Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la Psalmi

26 January 2013

talcuiri la psalmi in

 

Catehezele din acest volum de Tâlcuiri la Psalmi, făcute de Arhimandritul Emilianos pentru ucenicii săi, reunesc în țesătura diafană a exegezei învățături duhovnicești legate de calea pocăinței, căutarea lui Dumnezeu, nevoința inimii în rugăciune, întâlnirea lui Dumnezeu în lumină și alte, multe alte aspecte legate direct de viața practică a celui angajat în viața duhovnicească. Folosind cu admirabilă dexteritate metodele exegezei patristice, Părintele Emilianos ne dezvăluie în Tâlcuirile sale dimensiuni duhovnicești nebănuite, surprinzătoare și pline de desfătare ale Psalmilor.

Tâlcuirile la Psalmi ale Părintelui Emilianos, citite și recitite, ne fac să întrezărim mai bine ceva din statura duhovnicească de prim rang a Părintelui. Vedem că ele, prin metodă și duh, sunt în deplină continuitate cu exegeza biblică a marilor Părinți ai Bisericii, că sunt o actualizare a conținutului Scripturii, o aplicare directă la situațiile concrete, în timp și spațiu, ale obștilor monahale ale lui Gheronda Emilianos.

david

“Dumnezeule, Dumnezeul meu…” Psalmistul repetă cuvântul. Atât de înfocată îi este inima, atât de înflăcărată de iubirea pentru Dumnezeu, încât nu se poate odihni. Se străduiește ca, și numai rostindu-I numele, să se sature. Pentru a-și exprima legătura sa personală cu Dumnezeu, Psalmistul zice: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu !” cu aceeași iubire, cu aceeași duioșie cu care un copil mic ar spune: “Mămicuța mea, mămicuța mea !”
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la Psalmi, Editura Sfântul Nectarie, Arad 2011

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB