Dumnezeiasca Împărtăşanie, fără post?

Prin Sfânta Scriptură se face auzită chemarea: ”Fiule, dă-mi inima ta!”. Inima omului o cere Dumnezeu, ca omul să trăiască şi  să respire prin voinţa Lui. Însă nici măcar în mijlocul celor care se numesc credincioşi nu domneşte, din păcate, voia lui Dumnezeu, ci voia fiecăruia în parte. Aici lucrurile devin tragice, pentru că, deşi oamenii cunosc cuvântul lui Dumnezeu, îi dau chip după măsurile lor.

Aşa-zişii ”bătrâni” duhovniceşti taie şi cos după cum le convine fiilor lor duhovniceşti, numai şi  numai să nu îi piardă şi să fie numiţi ei duhovnici buni şi sfinţi, lăsând de-o parte îndatorirea de a-i călăuzi pe aceia pe care Dumnezeu i-a încredinţat lor spre mântuire. Ei transformă în legi părerile lor personale şi fac referire la tradiţii vechi pe care le-au primit, însă fără să verifice dacă acestea aparţin sau nu Tradiţiei Bisericii, pentru că nu tot ce este vechi este şi Tradiţie a Evangheliei. Voia lui Dumnezeu este înlocuită de o ”altă Evanghelie” care slujeşte unui gherondism lipsit de libertate, care cuprinde adesea chiar tradiţii blasfemiatoare şi hotărâri ale oamenilor care nu urmăresc decât impunerea puterii lor duhovniceşti şi înrobirea sufletelor.

Astfel, în ce priveşte marele subiect al Dumnezeieştii Împărtăşanii, nu domneşte voia lui Dumnezeu, ci tradiţiile oamenilor, care îi încarcă pe creştini cu poveri de nesuportat, iar acest lucru se face în chip vădit pricină de îndepărtare de la Dumnezeiasca Împărtăşanie. Se impun prin constrângeri şi înfricoşări posturi cu ulei şi fără ulei, se stabilesc timpuri şi intervale de participare la Taină, ignorând cuvântul lui Hristos şi Sfânta Tradiţie despre Dumnezeiasca Împărtăşanie continuă.

Se pretinde că postul ar fi obligatoriu înainte de participarea la Taină, lucru care nu există nicăieri consemnat în scris şi predat prin Tradiţie. Toată pregătirea se concentrează asupra a ce vor mânca şi ce vor bea şi până la ce anumită oră, abandonând cultivarea duhovnicească esenţială,  sintetizată în chemarea: ”cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă !”

Aşadar, mulţi creştini se ţin departe de Dumnezeiasca Împărtăşanie pentru că nu au postit, deşi dorul lor este nestăvilit, iar pocăinţa le este lucrătoare şi vie; pe de altă parte, mulţi oameni religioşi vin şi se împărtăşesc doar pentru că s-au străduit din răsputeri să se abţină de la anumite mâncăruri, satisfăcuţi fiind de această lucrare a lor care le dă fariseica părere de sine că, vezi Doamne, ar fi sfinţi sau vrednici.

Pentru a ne apropia, aşadar, de Marea Taină a Dumnezeieştii Euharistii, trebuie să fim pregătiţi și, desigur, având binecuvântarea părintelui nostru duhovnicesc, care, văzând pocăinţa noastră şi cunoscându-ne dispoziţia de a ne preschimba în oameni noi, ne îndeamnă cu frică, credinţă şi dragoste să ne apropiem de Marea Taină.

Ca să nu fim greşit înţeleşi, fiecare creştin va trebui să se pregătească după cum se cuvinte pentru a-L primi înlăuntrul său pe Însuşi Domnul. Cât priveşte însă abţinerea de la anumite mâncăruri (postul), nicăieri Biserica nu a pus vreun asemenea canon, ci spune: creştinul trebuie să postească miercurea şi vinerea, postul Crăciunului şi al Paştelui, postul Adormirii Maicii Domnului etc. Aşadar, Biserica are anumite zile de-a lungul anului în care îi îndeamnă pe creştini să postească.

Repet, nicăieri Biserica nu a spus că există vreun canon să posteşti pentru a te împărtăşi. Posteşti toate posturile rânduite ale Bisericii noastre? Dacă da, atunci nu ar trebui să te mai preocupe acest subiect. Însă, dacă părintele tău duhovnicesc judecă că pentru o mai bună pregătire bine ar fi să posteşti, de pildă, o zi, o vei face ca ascultare faţă de duhovnicul tău, iar nu pentru că este un canon al Bisericii noastre.

Dacă nu sunt valabile cele de mai sus, atunci este absurd ca Biserica să aşeze anumite zile de post de-a lungul anului; ar fi spus doar să postim 1, 2, 3 zile înainte de a ne împărtăşi. De asemenea, după această logică, copiii mici ar trebui şi ei să postească, şi chiar fără ulei! Aşadar, postul şi Dumnezeiasca Împărtăşanie nu sunt legate direct, ci mai degrabă indirect, din perspectiva cugetului ascetic pe care ar trebui să îl avem cu toţii.

Ceea ce este absurd este faptul că de multe ori insistăm atât de mult asupra pregătirii noastre dinaintea Dumnezeieştii Împărtăşanii, iar odată împărtăşiţi, ne relaxăm. Adică, pe de o parte, atunci când nu-L avem pe Hristos în lăuntrul nostru, ne abţinem de la mâncăruri, ne înfrânăm etc. (şi bine facem), însă atunci când Îl avem în noi pe Hristos, după ce ne-am împărtăşit de Trupul şi Sângele Domnului nostru, acest cuget de nevoinţă dispare brusc, căci nu ne mai trebuie, de vreme ce ne-am atins scopul şi ne-am împărtăşit!

Însă, cum este cu putinţă, câtă vreme nu Îl am pe Hristos în lăuntrul meu, să mă nevoiesc, iar după ce Îl primesc, să devin neatent în privința chestiunilor duhovniceşti? Cum de înainte de a mă împărtăşi îmi ”era interzis” să fac anumite lucruri, iar acum, după ce m-am împărtăşit, după ce am devenit şi eu hristos, ele nu îmi mai sunt interzise?

Aşadar, constatăm că raţionamentul multora, dacă nu chiar al tuturor creştinilor, este greşit. Nu înseamnă că odată ce m-am împărtăşit pot fără nici o oprire să fac orice, ci dimpotrivă, tocmai pentru că m-am împărtăşit, va trebui încă mai mult să fiu atent, să am priveghere duhovnicească, aşa încât Dumnezeiasca Împărtăşanie să lucreze înlăuntrul meu şi să mă transfigureze, să mă ajute să depăşesc slăbiciunile şi să devină cu adevărat hrana care mă va conduce la Viaţa Veşnică.