, spun că Hristos ar fi răspuns dacă Pilat L-ar fi întrebat: „Cine este Adevărul?” Noi, cei care vieţuim în Sfântul Munte, la picioarele oamenilor virtuoşi a căror sfinţenie am „pipăit‑o”, vă spunem: nu trădaţi nici o iotă, ci rămâneţi credincioşi celor moştenite din Biserica Ortodoxă! Pentru că, din păcate, situaţia dumneavoastră aici nu este foarte uşoară. Aici există romano-catolici, greco-catolici care au putere economică şi lucrează cu ea. Dar nu vă supuneţi Veliarului „ajutorului” economic şi să trădaţi cele moştenite prin Botez! Dumnezeu nu vă va lăsa, iubiţii mei! Bătrânii aghioriţi proorocesc că Biserica Ortodoxă Română va propăşi, îşi va regăsi strălucirea şi slava sa de odinioară; şi deja viaţa Bisericii a început să înainteze şi să se înalţe. Ne rugăm şi noi ca Stăpâna Athosului, Maica Domnului, să nu vă părăsească niciodată, de vreme ce dumneavoastră cereţi ajutorul ei. Unui bătrân călugăr care iubea mult pe Maica Domnului, aceasta i s-a arătat şi i-a zis: „Nu am vreme de­loc, pentru că neîncetat umblu pe tot pământul ca să ajut pe oamenii care mă cheamă!” Şi dumneavoastră, în momentele grele, în supărările şi încercările dumneavoastră, nu uitaţi să strigaţi la Maica Domnului, care vă va ajuta mai mult decât îi cereţi, mai mult decât aşteptaţi şi decât doriţi. Noi vă asigurăm că din Sfântul Munte vom face tot ce putem ca să ajutăm Biserica Ortodoxă Română, deoarece cred că a sosit momentul să înapoiem toate binefacerile primite de la dumneavoastră în trecut. Vă asigurăm că vă suntem mereu alături şi ne rugăm pentru dumneavoastră.

Am avut astăzi o hirotonie întru diacon, care nu este un fapt mărunt. Este o mare binecuvântare pentru Biserică să se hirotonisească clerici, pentru că liturghisirea este cea care ajută şi păstrează Biserica. Îi doresc deci şi tânărului diacon să umble cu evlavie, cu dăruire către Biserică şi către episcopul său, pentru că, deşi astăzi păcatul s-a înmulţit, setea creştinilor noştri a rămas puternică. Creştinii însetează să vadă clerici virtuoşi, să vadă clerici sfinţi. Clericii şi monahii sunt cei care se ostenesc la înaintarea duhovnicească a tuturor. Noi din Sfântul Munte ne vom ruga să crească numărul preoţilor, aceştia să sporească în sfinţenie şi să rămână credincioşi predaniilor ortodoxe. Amin.

***

Cu ocazia prezenţei noastre aici, astăzi, vrem să-i dăruim stareţului acestei mănăstiri o cruce pectorală de argint ca să‑şi aducă aminte de vizita noastră şi să nu uite că misiunea de stareţ este prin excelenţă o viaţă de răstignire. Noi monahii suntem deschizătorii drumului Crucii şi trebuie îndeosebi noi, stareţii, să trăim crucea. Iar dacă noi trăim crucea, ajungem să uşurăm crucile oamenilor. Pentru că salvarea Bisericii Române, fraţii mei, nu sunt nici bazele militare europene, nici cele americane, ci sunt adevăratele baze — bazele duhovniceşti — care sunt mănăstirile noastre! La mănăstiri ne vom linişti, la mănăstiri vom găsi harul Duhului Sfânt. Şi mănăstirile sunt podoaba, sunt bogăţia dumneavoastră. De aceea, când vedeţi că un tânăr se duce la mănăstire, să nu vă pară rău, ci să daţi slavă lui Dumnezeu care îi cheamă pe tineri să sprijine Biserica, să vă sprijine pe dumneavoastră, să-i sprijine pe ceilalţi tineri. Pentru că o viaţă în mănăstire înseamnă retrăirea Evangheliei. Şi când apar la televizor mesajele înşelătoare ale Comunităţii Europene, noi nu le vom privi, de vreme ce suntem îndrumaţi şi mângâiaţi de monahi evlavioşi care trăiesc viaţa ortodoxă pe care europeanul nu o cunoaşte.

Îi doresc şi părintelui stareţ de aici să mai ofere şi alţi monahi lui Dumnezeu şi să sporească această mănăstire din punct de vedere al vieţii duhovniceşti şi al sfinţeniei, pentru a fi o lumină permanentă a oamenilor, a fi o cetate zidită pe munte înalt, unde să poată veni toţi — precum la scăldătoarea Vitezda, cum spunea şi Evanghelia astăzi — să intre şi să se tămăduiască.

Întru mulţi ani!