Omilie la Duhul Sfânt adică la Cincizecime

28 mai 388

Fiecare înţeles al sărbătorii David îl face şi mai plin de bucurie, armonizându-l întotdeauna în mod minunat prin folosirea acelei chitare preamelodioase. Aşadar, să ne îmbucure Prorocul şi nouă marele praznic al Cincizecimii, făcând cu plectrul[i] Duhului să răsune în corzile sale muzica Înţelepciunii. Zică deci din muzica aceea insuflată: „Veniţi să ne bucurăm de Domnul!“ (Ps. 94, 1) ce e potrivit cu harul sărbătorii! Mai întâi, trebuie să cunoaştem darul care ni se face azi, apoi să folosim din prorocie cuvântul potrivit cu înţelesul sărbătorii. Iar mie daţi-mi voie, pe cât e cu putinţă, să lămuresc cuvântul despre acestea după o anumită orânduire şi înlănţuire!

Cincizecimea. Miniatură din manuscrisele siriene ale Evangheliei de Ravvoula scribul (586 d.Hr.)

La începuturi, omenirea a rătăcit de la înţelegerea lui Dumnezeu şi, părăsind pe Domnul zidirii, unii s-au supus prin înşelăciune stihiilor lumii, iar alţii au adus cinstire firii demonilor şi multora li s-a părut că Dumnezeirea ar fi după forma idolilor făcuţi de mâini omeneşti, cărora le-au afierosit şi altare şi temple şi slujbe şi jertfe şi locuri sfinte şi clădiri şi toate cele asemenea pentru slujirea dumnezeilor mincinoşi.

Stăpânul firii a văzut, aşadar, cu ochiul iubirii de oameni stricăciunea firii oamenilor şi, printr-o anumită înlănţuire de fapte, readuce din rătăcire viaţa omenească la cunoaşterea adevărului. Pentru că, precum cei ce după o lungă foamete se refac cu ajutorul ştiinţei medicale nemâncând dintr-odată pe săturate, ci cruţând neputinţa acestora, sunt lăsaţi să mănânce cât doresc doar după ce cu o hrană măsurată li se reface puterea, tot aşa împărtăşirea de hrana Tainelor, pe calea iconomiei, se face treptat firii omeneşti sleite de înfricoşătoarea foamete. Astfel, printr-o anume înşiruire a faptelor, primim mereu ceva mai bun şi putem să ajungem la desăvârşire. Căci ceea ce ne mântuieşte pe noi este puterea de viaţă făcătoare, crezută în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Dar cei ce nu se puteau sătura cu nimic din pricina neputinţei sufletelor venite din foamete mai întâi au fost mutaţi de proroci şi de Lege de la mulţimea zeilor la obişnuinţa privirii spre o singură Dumnezeire şi la înţelegerea puterii Tatălui într-o unică Dumnezeire, pentru că nu puteau primi încă, precum am spus, hrana desăvârşită. După aceea, Fiul cel Unul-Născut Se descoperă prin Evanghelie celor pregătiţi prin Lege, după care se apropie de noi hrana desăvârşită a firii noastre, Duhul cel Sfânt, întru Care este viaţa. Acesta este înţelesul Praznicului. De aceea, bine este să ne facem şi noi cântăreţi ai Duhului, îndemnaţi de David, corifeul acestei cântări duhovniceşti, care zice: „Veniţi să ne bucurăm de Domnul!“, iar „Domnul este Duhul“, precum zice Apostolul (1 Cor. 3, 17)!

Astăzi, la plinirea răstimpului anual al Cincizecimii, în acest ceas, către cel de-al treilea adică, a venit harul cel de nespus. Căci S-a amestecat din nou[ii] între oameni Duhul, Care întâi se îndepărtase de firea noastră, deoarece omul devenise carne. Acum, la pogorârea Duhului în chip de foc, a împrăştiat prin suflarea aceea puternică puterile spirituale ale răutăţii din văzduh, iar cei adunaţi în încăperea cea de sus s-au umplut de putere dumnezeiască. În alt chip nici nu e cu putinţă să se facă cineva părtaş Duhului Sfânt decât dacă va locui în încăperea de sus a vieţii de aici. Deoarece câţi cugetă cele de sus şi-au strămutat loruşi vieţuirea de pe pământ la cer, se fac locuitori ai încăperii de sus a vieţuirii celei înalte prin împărtăşirea Duhului Sfânt. Căci aşa spune şi istorisirea din Fapte, anume că, adunaţi fiind ucenicii în încăperea cea de sus, focul acela curat şi imaterial li s-a împărtăşit în chip de limbi de foc, potrivit cu numărul lor. Şi aceştia deci grăiau parţilor şi mezilor şi elamiţilor şi celorlalte neamuri, potrivindu-şi glasurile după plac cu limba fiecărui neam (F. A. 2, 1-11). „Eu – zice Apostolul – voiesc cinci cuvinte în Biserică să grăiesc cu mintea mea, ca să se folosească şi alţii, decât mii de cuvinte într-o limbă“ (1 Cor. 14, 19). Atunci a fost de folos celor de altă limbă să li se vorbească în limba lor, pentru ca să nu rămână nelucrătoare propovăduirea pentru cei ce nu o înţelegeau din cauza limbii propovăduitorilor. Acum însă, când există înţelegere întru ale limbii, trebuie să se ceară limba cea de foc a Duhului pentru luminarea celor întunecaţi de rătăcire.

Să ne povăţuiască, aşadar, şi pe noi David spre aceasta, luându-l ca tovarăş pentru sine pe Apostol! Pentru că în psalmodia aceasta, al cărei început ne dăruieşte bucuria în Domnul zicând „Veniţi să ne bucurăm de Domnul!“, nu suntem conduşi către slăvirea Duhului Sfânt, ci, cu mult mai mult, suntem învăţaţi cele despre dumnezeirea Sa. Vă voi spune înseşi cuvintele Prorocului, cu care şi Apostolul e de aceeaşi socotinţă: „Astăzi, de veţi auzi glasul Lui, nu învârtoşaţi inimile voastre ca în timpul cercetării, în ziua ispitirii în pustie, unde M-au ispitit părinţii voştri!“ (Ps. 94, 8-9). Amintind aceste cuvinte, Apostolul spune: „De aceea, precum zice Duhul cel Sfânt“ (Evr. 3, 7) şi, astfel zicând, aduce aceste rostiri ale Prorocului în legătură cu Persoana Duhului. Cine este deci Cel pe Care L-au ispitit părinţii acestora în pustie? Cine-i Cel pe Care L-au mâniat? Învaţă de la Prorocul care zice că „L-au ispitit pe Dumnezeul cel Preaînalt“ (Ps. 77, 56). Dar Apostolul, punând înainte Persoana Sfântului Duh, Îi atribuie Acestuia următoarele cuvinte zicând: „De aceea, precum spune Duhul Sfânt, în ziua ispitirii în pustie, unde M-au ispitit părinţii voştri.“

Deci, pe Cel pe Care prorocul David L-a numit Dumnezeu Preaînalt, dumnezeiescul apostol spune că este Duhul cel Sfânt. Dacă nu crezi, cercetează înseşi cele spuse: „De aceea, zice Duhul cel Sfânt, nu vă învârtoşaţi inimile voastre ca în timpul cercetării, în ziua ispitirii în pustie, unde M-au ispitit părinţii voştri.“ Dacă deci Duhul Sfânt zice că „părinţii voştri M-au ispitit în pustie“, iar Prorocul mărturiseşte că Cel ce a fost ispitit în pustie este Dumnezeul cel Preaînalt, atunci a închis gurile pnevmatomahilor, care grăiesc nedreptate împotriva lui Dumnezeu. Pnevmatomahii hulesc, deşi apostolul şi prorocul propovăduiesc cu limpezime prin cele spuse dumnezeirea Duhului, zicând că„au ispitit pe Dumnezeul cel Preaînalt“ şi, ca din partea lui

Dumnezeu către israeliţi, rostesc cuvintele „în pustie M-au ispitit părinţii voştri“, iar marele Pavel leagă aceste cuvinte de Duhul Sfânt. Astfel, din toate decurge cu dovedire că „Dumnezeul cel Preaînalt“ este Duhul cel Sfânt. Dar văd oare vrăjmaşii slavei Duhului limba cea de foc a cuvintelor dumnezeieşti care luminează cele ascunse sau le vor batjocori precum cei plini de must? Eu, chiar de ar zice acestea împotriva noastră, vă sfătuiesc, fraţilor, să nu vă temeţi de învinuirile unora ca aceştia, nici să fiţi înfrânţi de batjocura lor! Fie ca şi ei să bea cândva din mustul acesta, din vinul acesta proaspăt zdrobit şi ieşit din teascul în care a călcat prin Evanghelie Domnul, ca să-ţi facă ţie băutură însuşi Sângele ciorchinelui Său! Fie ca şi aceia să se umple de acest vin nou, pe care l-au numit must şi care nu a suferit amestecarea cu apa eretică a măsluitorilor! Căci cu siguranţă se umplu de Duhul cei ce clocotesc în Duhul şi leapădă de la ei povara şi glodul necredinţei. Dar nu pot să primească în ei acest vin câtă vreme poartă vechiul burduf, care nu poate să ţină un asemenea vin, deoarece se sparge şi se revarsă ca erezie. Dar noi, fraţilor, precum zice Prorocul, „Veniţi să ne bucurăm de Domnul!“, bând şi băuturile dulci ale cucerniciei (3 Ezdra 9, 52), după cum îndeamnă Ezdra, şi unindu-ne cu corurile apostolilor şi ale prorocilor, să ne bucurăm şi să ne veselim de darul Duhului în ziua aceasta pe care a făcut-o Domnul, în Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava în veci! Amin.

Sursa: Sf. Grigorie de Nyssa, Omilii la Praznice Împărăteşti, tr. rom. şi note ierom. Agapie Corbu, ed. Sf. Nectarie, Arad, 2010, pp.161-165.