Fotograful Kóstas Baláfas (1920-2011)

Kóstas Baláfas s-a născut în 1920 în satul de munte Kypséli, lângă Arta, din părinţi ţărani, săraci lipiţi: Iorgos şi Arhondúla. După cum spune el însuşi, „acolo oamenii sunt educaţi să supravieţuiască, arând pământul neroditor, lucrându-l cu mâinile lor şi udându-l cu sudoarea lor, ca să le dea câteva roade.

Despre acest sat de munte din Epir, s-ar putea zice că s-a născut din încleştarea cu natura, cu greu putând supravieţui în acel pământ stâncos. Iar unul dintre marile necazuri era pribegia. Eu am luat calea bejeniei devreme, căutând cele necesare traiului, de îndată ce am terminat şcoala primară – mă rog, am terminat-o şi n-am terminat-o. La 11 ani deja lucram la o fabrică de lactate.

Kodak Brownie

Înainte să pun mâna pe aparatul de fotografiat, scriam anumite lucruri cu creionul într-un carneţel. Şi pentru că scriam şi lucruri despre patron, nu chiar măgulitoare, mi-au luat carneţelul şi mi l-au rupt, iar eu m-am necăjit mult, pentru că acolo aveam notate toate cele prin care trecusem eu, cum plecasem din sat, cum ajunsesem într-un oraş în care existau lumini pe care nu le stingea nici ploaia, nici vântul, cum, în fine, ajunsesem să mă pot întreţine pe mine, dar şi familia mea.

Odată, patronului îi veniseră în vizită nişte rude din America, iar el le găzduise prin diverse locuri. Într- zi, ce le-a trecut prin cap, să urce pe Muntele Parnassos, să facă o fotografie de amintire.

Kodak Junior

Pe atunci erau la modă acele cutii făcute de Kodak, Brownie-urile, care erau ieftine, uşor de folosit, căci aveau o lentilă extrem de simplă şi nu necesitau operaţii speciale. Cineva însă trebuia să ţină acea cutie pentru a-i fotografia pe americani, şi m-au pus pe mine. Atunci când mi-am dat seama că ceea ce vedeam eu în faţa ochilor putea fi transpus pe hârtie, am fost cucerit şi le-am spus: „un aparat ca ăsta aş vrea şi eu, ca să să-mi pot imprima întâmplările prin care trec şi să-i pot înregistra pe oamenii alături de care trăiesc şi trudesc, alături de care trec prin bucurii şi necazuri”.

Iar când s-a plinit vremea, dând un ceas de mână şi puţine economii, mi-am cumpărat un mic aparat. Era un Kodak Junior cu lentila de 7.7. Mai târziu, vânzându-l şi mai punând încă nişte bani economisiţi, mi-am cumpărat un Robot.

Robot

Cu acest Robot şi cu un film ce mi-a căzut din cer, în sensul propriu al cuvântului, odată cu un bombardier italian pe care-l doborâse antiaeriana din Iánnina, am reuşit să continui să fac fotografii: am tăiat filmul bucăţi, l-am rulat pe bobine şi aşa am fotografiat Războiul.

Kóstas Baláfas în vremea Războiului

Partizanii Tódoulos şi Farídis, spânzuraţi de germani pe malul lacului Iánnina

Căpitanii facţiunii ELAS, aparţinând Rezistenţei – Zagori, 1944

Intrarea partizanilor în Iánnina

Luptătoare din Rezistenţă

La mormânt

Elementul central al întregii mele opere este omul şi zbaterile lui în viaţă: lupta lui pentru supravieţuire, mai ales a oamenilor aflaţi în necaz, pentru că avem o idee greşită despre necaz. Durerea este tovarăşul nostru de luptă, prietenul nostru, ea ne aduce aminte că, dacă ne doare mâna, ceva se petrece şi trebuie să-i acordăm atenţie. La fel şi în viaţă, punctul central al acesteia gravitează între durere şi plictiseală. În viaţă, fie te afli în necaz, fie te plictiseşti.

Târgul din Iánnina, 1957

Iánnina, 1957

Epir

Epir

Baciul

Crescători de oi, Epir

Pe drumul către iernare, Pind 1960

Muncitoare cu ziua, 1967

Bătrâna cu măgar

Bunică cu nepoţi

Ninsoare

Corăbioară

Bărci de pescari

Meteora

Şi pentru că dintotdeauna mi-am dorit să pot intra înăuntrul psihologiei umane, în pielea oamenilor, şi să redau ceva din interiorul lor, acelaşi lucru am vrut să-l fac şi aici în Sfântul Munte. Ceea ce vreau să fotografiez, mai întâi îmi vine în minte, apoi fotografiez; nu fac fotografii la noroc, pac, pac, una, alta. Preiau anumite unităţi funcţionale care mă impresionează, dar care au şi un sens mai adânc. De aceea nici nu pot spune, ştiţi, o să fac asta şi asta, tocmai din acest motiv. Dacă mă găsesc într-un loc în care sunt impresionat de subiect, anumite imagini iau formă în mintea mea. Iar apoi pândesc momentul şi locul propice pentru a captura aceste imagini. Iubesc lumea şi o fotografiez. Un ziar din Edessa mi-a făcut anumite critici, şi le amintesc acum, nu pentru că mă flatează, ci pentru că reprezintă adevărul. Zice la un moment dat: „În Biserica lui Kóstas Baláfas îţi vine să-ţi scoţi încălţările, pentru că figurile lui sunt purificate de trudă şi lipsuri” şi aşa şi este.

Paşti. Sfântul Munte

Simonopetra

Xiropotamu. Monah

Clopotul cel mare de Roussikon

Ieromonahul Hrisostom cu obştea. Chilia Buneivestiri, Karyés

În grădina Mănăstirii Xiropotamu

Ieromonahul Gavriil de la Roussikon

Bătrânul Moise Aghioritul de la Chilia Sfântului Ioan Hrisostom, Cutlumuş

Ieromonahul Kyprianós de la Cutlumuş

Monahul Serafim. Chilia Savaiţilor, Karyés

Karyés. Pe scările de la Palatul Sfintei Chinotite

Părintele Makarios de la chilia Maroudá

Ieromonahul Gavriil. Vatopedi

Monah la fântână. Schitul Proorocul Ilie

Toţi m-au învinuit la început că fotografiez sărăcia şi mizeria. N-am mai arătat nimănui fotografiile mele. Am apucat-o pe calea mea, a ceea ce sunt. Şi cred că n-am făcut rău. Să fotografiezi nişte crizanteme, o barcă ce se leagănă, asta nu spune mare lucru. Aici avem un popor zdruncinat, ce-a trecut prin foc şi sabie, de la iataganul lui Iusuf Arapul şi până la frânghia Părintelui Cosma (Etolul). Acest popor caut eu să-l fotografiez”.

Sursa: Kóstas Baláfas, Φωτογραφικό οδοιπορικό στο Άγιον Όρος 1969-2001, ed. Αγιορείτικη Φωτοθήκη – Φωτογραφικό Αρχείο Μουσείου Μπενάκη, Sfântul Munte – Atena 2006.

http://www.costasbalafas.gr/